Pierre Joseph de HILLERIN ■
Trăim, zilele acestea, tensiunea premergătoare competiției olimpice. Spunea cineva că va rămâne proverbială sintagma „J.O. Tokyo 2020” care a avut loc în 2021 cum, pentru generația mea, a rămas: „Revoluția din Octombrie” serbată, nu știam atunci de ce, abia pe 7 noiembrie.
Dar nu este singura situație aflată în afara normalității. Avem în continuare: spectacolul sportiv fără spectatori; o ediție a Jocurilor Olimpice atât de dorită de către organizatori și atât de refuzată, azi, de majoritatea națiunii gazdă; calificări prea îndepărtate de competiția pentru care sportivii s-au calificat cu consecințele de performanță ce se vor vedea; speranțe năruite de anul de întârziere și șanse nebănuite pe care aceeași amânare le-a ridicat la nivelul de vis al împlinirii nesperate datorate tot anomaliilor de care se leagă ediția acesta a competiției supreme din sport.
Sportivii români sunt acolo, așteptând începutul. O festivitate de deschidere fără fastul, uneori exagerat, al anilor trecuți. Un sat olimpic în care prilejul de bucurie trăit de alte generații se transformă în izolarea fiecărei echipe în locațiile proprii, cu alei vide și multă grijă pentru teste de tot felul, cu teama de a nu obține, cumva, un test pozitiv ce s-ar transforma imediat în ceva similar dezastrului atât pentru individ cât și pentru echipă.
Alți sportivi care concurează sub steagul olimpic pentru simplul motiv că „națiunea” le pretindea performanță cu orice preț și aberațiile nu se opresc aici.
O ediție atipică într-o perioadă total atipică pentru orice acțiune de o asemenea anvergură ca și pentru „bucățica” de viață a fiecăruia dintre noi. Am învățat să trăim cu spaime și speranțe, cu amenințări reale și imaginare și cu soluții mai mult sau mai puțin iluzorii.
Și în ciuda tuturor opreliștilor, din nevoia individuală de performanță și din nevoia generalizată de spectacol global, Jocurile Olimpice Tokyo 2020 vor avea, în sfârșit loc.
Adunăm, ca fiecare dintre sportivii români care au ajuns sau vor ajunge acolo cât de curând, speranțe, ambiții, febrilitatea pregătirii ultimelor clipe, emoțiile inerente premergătoare startului, așteptarea trăită diferit de sportivi și specialiști față de noi, însoțitorii virtuali, delegatari de identitate și mândrie cei care nu am urmat drumul extenuant adesea al antrenamentului dar suntem gata să ne „asumăm” victoriile și să ne detașăm rușinați de eventualele deziluzii.
Și, dacă, în final, vom fi fericiți sau nu, poate nu uităm că înainte de stingerea flăcării olimpice din ceremonia austeră a închiderii competiției, viitoarele jocuri olimpice de vară sau de iarnă sunt deja în curs de pregătire. Sunt tineri care și-au pus copilăria și speranțele în jocul mondial al olimpismului.
Succes celor de azi și grijă, susținere și mai ales speranță pentru cei ce încep sau continuă drumul spre viitor.
SUCCES!
