Acasă Sănătate La pensionare, dr Ion Niculescu a băgat în carantină trei secţii ale...

La pensionare, dr Ion Niculescu a băgat în carantină trei secţii ale Spitalului Municipal Mangalia

3075
0
Dr. Ion Niculescu sursa MangaliaNews

Dan MIHĂESCU ■

Secţiile Pediatrie, Neonatologie şi Obstetrică-Ginecologie ale Spitalului Mangalia au fost închise după ce cele 19 cadre medicale de acolo au fost diagnosticate cu COVID-19, la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit Primăriei Mangalia.

Surse din cadrul Ministerului Sănătăţii au confirmat pentru gazeta SENTINELA că ancheta epidemiologică a stabilit că focarul de Covid-19 ce a dus la închiderea celor trei secţii de Pediatrie, Neonatologie şi Obstetrică-Ginecologie ale Spitalului Mangalia în urma îmbolnăvirii in corpore a personalului medical, a apărut în urma serbării de pensionare a dr. Ion Niculescu, fost manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi al Spitalului Municipal Mangalia şi şef al Secţiei Obstetrică-Ginecologie. Evenimentul a fost marcat de Sf. Ion şi a fost sărbătorit atât patronul spiritual al medicului Niculescu cât şi retragerea sa la pensie.

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa urmează să dispună măsurile de rigoare, după ce a finalizat ancheta epidemiologică.  

Între timp, managerul Spitalului Mangalia, Alina Dan, a anunţat că pacienţii care au nevoie de servicii medicale în respectivele secţii sunt direcţionaţi către cele mai apropiate unităţi medicale.

„Conform procedurilor legale în astfel de situaţii, am luat toate măsurile sanitare care se impun, astfel că secţiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi Pediatrie au fost temporar închise, timp de 7 zile, iar internările au fost direcţionate către cele mai apropiate unităţi medicale. Camera de gardă de la Pediatrie rămâne în continuare deschisă, doar pentru urgenţe, în cadrul Pavilionului A“, a precizat managerul Alina Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.