Anca OPREA ■
Motto: Bunătatea, credința și smerenia au găsit mereu un loc în poveștile românilor.
Pe 15 august, creștinii ortodocși sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători ale calendarului creștin. Este o zi în care numele Maria este rostit cu bucurie de milioane de oameni și în care imaginea Maicii Domnului revine, firesc, în memoria și în sufletul celor care îi poartă numele.
Dincolo de semnificația religioasă a sărbătorii, această zi poate fi și un prilej de a privi spre felul în care imaginea sfințeniei, a mamei protectoare, a femeii blânde și a binefăcătoarei s-a păstrat în cultura română și a pătruns în literatura noastră.
Literatura nu copiază însă pur și simplu credința. Ea o transformă în personaje, simboluri, situații și întâmplări prin care oamenii pot înțelege mai ușor binele și răul, răsplata și pedeapsa, curajul și lașitatea, hărnicia și lenea.
Sfânta Duminică – chipul binefăcătoarei
Unul dintre cele mai cunoscute exemple îl întâlnim în mai multe opere ale lui Ion Creangă. Un prim exemplu este Povestea lui Harap-Alb.
Sfânta Duminică apare sub înfățișarea unei bătrâne care îl ajută pe tânărul aflat la începutul drumului său inițiatic. Ea îl sfătuiește, îi oferă soluții și îl îndrumă în momentele în care eroul nu mai găsește singur calea de ieșire.
Este important însă să facem o distincție: Sfânta Duminică nu este, în mod explicit, Maica Domnului. Ea este un personaj al imaginarului folcloric și literar, construit pe un fond de credințe creștine și populare. Putem vedea în ea anumite trăsături care amintesc de imaginea protectoare și binefăcătoare asociată Maicii Domnului.
În basm, Sfânta Duminică este cea care vede dincolo de aparențe. Ea înțelege că tânărul care pare nepriceput are în el calități care trebuie descoperite și dezvoltate.
Harap-Alb este ajutat nu pentru că este puternic de la început, ci pentru că este capabil să învețe, să asculte, să muncească și să-și recunoască greșelile.
Aici se află una dintre lecțiile importante ale basmului: ajutorul vine, dar omul trebuie să facă el însuși drumul.
Bunătatea este pusă la încercare
Aceeași Sfântă Duminică apare în Fata babei și fata moșneagului.
De această dată, întâlnirea are o structură morală și mai evidentă. Fata moșneagului ajunge la casa Sfintei Duminici și acceptă să muncească. Îngrijește copiii acesteia, pregătește mâncarea și își îndeplinește cu seriozitate toate îndatoririle.
La plecare, are posibilitatea să aleagă o ladă drept răsplată. Nu o alege pe cea mai mare și mai frumosă, ci aceea mai modestă.
Fata babei, în schimb, refuză munca, este nepăsătoare și lacomă, iar atunci când trebuie să-și aleagă răsplata, optează pentru lada cea mai mare și mai frumoasă.
Ion Creangă construiește astfel o opoziție foarte clară între modestie și lăcomie, hărnicie și lene, bunătate și răutate. Textul original spune explicit că fata moșneagului era „harnică, ascultătoare și bună la inimă”, iar Sfânta Duminică îi răsplătește comportamentul.
Nu este întâmplător că aceste valori sunt asociate unui personaj feminin protector. În imaginarul tradițional, femeia în vârstă putea deveni în povești depozitara experienței, a înțelepciunii și a judecății morale.
Sfintele din povești
Creangă folosește și alte personaje asociate zilelor săptămânii și imaginarului religios popular. În Povestea porcului apar Sfânta Duminică, Sfânta Vineri și Sfânta Miercuri, iar în alte creații ale literaturii române întâlnim personaje precum Sfânta Miercuri, Sfânta Joi sau Sfânta Vineri.
În Zâna Zorilor, de Ioan Slavici, cele trei personaje feminine supranaturale — Sfânta Miercuri, Sfânta Joi și Sfânta Vineri — îl ajută pe Petru să depășească încercările prin care trece. Ele îi oferă obiecte magice, sfaturi și, în final, contribuie la salvarea lui.
Aceste personaje trebuie privite însă în primul rând ca expresii ale imaginarului folcloric, nu ca reprezentări teologice ale unor sfinte creștine.
În poezia Crăiasa din povești de Mihai Eminescu, apar Sfânta Miercuri, care vrăjește apele lacului și Sfânta Vineri , care vrăjește trandafirii pe care fata îi aruncă în apă pentru a afla chipul iubitului.
În povestirea Dumbrava minunată de Mihail Sadoveanu, apare Sfânta Miercuri care se întâlnește în pădure cu Lizuca și cu Patrocle. Ea o privește cu blândețe pe fetiță, deoarece știe despre necazurile acesteia și o sfătuiește ce drum să urmeze. Lizuca o întreabă dacă a lasat acasă cățelușa cu dinți de oțel.
Lizuca și Patrocle cer voie unei răchite să rămână peste noapte în scorbură. Răchita, rudă cu salcia , poate fi asociată cu pomul care a ajutat-o pe Fecioara Maria să treacă apa și poate fi asociată cu ramurile folosite în Duminica Floriilor.
Tocmai aici literatura devine interesantă: ea preia elemente din lumea credințelor populare, le combină cu motive fantastice și creează o lume în care binele este protejat, iar răul este, de cele mai multe ori, sancționat.
De la Sfânta Vineri la Sfânta Parascheva
În cultura populară românească, Sfânta Vineri ocupă un loc aparte și este asociată unei zile sacre, dar ea nu trebuie confundată automat cu Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Sfânta Parascheva este una dintre cele mai importante figuri ale spiritualității ortodoxe românești, prăznuită la 14 octombrie. Imaginea ei este legată de credință, smerenie, milostenie și renunțarea la cele lumești.
De aceea, dacă privim comparativ literatura și tradiția populară, putem observa o temă comună, fără să confundăm personajele: femeia sfântă sau binefăcătoare apare ca o figură a protecției, a înțelepciunii și a discernământului moral.
Aceasta este, poate, una dintre cele mai frumoase punți dintre credință și literatură.
Sfințenia ca formă de educație morală
În multe dintre poveștile copilăriei noastre, personajele bune nu sunt perfecte. Ele trec prin încercări, greșesc, se tem, uneori nu ascultă sfaturile primite și trebuie să suporte consecințele propriilor alegeri.
Harap-Alb nu devine erou pentru că primește totul de-a gata. El trebuie să treacă prin încercări.
Fata moșneagului nu este răsplătită pentru că așteaptă pasiv o minune, ci pentru că muncește și îi tratează cu grijă pe cei din jur.
În aceste povești, ajutorul supranatural nu înlocuiește efortul personal.
Este o idee educațională care rămâne surprinzător de actuală.
Copilul învață că bunătatea contează, că modestia poate fi mai valoroasă decât strălucirea, că lăcomia are consecințe. Sfatul unui om înțelept poate fi esențial, dar cel mai important lucru, este că fiecare alegere construiește drumul pe care mergem.
Maica Domnului – dincolo de imaginea literară
Maica Domnului are însă un statut cu totul diferit de personajele folclorice din basme.
În credința creștină, ea este Maica lui Iisus Hristos și una dintre cele mai importante figuri ale spiritualității creștine. Imaginea sa este asociată cu maternitatea, iubirea, ocrotirea, smerenia și compasiunea.
De aceea, atunci când citim poveștile românești și descoperim personaje feminine binefăcătoare, putem identifica ecouri culturale și simbolice ale unei lumi în care aceste valori au fost transmise din generație în generație.
Literatura poate transforma credința în simbol. Folclorul o poate amesteca cu vechi reprezentări mitologice. Basmul poate construi personaje fantastice pornind de la credințele oamenilor.
Iar această diferență merită păstrată, pentru că ne ajută să citim mai atent și să nu confundăm personajul literar cu figura religioasă.
O sărbătoare și o întoarcere spre ceea ce contează
Poate că acesta este unul dintre sensurile pe care le putem găsi astăzi, în ziua sărbătorii Sfintei Marii.
Într-o lume în care succesul este adesea măsurat în bani, imagine, vizibilitate și putere, poveștile vechi ne amintesc despre alte valori: bunătate, modestie, răbdare, hărnicie, curaj, credință și grijă față de celălalt. Sunt valori vechi, dar nu învechite.
Poate că tocmai de aceea au supraviețuit în poveștile pe care le-am ascultat în copilărie și pe care, la rândul nostru, le putem spune copiilor.
Iar dacă astăzi spunem „La mulți ani!” celor care poartă numele Maria, poate că ar fi frumos să ne amintim și ce se află dincolo de un nume.
Maria nu este doar un nume sărbătorit într-o zi de august. Este, pentru cultura și spiritualitatea noastră, un nume încărcat de sens, de iubire, de maternitate și de speranță.
Literatura română ne arată, în felul ei, cât de adânc au pătruns aceste valori în memoria unui popor și este una dintre cele mai frumoase forme prin care trecutul continuă să ne educe: prin povești.
[/responsivevoice]
