Luigi FRIGIOIU ■
Tragedia Casa Bernardei Alba încheie trilogia scriitorului Federico García Lorca (1898-1936), care mai include “Nunta însângerată” și „Yerma”. Într-un sat din Andaluzia – sudul Spaniei, în anii ’30 din secolul trecut, un bărbat moare iar văduva Bernarda Alba (Luiza Martinescu) decretează în familie un doliu de 8 ani. În casă, Bernarda trăiește alături de mama Maria Josefa (Mirela Pană), servitoarea Laponcia (Laura Iordan) și cele 5 fiice: Angustias – 39 ani (Alina Manțu), Magdalena – 30 ani (Cristiana Luca), Amelia – 27 ani (Otilia Nicoară), Martirio – 24 ani (Mihaela Velicu) și Adela – 20 (Ecaterina Lupu).
Casa are pereți și stâlpi albi, personajele feminine poartă veșminte negre. Un perete de sticlă accentuează distanța între protagoniste și public. În numele tradiției, Bernarda Alba impune dictatura izolării, regula care dă peste cap viața întregii familii. Luiza Martinescu-Bernarda, aflată la apogeul carierei, controlează cu precizie și inteligență tonul și gesturile personajului. Talentul actoricesc și datele fizice personale o ajută să intre cu precizie în rolul de hispanică focoasă ajunsă la maturitate. Mama Maria Josefa (Mirela Pană), bunica sclerozată a fetelor, colorează reprezentația, deși e îmbrăcată în alb imaculat. Mirela Pană a adus “sarea și piperul” pe masa priveghiului, reamintindu-ne că, în urmă cu ani, a fost cap de afiș al Teatrului de revistă Fantasio.
Fiica cea mare, Angustias, e soră doar după mamă cu celelalte patru. În același timp, e moștenitoarea unei averi după decesul tatălui său, primul soț al Bernardei. Toate fiicele își așteaptă prințului călare pe calul alb. Și când el apare, în persoana lui Pepe Romano (Don Juan de mahala), e imposibil să-l împartă. Personajul masculin principal nu intră în scenă dar e prezent în poveștile tuturor. Așa că, ni-l putem închipui: Pepe Romano e un fel Harap Alb dar mai bronzat, cam ca Pepe, rromanul nostru – latin lover de Ferentari.
Mai vârstnica, Angustias, are nunta fixată cu el, dar juna Adela plănuiește să evadeze în lumea liberă alături de viitorul cumnat. Privind deopotrivă din interior și din exterior spre casa albă zidită în negru, servitoarea Laponcia (Laura Iordan) aduce bârfele satului în urechile Bernardei care, inițial, refuză să le creadă. Dar cele 5 fete sunt victime perfecte pentru orice “lover boy”. Au tentative de zbor, cu aterizări și decolări de la fereastră, spre deosebire de bunica senilă ce forțează mereu ușa pentru ieșirea definitivă.
Exuberanța mezinei Ecaterina Lupu contrastează cu nesiguranța bogatei moștenitoare, „senioara” Alina Manțu. Duelul lor pentru un același bărbat e arbitrat, din umbră, de o a treia soră, Martirio – Mihaela Velicu care toarnă și complotează. La tridentul iubitelor lui Pepe, se adaugă impetuozitatea Magdalenei – Cristiana Luca și inocența Ameliei – Otiliei Nicoară. Pentru a lămuri conflictul fără ieșire, Bernarda trage cu pușca de vânătoare după Pepe. “Pepe Romano esta muerto!” reprezintă strigătul care dezinflamează toate și liniștește spiritele. Cam asta ar fi narațiunea excelent jucată de toate interpretele distribuției.
Teoria formelor fără ‘fund’
Din păcate, ca în orice piesă a Teatrului Erwinesc, nu puteau lipsi intervențiile fără nici o noimă sau tangență cu textul piesei: urlete, istericale, tăvăleli, aluzii elgibitiste și tot tacâmul. Coloana sonoră, cu volum la maxim, e dominată obsedant de șlagărul You don’t own me (lansat în Lesley Gore în 1963), un imn al femeilor care își înșeală partenerii…
În egală măsură, nuditatea parțială și, chiar, generală e total inexplicabilă. Cele 5 surori sunt obligate să joace tot spectacolul în chiloți caraghioși, tip boxer. Iar secvența căzilor e o culme a absurdului și a inutilei goliciuni trupești. Toate fetele fac gesturi lascive în cadă îmbrăcate doar în costumul de baie al Evei. În genul prostituatelor care își prezintă nurii pe video-chat. Cu ce scop? Pentru că tinerele actrițe, interpretele surorilor, nu prea sunt dotate generos de natură. Iar momentul a rămas un exercițiu al formelor fără fond dar și fără fund (ca să nu mă refer și la numărul mic al sutienelor).
Tânăra și talentata regizoare, Diana Mititelu, a avut montări reușite la Constanța. Dar, acum, n-a reușit să-și ridice cota regizorală peste nivelul numelui de familie. Regizoarea Mititelu a vrut un spectacol mitic dar i-a ieșit unul mititic în care au salvat-o prestația deosebită a actrițelor.
Așa cum îl cunosc, înclin să cred că șeful Erwin și-a dorit o etalare a nudității, cu dedicație, pentru adepții convinși și bătătoriți în palmă, ai Călugărului Onan. Dar, asta nu înseamnă că piesa „Casa Bernardei Alba” nu trebuie văzută. O recomand călduros, în primul rând, pentru jocul minunat al tuturor numelor de pe afiș: Luiza Martinescu, Mirela Pană, Alina Manțu, Cristiana Luca, Otilia Nicoară, Mihaela Velicu, Ecaterina Lupu și Laura Iordan.
