C.M. VLAICU ■
Vaticanul în raport cu schimbările climatice
Pe 2 septembrie 2026, Vaticanul a publicat amplul document Caring for Our Common Home („Grija pentru casa noastră comună”), elaborat de Comisia Teologică Internațională. Textul descrie actuala criză ecologică drept una „fără precedent” și cere o „convertire ecologică”: schimbarea modului în care omul se raportează la Dumnezeu, la semeni și la lumea creată.
Documentul a fost examinat de papa Leon al XIV-lea, iar publicarea sa a fost autorizată de prefectul Dicasterului pentru Doctrina Credinței. Este, așadar, un text teologic oficial de o importanță istorică. Autorii formulează o concluzie categorică: distrugerea voită sau iresponsabilă a mediului trebuie înțeleasă ca „păcat împotriva creației și a Creatorului”, deoarece contrazice misiunea primită de om de a cultiva și păzi lumea, afectându-i totodată pe ceilalți oameni și generațiile viitoare.
Miza nu este transformarea ecologiei într-o nouă religie. Documentul respinge atât exploatarea prădătoare a naturii, cât și ideologiile care șterg diferența dintre persoana umană și celelalte forme de viață. Omul rămâne central, dar această demnitate îi conferă responsabilitate morală: puterea asupra creației nu înseamnă dreptul de a o devasta.
Documentul face legătura între „strigătul Pământului” și „strigătul săracilor”. Poluarea, seceta, degradarea solului, lipsa apei și distrugerea habitatelor nu afectează în mod egal întreaga populație. Cei săraci, care dispun de cele mai puține resurse pentru a se proteja sau a se muta, suportă, de regulă, consecințele cele mai grave. Ecologia este văzută și ca o problemă de dreptate socială, nu doar de conservare a peisajelor.
Ortodoxia mioritică în raport cu schimbările climatice
Într-un comunicat publicat la 26 august 2025, Patriarhia Română numea criza ecologică „una dintre cele mai grave probleme” ale lumii contemporane și afirma fără echivoc că poluarea, schimbările climatice și încălzirea globală sunt „realități imposibil de ignorat”. Documentul leagă exploatarea excesivă a resurselor și lăcomia materială de adâncirea diferențelor dintre societățile sărace și cele care își construiesc prosperitatea în detrimentul creației.
În context, și Biserica Ortodoxă Română (BOR) enunța că omul nu este proprietarul absolut al naturii, ci administratorul ei. Patriarhul Daniel a vorbit explicit despre legătura dintre „sufletul păcătos” și natura profanată de omul lacom și a afirmat că mediul trebuie păstrat și transmis generațiilor viitoare. În practica instituțională, Patriarhia a inițiat proiecte de educație ecologică în parohii și a publicat un ghid parohial dedicat protejării creației.
Sfântul și Marele Sinod din Creta, la care BOR a participat, a afirmat că rădăcinile crizei ecologice se află în lăcomie, avariție și egoism, care produc exploatarea nechibzuită a resurselor, poluare și schimbări climatice. Ortodoxia a consacrat încă din 1989 ziua de 1 septembrie rugăciunii pentru ocrotirea mediului.
Diferența dintre Vatican și BOR este una de forță, sistematizare și vizibilitate publică. Vaticanul a construit, în continuarea enciclicei Laudato si’, un discurs teologic amplu, coerent și insistent, folosind explicit noțiunile de „convertire ecologică”, „păcat împotriva creației” și „structuri ale păcatului”. BOR spune lucruri apropiate, uneori chiar foarte clare, dar mai rar, mai puțin sistematic și cu un impact mai modest.
În fond, cele două biserici afirmă același principiu: credința în Creator presupune și grija față de creație. Adevărata diferență se va vedea în măsura în care acest principiu se înfăptuiește.
[/responsivevoice]
