Acasă Cetăţeanul supărat RAJA S.A.  – bătaie de joc la adresa Medgidiei, pe bani grei...

RAJA S.A.  – bătaie de joc la adresa Medgidiei, pe bani grei și pe apa ei!

4248
0

Manuel VLĂDUȚ ■

La Medgidia, de săptămâni –  iar în unele locuri de luni întregi, apa potabilă izvorăște prin asfaltul străzilor ducându-se la vale pe “Apa Sâmbetei”, chiar dacă multiple sesizări au fost transmise către RAJA S.A. Constanța, de către cetățenii disperați de situația creată.

Și nu e vorba numai de presiunea din ce în ce mai scăzută de pe conductele de apă, care afectează centralele termice sau chiar viața de zi cu zi a cetățenilor Medgidiei, în plină caniculă! Ci chiar și despre calitatea apei, care din cauza țevilor extrem de vechi, este din ce în ce mai proastă, plină de pietriș, rugină și mizerie…

Deși prețul apei a crescut de la an la an, din anul 2009 de când colosul RAJA S.A. a preluat întreaga distribuție de apă potabilă și în municipiul Medgidia, împreună cu toate puțurile de mare adâncime și instalațiile sau conductele aferente, investițiile și îmbunătățirile rețelei de apă sunt aproape inexistente. Străzile au rămas sparte și pline de moloz în timp ce s-a încercat încă din 2021 printr-un proiect European (fără nici o finalizare), introducerea de noi conducte . Apa care curge fără rost și fără ca “specialiștilor” de la RAJA să le pese, sapă încet și sigur pe sub casele oamenilor… Pe Strada Narciselor, spre exemplu, proprietarii caselor au depus reclamații încă de pe data de 4 august, dar fără rezultat. Pe Strada Română, după o intervenție eșuată a unei echipe care aparținea unei alte firme, nicidecum RAJA S.A, apa curge parcă, cu debit și mai mare. În zona Sălii Sporturilor, sub podul rutier de peste Canal, apa curge și băltește de luni de zile.

Și toate astea, pe banii medgidienilor, căci pierderile – nu-i așa? – trebuie să le plătească cineva!

Mă întreb dacă șefii RAJA s-au întors din vacanță, dorm în picioare sau pur și simplu, la banii lor, nu le mai pasă? Și mă mai întreb ce-or zice cei de la Protecția Consumatorului, ori “Cavalerii Verzi” de la Protecția Mediului? Despre primarul Medgidiei – cel care se lăuda că dă RAJA afară din oraș și că face el apa 1 leu, metrul cub… nu mai întreb; între timp s-au împăcat și se face că nu vede!

Foto: Manuel VLĂDUȚ, www.graiuldobrogei.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.