Acasă Cronica Geo Dobre – despre actorie și viață

Geo Dobre – despre actorie și viață

2193
1

Paul SICHIGEA  ▪

Are mai bine de 50 de roluri jucate în filme românești și internaționale, 30 de roluri în piese de teatru si peste 10 apariții TV. Geo Dobre este un actor român renumit, profesor universitar, dar și un om de la care poți învăța nu numai ce înseamnă actorul și drumul său, ci și cum să păsești demn pe scena vieții.

Într-un interviu realizat în exclusivitate de sentinela.ro, actorul Geo Dobre ne-a dezvăluit informații din spatele cortinei de teatru, din spatele camerelor de luat vederi și despre ce înseamnă munca unui actor… una care începe cu tine însuți.

sursa: arhivă personală

SENTINELA: Cum a inceput cariera dumneavoastră? Care au fost primele semne către o asemenea meserie atât de frumoasă de actor?

GEO DOBRE: Evident, cariera mea a început după absolvirea Institutului de Film – IATC pe vremea aceea. Atunci, în funcție de medie erai repartizat într-un teatru și urmau întâlnirile cu regizorul respectiv. Trebuie să spun că dorința și atitudinea mea de viitor actor le-am avut încă de copil. Noi, în clasele 1-8, organizam serbări școlare și mai apăream în recitaluri și în mici scenete de teatru. Îmi aduc aminte că învățătoarea ne lua pe cei care eram mai „zgomotoși”, cei cu energie mai multă. Mai târziu, am avut o colaborare cu regizorul de teatru Alexa Visarion. Avea nevoie de tineri în filmul „În vreme de pace, vreme de război”. Nouă ne plăceau aparițiile în filme. Am acceptat imediat. Am jucat la început cu Melania Cârje, mi-a fost parteneră într-un film, în 1976.

Revenind la copilărie, m-am dus la cercurile de teatru, fără să fiu sub imboldul vreunui membru al familiei, am simțit eu să fac asta. N-am să uit niciodată: era o scenă cu un decor ca de basm, la Casa Pionierului, în Constanța, căci eu m-am născut la malul mării. Apoi, în liceu, mergeam la piesele puse în scenă de Teatrul din Constanța; pe atunci era un regizor foarte bun, care făcea multe spectacole sub influență rusească. Mergeam mereu, îmi plăcea enorm și parcă mă vedeam și eu pe scenă – era un mare semn de întrebare, oare pot să fac și eu asta? La IATC erau 7-8 locuri maxim, iar concurența era acerbă.

SENTINELA: Cum a fost pentru dumneavoastră experiența în facultate și în perioada imediat următoare? Vorbim mai exact despre adaptarea într-un nou oraș.

GEO DOBRE: Sincer îți spun, facultatea a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Am avut și rezultate foarte bune deoarece îmi plăcea ce făceam. În ciuda acelei perioade, a comunismului, erau niște profesori foarte deschiși, cu care puteai să discuți orice, era o relație chiar de prietenie. M-am simțit atât de bine, încât, sincer, mi-aș dori ca toți studenții de astăzi să aibă aceeași experiență atunci când se duc la cursuri. În anul patru jucam deja în „Livada de vișini”, în regia lui Giurchescu. El mi-a zis să mă duc în Ardeal. Eu aveam note foarte bune și am făcut o greșeală prin a îl asculta. M-am dus la Petroșani, căci acolo mi-a fost indicat să merg, iar rectorul de pe atunci, maestrul Cotescu mi-a spus că există și alte orașe și că poate ar fi bine să mai aștept. Notele, după cum spuneam, erau foarte mari, mi-a fost acceptată repartiția și, iată, m-am dus la Petroșani. Giurchescu a fugit apoi din țară, iar eu am rămas acolo un an și șapte luni. Cu greu am plecat la Teatrul Ion Vasilescu din București, prin concurs. A fost greu, căci nu terminasem stagiatura.

Ca și adaptare, Petroșani era un oraș al minerilor, un oraș frumos, oamenii erau primitori și veneau la teatru. Veneau și scoli de specialitate și erau aduși elevi să ia parte la spectacole. În momentul în care am ajuns eu acolo, se construia un teatru nou. L-am prins și pe cel vechi, într-un an și șapte luni, cât am stat acolo. „Fugeam” mereu și gândul meu era, desigur, să mă întorc la București, pentru că, din păcate, acolo erau toate studiourile cinematografice, acolo era efervescența culturală din țară. Mai erau, bineînțeles, orașe cu tradiții, cum ar fi Iașiul, Cluj, Timișoara, dar eu nu îmi doream să mă întorc în Constanța, voiam să rămân în București. Făceam naveta și îmi venea uneori să mă dau jos, pentru că mă săturasem de tren, dar dorința era să fac actorie, plus că locuiam acolo.

sursa: arhivă personală

SENTINELA: Mentorii dumneavoastră și idolii? Oameni care v-au influențat?

GEO DOBRE: Ca iubitor de teatru și ducându-te la spectacole, vedeai o parte din actori care interpretau acele roluri și te gândeai: pot și eu? Câteodată te întrebai dacă poți face și comedie. Actori de teatru sunt în România și sunt foarte talentați. În provincie sunt unii, necunoscuți, din păcate, dar pentru noi erau, evident, profesorii noștri. La IATC l-am avut pe Cotescu, nu a fost profesorul meu, dar am jucat la clasa lui. M-a chemat și pe mine și am interpretat un rol. Profesoara mea a fost Leopoldina Bălănuță, o bună actriță și apropo de mentorii noștri spirituali, ne duceam și îi vedeam pe viu. Mai era Dinică, ce să spun, Toma Caragiu, apoi generația mai tânără, Caramitru, Ogășanu sau Pittiș. Ne uitam cu mare plăcere la ei și ne doream să fim și noi acolo. Era ideea aceea de spectacol genial pe care ei îl făceau, cu regizori foarte buni, cum ar fi Liviu Ciulei. El era la Teatrul Bulandra. Era unul dintre, cred eu, cei mai buni regizori de teatru din perioada aceea, din Romania și din Europa. Îmi aduc aminte că am citit cândva că Teatrul Bulandra era unul dintre cele mai bune teatre din lume. Timp de vreo doi ani, Bulandra a fost cap de afiș, alături de marele regizor Liviu Ciulei.

Era o serie întreagă de actori români pe care îi admiram. Erau Gina Patrichi, Valeria Seciu, Olga Tudorache. Mai tineri, din nou, pot să spun: Maia Morgenstern și mai sunt și alții. Am jucat cu unii dintre ei și erau fantastici si demni de admirat, cu performanțe în occident. Erau și Marin Moraru și Marcel Iureș, cel care a reușit să demonstreze calități fantastice de actor, jucând alături de actori consacrați, la Hollywood. Noi avem o școală bună.

Admir o serie întreagă de actori, de dincolo de ocean, îmi aduc aminte acum de Merryl Streep, Penelope Cruz, Jodie Foster. Nu o să îi uit niciodată pe Daniel Day-Lewis, Peter O’Toole, Tim Roth ori pe unul dintre cei de dinainte, Peter Ustinov. Di Caprio este extraordinar, foarte mulți sunt pe care îi apreciez. Am și ajuns să cunosc unele personalități, cum ar fi Andy Garcia, Depardieu, Jeanne Moreau. Voiam mereu să văd de ce sunt așa de buni. Ei bine, își făceau meseria cu sfințenie.

SENTINELA: Cum au decurs lucrurile in viața dumneavoastră personală? Persoane dragi, familie?

GEO DOBRE: M-am căsătorit în ultimul an de facultate. M-am îndrăgostit de o fată foarte frumoasă și am și doi copii, un băiat și o fată. Nu au urmat această cale. Au înțeles, însă, că eram plecat, erau atâtea turnee, spectacole, filme. Din punctul acesta de vedere, am avut o înțelegere și nu am fost stresat, ori constrâns. Îmi pare rău că nu au vrut și ei să urmeze ceea ce eu începusem. În profesia această există avantajul că putem juca până la adânci bătrâneți. Nu poți spune niciodată că le știi pe toate. Asta le spun și studenților mei, să aibă mereu grijă de ei, de sănătatea lor mentală, căci acesta este cel mai important lucru.

sursa: arhivă personală

SENTINELA: Pentru că tocmai ați vorbit despre studenții dumneavoastră, știm că și predați la Facultatea de Arte din Constanța. Cum vedeți dumneavoastră activitatea didactică din România?

GEO DOBRE: Acum sunt colaborator. Depinde de fiecare profesor în parte. Dacă pui suflet, poți avea rezultate bune. Depinde cum vorbești cu ei, depinde ce formă de comunicare adopți, nu trebuie să pui catedra între tine și student. Trebuie să stai printre ei și atunci ei au curaj. Ca să poți să dai ce ai în tine, ca profesor, trebuie să poți descoperi într-o secvență de film fiecare calitate din fiecare student. Aceasta este metoda mea, am încă activități artistice și vin și le împărtășesc studenților mei experiența mea și ce îi așteaptă pe acest drum.

SENTINELA: Suntem conștienți cu toții de realizările frumoase românești în materie de cinematografie, dar totuși, există semne de întrebare legate de viitorul filmului românesc, din cauza pandemiei și nu numai. Ce părere aveți dumneavoastră?

GEO DOBRE: Sunt perioade și perioade. Teatrul și filmul mai trec prin crize. Spre exemplu, în Franța, acolo unde cultura este bine pusă la punct, a fost o perioadă de criză, când se juca din Vișniec, românul nostru. În acest moment, pandemia a creat o panică mondială. Dar, va trece și va reveni în forță, pentru că generația tânără, voi, sunteți atât de dornici să spuneți cu adevărat ceva, de a trage semnale de alarmă, de a arăta ceea ce se întâmplă, de a prezenta ce va urma, încât eu cred în viitorul creatorilor de film și din teatru. Vor veni oameni cu forțe proaspete. Dacă va dispărea cultura din viața noastră, vom fi atât de săraci, încât mă îngrozesc. Am citit undeva, demult, că într-o cetate pe care Platon o descria, artiștii nu aveau loc. Creatorii nu făceau parte din societate. De ce? Pentru că noi suntem spirite libere? Oare? Eu cred în viitorul generației tinere, aveți multe de spus, extraordinar de multă energie și trebuie să vă țineți de ea, aveti obligația să dați mai departe și să trageți semnalele de alarmă, atunci când e cazul.

sursa: arhivă personală

1 COMENTARIU

  1. Salut initiativa de a realiza acest interviu cu maestrul Geo Dobre. Sunt dezamăgit ca de 30 de ani scara de valori s-a inversat iar noi, romanii nu mai mergem la teatru și la cinematograf. Imi pare rau ca trebuie sa spun aceste lucruri dar din pacate drumul democrației este pavat cu bani fie ei cinstiți, necinstiți, spălați etc. In ceea ce privește interviul ii felicit pe toți cei care au avut răbdare să îl citească. In final va spun cu mare regret ca am pierdut un lucru maret pentru cinematografia română, templul său studiourile Buftea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.