Acasă Economic Investiţii în derulare în valoare de de 3.281.203.070, la RAJA S.A, din...

Investiţii în derulare în valoare de de 3.281.203.070, la RAJA S.A, din fonduri europene

579
0

Dan MIHĂESCU ■

Prin Programul Operațional Infrastructură Mare RAJA SA are în implementare două proiecte de investiţii în valoare totală de 3.281.203.070, 9 lei, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, directorul general al companiei publice de distribuţie a apei, Aurel Presură.

“Scopul Proiectelor este de a contribui la îndeplinirea obiectivelor Axei Prioritare 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectiv specific ( OS3.2 ) – Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației din cadrul Programului Operațional Infrastuctură Mare prin derularea unor investiții specifice în domeniul apei potabile și a apei uzate pentru 92 de localități din şapte județe (Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov și Bacău). Aceste investiţii sunt subsumate angajamentelor ce derivă din Directivele Europene privind epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC) și calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE), respectiv: ape uzate urbane colectate și epurate (din perspectiva încărcării organice biodegradabile) pentru toate aglomerările mai mari de 2.000 l.e. și serviciul public de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății, extins la localități cu peste 50 locuitori”, a precizat Presură.

Conform vorbitorului, în cadrul proiectului Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020au fost prevăzute investiții în valoare totală de 275.608.601,21 lei, acesta fiind structurat în cadrul a trei contracte de lucrări și alte trei contracte de servicii, toate fiind atribuite, până în prezent.

“Cel de-al doilea, Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020 a fost semnat în data de 31.08.2018 având o valoare de 2.662.688.783,50 lei iar pe data de 17.11.2021 a fost semnat Actul adițional nr. 6 care modifică valoarea inițială a Proiectului la 3.005.594.469,69 lei. Proiectul este structurat, la rândul lui, în 50 de contracte de lucrări și patru contracte de servicii şi pe parcursul implementării au fost incluse încă două contracte: unul de servicii de cercetare arheologică și altul de achiziții echipamente”, a subliniat directorul general al RAJA SA, Aurel Presură.

Stadiul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată

 în aria de operare a RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020

            Evoluția implementării celor 56 de contracte se prezintă astfel:

  • 52 de contracte atribuite cu o valoare totală de 1.646.757.677,06 lei fără TVA din care:
  • 40 de contracte în execuție (36 contracte de lucrări, 4 contracte de servicii);
  • 6 contracte de lucrări recepționate;
  • 2 contracte finalizate (1 contract de servicii și un contract de furnizare);
  • 4 contracte de lucrări reziliate.
  • 4 Documentații de Atribuire publicate pe platforma SICAP având valoare totală estimată de 439.297.314 lei fără TVA;

            Proiectul a prevăzut investiții în 91 de localități. La data prezentei, se lucrează în 78 de localități, iar în alte 13 localități lucrările au fost finalizate (Cotu Văii, Dumbrăveni, Plopeni, Movila Verde, Independența, Furnica, Tufani, Fântâna Mare, Comana, Tătaru, Jegălia, Gâldău, Iezeru).

            Lucrările se desfășoară în cadrul a 94 de șantiere, fiind implicați 41 de Antreprenori ajutați de către 56 de Subantreprenori și 57 de Prestatori.

            Pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați și decontați 266 km din cei 725 km propuși, înregistrându-se un progres fizic de 36.7%.

            Pentru sistemul de canalizare menajeră au fost realizați și decontați 312 km din cei  577 km propuși, înregistrându-se un progres fizic de 54.1%.

Stadiul recepției lucrărilor de execuţie:

            Din cele 46 de Contractele de lucrări atribuite, a fost efectuată Recepția la Terminarea Lucrărilor pentru 6 contracte:

  • CL18 Rețele apă Limanu, 2 Mai, Vama Veche, Albești, Cotu Văii. Rețele de canalizare Limanu – sectorul 4- Cotu Văii;
  • CL27 Conducte aducțiune Gâldău-Jegălia-Iezeru. Rețele de canalizare Jegălia – sectorul1.
  • CL39 Rețele de apă: Plopeni, Independența, Movila Verde, Fântâna Mare, Tufani și Dumbrăveni. Aducțiuni: Plopeni – Movila Verde – Independența – Dumbrăveni – Furnica – Tufani – Fântâna Mare
  • CL40 Rețele de apă: Darabani și Comana. Aducțiuni: Darabani – Vâlcelele și Comana – Tătaru. Rețele de canalizare Negru Vodă;
  • CL42  Sursă de apă Gâldău. Stații de clorare Jegălia, Gâldău, Iezeru. Rezervor Gâldău. Stații de pompare Gâldău;
  • CL50  Sursă de apă și stație de tratare Crevedia.

A fost demarată procedura de recepție pentru 2 contracte:

  • CL 14 – Rețele de apă și aducțiune Lipnița Stație de ridicare a presiunii Băneasa; Rețele de canalizare Băneasa – sector Lipnița
  • CL 27 – Conducte aducțiune Gâldău – Jegălia – Iezeru; Rețele de canalizare Jegălia – sectorul 2.

          Alte 13 Contracte de Lucrări urmează a fi recepționate până la sfârșitul anului 2022, respectiv:

  • CL 7 – Rețele de apă și canalizare Lumina, Corbu și Mihail Kogălniceanu
  • CL 10 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, stație nouă de pompare apă și conducte aferente, din localitatea Techirghiol și reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție din localitatea Biruința, județul Constanța
  • CL 11 – LOT 1: Reabilitare și extindere rețele de distribuție și de canalizare, reabilitare stație de pompare apă uzată și conducte de refulare apă uzată din localitatea Tuzla, județul Constanța
  • CL 13 – Surse de apă și aducțiuni: Ostrov, Mereni, Plopeni și Comana Stație de tratare: Băneasa; Stații de clorare: Adamclisi, Mereni, Vâlcele și Tătaru; Rezervoare: Zorile și Chirnogeni; Gospodării de apă: Ostrov, Viile, Lanurile, Plopeni, Movila Verde, Independența, Dumbrăveni
  • CL15 – Rețele apă Hârșova și Ciobanu. Rețele canalizare Hârșova și Ciobanu; Vadu Oii – sectorul 1;
  • CL19 – Rețele apă Pecineaga, Amzacea. Aducțiune 23 August-Dulcești-Pecineaga. Rețele de canalizare Pecineaga, 23 August
  • CL22 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție în localitatea Lazu, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, reabilitare stație de pompare apă uzată, stații noi de pompare apă uzată și conducte de refulare aferente, din localitatea Agigea. Rețele apă Ovidiu, Cumpăna, Poiana. Aducțiuni Ovidiu, Poiana. Rețele de canalizare Ovidiu, Cumpăna, Poiana.
  • CL 26 – Rețele apă Țăndărei, Căzănești, Fierbinți Târg și Dridu. Rețele de canalizare Tăndărei, Căzănești și Fierbinți Târg 
  • CL 28 – LOT 1: Rețele apă și canalizare Crevedia
  • CL 32 – Reabilitare conducte aducțiune Constanța
  • CL 35 – Reabilitare stație de pompare apă brută Galeșu; Reabilitare complex înmagazinare Palas: SP1, SP2 și rețele în incintă, Reabilitare puț P0-Constanța Nord, județul Constanța
  • CL 44 – Rezervoare Albești, Faclia, Castelu, Tortoman. Stație pompare Albești, Faclia, Castelu, Tortoman. Foraje noi Poiana, Tortomanu. Stație de clorare Castelu, Tortomanu, Albești, Făclia. Gospodărie de apă pentru localitățile Dulcești, Moșneni și Pecineaga. Reabilitare stație pompare Cotu Văii. Stație de pompare Albești. Stație de pompare și stație clorare Limanu. Stație de pompare Mangalia.
  • CL 47 – Stații de epurare apă uzată Băneasa, Negru Vodă. Stație de epurare apă uzată Jegălia. Stație de epurare apă uzată Căzănești

Până la sfârșitul anului 2022 vor fi recepționate 20 de contracte de lucrări în totalitate și unul parțial.

Stadiul indicatorilor fizici ai Proiectului:

DenumireUMIndicator cf. ProiectIndicator realizat
Retea de distribuție apă potabilă nouăkm14473.95
Rețea de distribuție apă potabilă reabilitatăkm26696.29
Aductiune nouakm20068.17
Aductiune reabilitatakm7111.44
Rezervoare înmagazinareUnitați4513
Magistrală apă nouakm30.49
Magistrală apă reabilitatăkm4116.24
Stații de tratare apăunități4823
Statie pretratare mecanicaunități10
Surse de apă noi și reabilitateunități4216
Stații pompare apă noi și reabilitateunități4612
Dispecerate locale SCADA apăunități144
Retea canalizare nouăkm403247.69
Retea canalizare reabilitatăkm397.24
Conductă refulare nouăkm10350.11
Conductă refulare reabilitatăkm326.95
Stații epurare apa uzată noiunități40
Statie de epurare ape uzate (reabilitată)- bazin de retențieunități10
Instalație valorificare nămolunități10
Stații pompare ape uzateunități13830
Dispecerate locale SCADA canalunități170

Investiții desfășurate de RAJA SA în Municipiul Constanța

Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în cadrul Municipiului Constanța a fost prevăzută în cadrul a 11 Contracte de Lucrări, la data prezentei 10 Contracte fiind atribuite și 1 Contract a fost publicat în SICAP. Valoarea totală a celor 11 contracte este de 524.964.051,17 lei cu TVA.

Pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați și decontați 28 km, din cei 92 km propuși, înregistrându-se un progres fizic de 30.4%.

Pentru sistemul de canalizare menajeră au fost realizați și decontați 19 km din cei 49 km propuși, înregistrându-se un progres fizic de 38.8%.

În Municipiul Constanța sunt prevăzuţi şi realizaţi următorii indicatori tehnici:

Nr. Crt.DescriereU.M.Cantitate Conform ProiectCantitate realizată
SISTEM DE ALIMENTARE CU APA 
1Sursă de apă (reabilitată)buc11
2Aducțiune (nouă)m8.2210
3Aducțiune (reabilitata)m13.4948.340
4Magistrală de apă (reabilitată)m11.7924.472
5Stații pompare apă (reabilitate)buc40
6Rețea de distribuție apă potabilă (nouă)m12.4248.318
7Retea de distributie apa potabilă (reabilitată)m46.1986.951
Nr. Crt.DescriereU.M.Cantitate Conform ProiectCantitate realizată
SISTEM DE CANALIZARE MENAJERA 
1Rețea canalizare (nouă)m17.6759.007
2Rețea canalizare (reabilitată)m16.236790
3Conductă refulare (nouă)m7.4423.175
4Conductă refulare (reabilitată)m8.5096.012
5Stații pompare ape uzate (noi)buc120
6Stații pompare ape uzate (reabilitate)buc10
7Instalație de valorificare nămolbuc10

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.