Acasă Cronica PASIUNEA poate învinge orice !

PASIUNEA poate învinge orice !

958
0

Teodor DUMITRU

Sunt un consumator constant de filme, adică un cinefil educat, atâta timp cât am trecut prin toate marile curente ale celei de-a șaptea artă. Am fost impresionat de mari personalități ale ecranului și mă feresc să dau nume întrucât mi-ar lua mult spațiu. În diferite etape ale vieții am fost marcat ba de filmele istorice, ba de cele de razboi, ba de westernuri, ba de cele despre mafie, însă am apreciat total pe cele care transmit o emoție, puternică. Vreau să vă vorbesc astăzi despre filmul ȘOAPTE realizat de Paul Sichigea.

Paul Sichigea, sursa: facebook.com

Prin natura relației noastre de rudenie, unchi-nepot, îl cunosc pe Paul de mic și, mărturisesc, l-am iubit progresiv, de-a lungul vremii, acum ajungând la un nivel de admirație, alimentată, firește, de modul cum privește cinematografia în ansamblul ei, abnegația prin care organizează o creație, scenariul, relațiile cu actorii, producția, repetițiile, stocarea cadrelor produse, editarea acestora, îmbrăcarea lor în cea mai potrivită muzică, pentru a obține atingerea mesajului propus, pentru a crea emoția. Cred că relația a fost reciprocă, Paul apreciind nespus faptul că l-am sprijinit moral și logistic în perioada de început a pasiunii sale, când persoane apropiate n-o făceau, ba chiar încercau să-l determine să renunțe. Eu l-am încurajat, i-am spus sincer defectele comise în primele sale producții și am încercat să-i dau soluții. Apoi, am continuat să-l susțin, remarcând caracterul deosebit al acestui băiat, care primea anumite sfaturi, le înmagazina și elabora rapid alte idei, pe care le transpunea în scenarii.

Șoapte, regia Paul Sichigea, producător Mike Săvuică

Mi se pare o mare artă să faci scenariu de film. Aici doresc să-i fac un mare elogiu lui Paul Sichigea, care a reușit de unul singur, fără sprijinul nimănui, până la faza de Masterat, să realizeze toate scenariile producțiilor sale, vreo șase la număr. În ultimele patru am jucat și eu, încercând să pun umărul, criza de actori voluntari fiind decisivă. Și iată-mă, dragii mei, din cinefil actor, băgat de Paul într-un curs rapid de training și într-un fel de resetare interioară, pentru a-mi găsi valențele pentru rolurile destinate. Recunosc, m-a ajutat mult oglinda pentru pregătirea unor stări sau corectarea unor replici defectuoase. Am crescut împreună, de la proiect la proiect și am reușit să formăm o echipă, personal implicându-mă și în procesul de preproducție, producție și uneori al asistenței de regie.

La apariția scenariului ȘOAPTE, ne-am așezat la masă alături de actorul Teatrului de Stat Constanța, Andrei Cantaragiu, care are o admirație pentru Paul și care și-a declarat tot sprijinul pentru proiect, participare voluntară și convingerea a doi colegi să participe, de aceaeași manieră, Florina Stănculeț și Remus Arhip. Am ținut să-i atrag atenția lui Paul că acest proiect trebuie să se ridice la nivelul său intelectual actual, orice compromis să fie exclus, să beneficieze de actori profesioniști, să aibe cel puțin două camere performante, locații adecvate scenelor. Nu că el nu ar fi știut aceste lucruri însă am vrut să definesc, pentru el, nivelul impus și pe care să-l respecte, fără nici măcar un compromis.

Florina Stănculeț în ȘOAPTE, regia Paul Sichigea, producător Mike Săvuică

Mare mi-a fost surpriza când, la scurt timp, beneficiind de sprijinul necondiționat al unui mare om de cultură, Mike Săvuică, actualul producător al filmului, Paul realizează un casting unde se prezintă numai puțin de 40 actori profesioniști voluntari, de unde își alege oamenii de care avea nevoie. Și începe producția, totul pe foc automat, în pofida restricțiilor, a pandemiei și consecințelor create de aceasta.

 Am văzut filmul, dragii mei și vă spun că mi-a plăcut teribil. A reușit să mă țină în starea de emoție până la final și să mă marcheze cel puțin o noapte. REVENANT m-a ținut marcat șase zile. Deci, este un film bun, pentru bugetul zero cu care a fost realizat, imaginea, muzica, foarte bune, scenariul și regia magistrale. Toți actorii au avut prestații foarte bune. Până și eu am fost foarte mulțumit de mine, cu toate că am simțit de multe ori că Paul dorea o abordare mai dură din partea mea, pentru a mă ridica la nivelul inalt de profesionalism al criminalului. Filmul, dealtfel, asta propune: o paralelă între două mari personalități, dedicate până la sacrificiu profesiei lor. Impresionantă este lupta interioară pe care criminalul în serie o duce cu un înger-demon care efectiv îi cotropește viața și duce la piezanie, în loc să exceleze într-un domeniu unde ar fi ajuns academician. Două ființe sacrificate din pasiuni exagerate, duse până la extrem. Superbe contribuțiile aduse de Radu Catană, Dani Ionescu, Sidonia Doica, Irina Ichim. Excelentă muzica creată de Dani Ionescu și onorantă participarea trupei Cargo, cu piesa Destin, Paul dedicând filmul în memoria regretatului Adrian Bărar, fondatorul trupei.

Toate aceste realizări sunt datorate unei mari pasiuni: dragostea pentru cinematografie. Acest băiat și-a sacrificat cei mai frumoși ani ai tinereții pentru a crea producții cinematografice cu buget zero, în care el s-a ocupat cam de toate. Cred că i-a priit acest lucru, întrucât l-a călit, l-a antrenat la ritm intensiv și a făcut din el un cineast profesionist. Sunt foarte mulțumit de el, nu-mi mai permit să-i dau sfaturi, ci doar anumite recomandări dacă mi le cere. Știind că Paul Sichigea are în permanență două proiecte în lucru, aștept cu nerăbdare și consacrarea  internațională, asocierea sa cu producătorul Mike Săvuică neputând fi decât productivă. Filmul Șoapte va intra din luna iulie în sistemul aplicațiilor Pay Per View și vă invit să-l urmăriți. Vă vom ține la curent.

Șoapte, regia Paul Sichigea, producător Mike Săvuică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.