Dan MIHĂESCU ■
După o săptămână cu mesaje subliminale, pe surse, prin care am fost frăgeziţi despre o posibilă colaborare politică PNL-PSD, pentru formarea guvernului, a urmat o alta în care separat, şi chiar împreună, responsabili politici (ce hilară sintagmă în contextual actual) din ambele partide, ba uneori chiar şi nelipsiţii minoritari etnici maghiari, ne-au dovedit că acesta este drumul ales.
Acum am intrat în ce-a de-a treia săptămână a patimilor politice în care am început să fim lămuriţi cum că iadul este pavat cu intenţii bune, la capătul drumului aflându-se evident raiul, şi nu oricare rai ci acela al guvernării stabile, pentru cetăţeni şi în interesul naţiunii; un fel de sacrificiu existential al celor care ajunseseră la putere cu votul popular, doar pentru că alegătorii cumpăraseră bilete la eternul derby, promis de cele două partide adversare ideologic, PNL şi PSD.
Desigur, în larma făcută de challengeri, ce acoperă eventualele scandări mute ale suporterilor, nu am auzit decât o singură voce, cea a lui Ludovic Orban, care acuză blatul. În rest, preşedintele în exerciţiu al PNL, ca un veritabil Sache a lui Zăpăcitu, o dă la-ntors doar când vine vorba despre viitorul prim-ministru al coaliţiei, mârâind dislexic când îi este ameninţat osul.
De partea cealaltă, din colţul roşu al socialiştilor răzbate în canon, pe cinci voci, corul celor care se sacrifică pentru interesul national. În rolul primadonei Marcel Ciolacu – subiect de studiu neurolongvistic – care într-o primă apariţie pe subiectul alianţei afirmă că: “PSD este ciuma roşie nu Crucea Roşie”, pentru ca mai apoi să se rânduiască pe la televizor vreo trei colegi de partid ca să dreagă busuiocul calamburului lingvistic; cel care cu tenacitate, prin trădări successive şi promovări prin alunecare, s-a cocoţat atât de sus în ierarhia politică şi de stat încât acum îşi ironizează prezumtivul partener liberal cu refrenul lui Topârceanu: Câţi ca voi! Câţi ca voi!
Destinul de la Cotroceni a vrut astfel ca de această data cei doi insignifianţi să fie personajele principale în comedia neagră a refacerii marii cooperative politice la nivel înalt, pentru că la nivel local, prin judeţele patriei, aceasta a funcţionat neîntrerupt, în diverse forme şi abstracţiuni şi după cîteva declaraţii de operetă în care Cîțu zice: Am găsit cu PSD multe lucruri care pot să ne unească, iar Ciolacu răspunde: Nu am avut discuţii în ceea ce priveşte funcţiile din Guvernul României. Credem că prioritatea numărul unu este stabilizarea României pe care au adus-o prin această guvernare de dreapta. Printr-un efort comun şi printr-un program de guvernare coerent, să încercăm să ajungem într-un ritm aşteptat de români. Eu cred că suntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţi şi patrioţi, acesta e drumul către formarea unei majorităţi”.
Interesant este că din toate declaraţiile publice ale lui Ciolacu cu aparenţă de joc politic precum pescuitul la ţaparină, transcede idea că acesta nu-şi aşează la rândul de la alimentara, sacoşa lui cu sticle de lapte. Nu a zis niciodată că vrea postul de prim-ministru pentru el. Lent, precum strânsura şarpelui boa, a început să-i cianozeze pe liberalii lui Sache a lui Zăpăcitu, mai întâi cu perspectiva guvernării, apoi cu majoritatea parlamentară, servindu-le ulterior, fără aviz prealabil, dulceaţa de cireşe cu sâmburi, odată cu pretenţiile pentru 50% din fotoliile de miniştri şi apoi ministerele cu bugete de investiţii. Dar nimic despre funcţia de prim-ministru, în contextul în care a pus în discuţie criteriul ponderal electoral la constituirea coaliţiei de guvernare: Marşând pe principiul etic al filosofiei testiculare: Particip dar nu mă bag, Ciolacu îşi maximizează beneficiile înainte de a începe negocierile pe fond ridicând astfel pragul de aşteptări al propriului electorat şi activ de partid, după ce Sache a lui Zăpăcitu le-a servit pleaşca aducerii la guvernare.
…În rest, pescuit de gingirică la ţaparină (aşa cum am spus) de genul: Prim-ministru prin rotaţie, premier de sacrificiu până în primăvara anului viitor dar exclusă varianta Câţu… Liderul socialist cu privire suină doreşte, pentru gaşaca lui de patrioţi, acces maximal la fondurile guvernamentale pentru investiţii, şi asta înseamnă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Ministerul Transporturilor Infrastructurii, eventual Ministerul Muncii (de care depinde electoratul captiv al PSD) sau Ministerul Finanţelor Publice şi posibilitatea ca la momentul oportun să se supere şi să părăsească şandramaua, înaintea alegerilor generale, ca să aibă pe cine să dea vina că nu a reuşit să facă reformele promise.
Ion Andrei Gherasim, preşedintele executiv al Fundaţiei Coposu, spune că în aprilie ’90, liderul incontestabil al opoziţiei democrate a opinat că: „Blestemul României ar fi ca după 20 – 25 de ani FSN să se afle şi la stânga şi la dreapta eşichierului politic”, viziune ce pare să aibă din ce în ce mai mult reverberaţie de oracol, în contextul actual.
La Constanța colaborarea traspartinica de tip balansoar, stanga-dreapta este experimentata cu succes de foarte multa vreme. Asa se face ca foarte mulți PSD-isti sunt angajați în administrația Consiliului Județean și al Primăriei Constanța. Acest model este aplicat acum și la nivel central.