Acasă Cultură La Club Phoenix – respirări de toamnă            

La Club Phoenix – respirări de toamnă            

566
0

Luigi FRIGIOIU ■                                                  

„PARTIZANUL ARTAN” CA STERE HALEP: “FATA MEA ESTE DE TOP, SE BATE PE PRIMUL LOC / MERGE LA ROLAND GARROS, CA S-ADUCĂ BANUL GROS”              

                                                                

De ani și ani, cariera solistului Adrian PLEȘCA-ARTAN e legată, în egală măsură, de două trupe TIMPURI NOI și PARTIZAN. Le-a fondat și a evoluat, pe rând, în ambele. Din 2011, a rămas în Partizan unde îi are alături pe Răzvan Moldovan-Suedezul (chitară solo), Andrei Bărbulescu (tobe) și Adrian Agheniței (chitară bass).

În această formulă, au apărut la primul concert organizat la Clubul Phoenix, după sezonul estival şi oferit împătimiţilor muzicii bune, vineri 23 septembrie a. c.

Deși trăim “timpuri noi”, cei prezenți au rămas “partizanii” hiturilor vechi. Alături de Artan, s-au fredonat succesele trupelor „Timpuri noi” și „Partizan”. Foarte spectaculos a fost chitaristul Răzvan Moldovan. În mare formă, “Răzvi-suedezul” a cântat la chitară și voce, a dansat și a făcut flotări! De multe ori, când se agita, lăsa impresia că și-a băgat în priză degetele, nu instrumentul cu coarde. În ciuda trecerii anilor, Artan ne-a asigurat: “Sunt o PĂPUȘĂ MASCULINĂ și mi se spune sex-mașină!”. Apoi, n-a ratat prilejul să reamintească: “FATA MEA ESTE MODEL!”                              

“Fata mea e manager, urcă firma pân’ la cer/Fata mea este de top, se bate pe primul loc/Merge la Roland Garros, să aducă banu’ gros!                                                                                                                    

Nu e exclus. E posibil, ca după mariajul ratat cu Toni Iuruc, pe Simonica s-o învingă chiar și “fata” Artanului… În final, spectatorii din Club au concluzionat: totul e PERFECT. Și au cântat cu “partizanii”: “Ferit de intemperii, grâul de toamnă recepționat la timp – e asigurat… PERFECT! / Oile placide așternute la iernat privesc cu poftă nutrețul din care vor consuma, iarna întreagă. PERFECT! OH, TOTUL E MINUNAT! OOOH, MINUNAT!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.