Acasă Eveniment Vară indiană în stupina mea

Vară indiană în stupina mea

666
0
Sursa foto:theplanetvoice.com
Sursa foto:theplanetvoice.com

Manuel VLĂDUȚ ■

În vremuri demult uitate, pe când zeii umblau pe pământ spre a-i învăța pe oameni Tainele Cunoașterii, era un ținut bogat și mănos unde mierea, laptele și ambrozia curgeau ca râurile: Țara Daciei. Și văzând zeii că mierea le hrănea nemurirea, au făcut târg cu oamenii locului, ca în schimbul mierii, să ofere binecuvântare veșnică țării lor…

Despre efectele nefaste ale schimbărilor climatice se vorbește tot mai mult în ultimul timp, fiind deja cunoscute fenomenele extreme provocate de acestea – inclusiv în țara noastră, cum ar fi seceta, vijeliile, ruperile de nori urmate de viituri sau inundații catastrofale.

De urmările acestor nedorite modificări ale climei nu suntem afectați doar noi oamenii; întregul ecosistem are de suferit mai mult sau mai puțin, însă uneori, datorită capacității extraordinare a vietăților din lumea plantelor, insectelor și animalelor de a se adapta, efectele acestor schimbări pot deveni benefice.

Și în acest an, avem parte de o toamnă prelungită, însă anormal de secetoasă în Dobrogea, care oricum este prin definiție o regiune aridă și mai puțin bogată în precipitații. Vestită pentru bogăția florală din anotimpul cald, de la fânețe, păduri de salcâm, tei, întinse lanuri de floarea-soarelui sau parfumatele inflorescențe ale mentei din lunca și Delta Dunării, Dobrogea a fost căutată dintotdeauna de prisăcarii din toată țara, din Ardeal, Moldova, Muntenia sau de oriunde.

Situată în satul Gherghina din județul Constanța – un mic cătun tătăresc odinioară, numit Deuce (Defcea) pe timpul Imperiului Otoman, aflat pe firul unei văi apropiate de Dunăre și înconjurată de pădurea de sălcioară și întinse lanuri de rapiță, lucernă sau floarea-soarelui, mica mea stupină oferă – prin truda harnicelor zburătoare, albinele – cea mai curată și aromată desfătare a gustului: mierea – hrana și nectarul Zeilor!

Şi pentru că vorbeam de modificările climatice, iată că deși era deja 8 noiembrie, când în alți ani focul ardea în sobe și albinele erau intrate demult la iernat în cuiburile lor, temperatura destul de ridicată, de circa 16°-17°C, m-a făcut să-mi mai verific o dată stupii, mai ales că zburau fără astâmpăr în jur, înveselind atmosfera însorită cu zumzetul lor.

Ca în orice stupină, și aici sunt câteva familii mai slăbuțe și tocmai la ele, am observat ceva ce în mod normal nu s-ar fi găsit aproape de mijlocul lui Brumar: puiet căpăcit! Un eveniment inedit, pentru unii poate, o anomalie, pentru alții – vreun semn divin ori apocaliptic… însă pentru mine, o explicație firească: albinuțele au profitat de vremea frumoasă, de toamna lungă și însorită, pentru a-şi întări familia! Și probabil că dacă ar mai fi fost plante înflorite pe vale, nu ar fi ezitat să își facă în continuare provizii de nectar și polen!

Iată deci, un veritabil exemplu de adaptabilitate a formidabilelor albine, pe care nici măcar schimbările climatice nu le pot opri din lupta lor pentru supraviețuire, oferindu-ne nouă, oamenilor, un bun exemplu prin tot ceea ce fac, de la organizare, diviziunea muncii, la eficiență economică, apărare, ordine socială… și mai ales, disciplină!

Publicitate
Articolul precedentSorgul-unica reţetă de belşug în vreme de secetă, pentru fermieri!
Articolul următorLiviu Negoiţă – Vrednic este!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.