Ovidiu CUPȘA ■
După Al Doilea Război Mondial s-a dovedit că e greu de cucerit o țară. Marile puteri au tot intervenit militar în alte state, din motive mai mult sau mai puțin juste. Totuși, în nicio situație a invadării unui stat, războaiele nu au fost câștigate real de către aceste puteri. În final s-au soldat cu retrageri dezastruoase de pe teritoriile ocupate.
Războiul Corean (1950 – 1953) s-a încheiat cu un armistițiu între cele două Corei – în fapt între SUA și aliații săi pe de o parte și Rusia – China, de cealaltă. Războiul din Vietnam (1955 – 1975) a fost pierdut de SUA, care s-a restras, lăsând loc comuniștilor la putere. Războiul din Afganistan (1979 – 1989) a fost pierdut de URSS în fața mujahedinilor afgani. Războiul din Afganistan (2001 – 2021) s-a soldat cu retragerea SUA, după cel mai costisitor război din istorie, lăsând țara tot pe mâna mujahedinilor. Războiul din Irak (2003 – 2011) s-a soldat cu retragerea, în final, a SUA și cu o țară lăsată în haos, neguvernabilă nici azi. Războiul din Siria (2011 – prezent) – situația e încă indecisă. După 12 ani, SUA, Rusia și Turcia, încă încearcă să obțină un câștig decisiv.
Singurul război câștigat clar a fost cel din Golf (1990 – 1991) care nu a fost un război de cucerire, ci unul de eliberare a Kuweitului (ocupat de Irak) de către SUA.
Alte conflicte istorice în care marile puteri s-au implicat, sunt încă butoaie cu pulbere: Nagorno Karabah, Libanul, războiul turco – kurd, rivalitatea israileano – arabă, indiano – pakistaneză, chiar și spatiul ex iugoslav, fără a pune la socoteală războaiele civile africane sau din America Latină. În schimb, toate aceste războaie au adus haos, moarte, distrugeri, emigrații în masă. Și mari câștiguri pentru industria de armament!
E adevărat că războiul ucrainean pare să aibă altă miză; e un război european, la granițele noastre și ale Rusiei, e primul în care NATO e implicată ca alianță prin sprijinul economic, umanitar, ethnic, politic şi cu tehnică militară, zonele invadate de Rusia fiind populate majoritar de etnici ruși.
Totuși, Rusia nu cred că poate obține mai mult decât un armistițiu de înghețare a conflictului pe termen nelimitat, cu o probabilă retragere ulterioară, negociată, din zonele ocupate. Sper că o escaladare nucleară e puțin probabilă, chiar dacă conflictul, practic, e unul Rusia – NATO. Nu e primul conflict indirect între cele două forțe militare, în care armatele locale sunt doar furnizoare de soldați.
Atâta timp cât un soldat în uniformă NATO nu va împușca un soldat rus sau invers, războiul din Ucraina nu-i va depăși granițele. Dar, indiferent de evoluția conflictului, de frustrările generate de injustețea istorică și actuală a ucrainienilor față de români, România are o singură șansă: să-și respecte angajamentele NATO.
Deciziile militare majore nu se iau la București, dar susținerea lor trebuie să fie neechivocă. Pentru că o țară ca România își poate garanta integritatea doar într-o zonă de securitate NATO – UE. Restul sunt excese de naționalism lipsit de simțul realității.
Dumnezeu să apere România!
Foto: www.stirileprotv.ro www.evz.ro , Nuzar Netreveli, Georgia – Muzej Karikature.
