Dan MIHĂESCU ■
Procurorii Serviciului Teritorial Constanța al Direcției Naționale Anticorupție (ST–DNA) l-au trimis în judecată, miercuri 9 noiembrie, în stare de libertate, pe LIVIU CRISTIAN NEGOIȚĂ, la data faptei și în prezent primar al orașului Cernavodă, din județul Constanța, pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, informează Biroul de Informaţii şi Relaţii Publice.
Potrivit sursei citate, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, că: „În perioada aprilie 2017- august 2019, inculpatul Negoiță Liviu Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv”.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului Negoiță Liviu Cristian.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
“Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul de presă al DNA.