Paloma PETRESCU – Expert în educaţie ■
Aceasta este opinia reală a părinților sau e ştire falsă ca să creeze pricini de gâlceavă, subiecte disjunse de discuţie, piste false, motive a se băga în seamă unii şi alţii, cu opinii, la televizor ş.a.m.d? Dacă da, este incredibil refuzul părinților de a-și testa copiii.
Putem înțelege că părinții își duc copiii la cabinetul medical să le șteargă personalul medical mucii? Să le dea cu albastru de metil în gât? Să le prepare ceaiul de ceapă și coajă de nucă? Să le dea pastilele recomandate de medic? De unde vine această derobare de responsabilitate?
Mai repede aș crede că e campanie fake, negativă evident, pentru că punerea sub semnul îndoielii a corectitudinii părinților mi se pare o înjosire a oamenilor de bună credință. Cum să fie posibil ca părinții să mintă în ce privește starea de sănătate a propriilor copii? Cine și-ar pune proprii copii în situații de risc?
Dacă există totuși astfel de situații e trist și periculos și pentru ceilalți, iar serviciul de asistență socială, precum și protecția copilului ar trebui să se autosesizeze imediat ce un copil infectat a fost trimis de părinți la școală.
Cu ceva ani în urmă, vreo 10, am fost implicată în implementarea unui proiect destinat grupurilor dezavantajate, vulnerabile, proiect care dincolo de componenta formală a educației era destinat și educației informale și non-formale. Proiectul s-a derulat pe plan național, iar în comunitățile implicate, peste 100, le-am distribuit copiilor de la 6 la 10 ani, rucsăcele cu kituri pentru igienă personală și i-am învățat, prin joc la început, să se spele pe mâini, pe dinți, să mănânce gustarea în liniște, să curețe apoi spațiul de pe masă etc. A fost un mare succes! Copiii abia așteptau să vină la școală sau la grădi’ ca să se spele…
În același proiect au fost organizate pentru copii excursii și tabere. Mulți dintre ei nu ieșiseră până atunci din comunitatea în care trăiau. Am avut surpriza ca odată ajunși în tabără, imediat după ce au fost repartizați în camere, la verificarea făcută din partea celor care asigurau starea de bine a copiilor, sănătatea și siguranța lor, să constatat că toți se așezaseră jos, lângă perete, nu în paturile care erau în proporţie egală cu numărul copiiilor. Nu știau că pot să doarmă fiecare în patul lui! Acei copii proveneau din familii numeroase care dispuneau de o singură cameră, de un singur pat, în care dormeau pe rând. În România din 2001! Iar dușul a fost marelele premiul pentru cei care mâncau tot, în liniște, păstrând curățenia locului de masă. Nu erau dușuri suficiente pentru câți dintre ei abia așteptau să se bucure de apă. Acasă nu aveau apă, o aduceau cu găleata de la râu sau, cei mai bine situați, de la pompa de la capătul satului.
Experiența aceasta mi-a schimbat percepția despre viața bună versus cea la limita subzistenței. Am constatat că de multe ori, oamenii nu fac anumite lucruri, nu doar pentru că nu își permit, ci și pentru că poate nu știu cum, dar dacă îi ajutăm să înțeleagă și să facă acele lucruri necesare, o vor face.
În proiectul despre care v-am împărtășit amintirile mele, am făcut, fără să fi fost un obiectiv inițial definit, educația adulților, a părinților, săraci, trăind în medii dezavantajate și vulnerabile. Pentru organizarea taberelor a fost nevoie să luăm în grup și părinți, datorită cutumelor etnice (fetele rome nu pleacă singure de acasă de la vârsta de 10 ani). Am găsit soluții, iar la final, ne-am dat seama că adulții, și ei au beneficiat de învățare, fără să le spunem direct „uite, așa se face, tu nu ai știut, te învățăm noi”, ci lăsându-i să observe și să copieze ce văd. Mamele care au participat benevol alături de noi la aceste acțiuni, au terminat apoi învățământul obligatoriu, iar unele dintre ele au devenit educatoare calificate și ne-au mulțumit pentru asta, deși reușita era doar a lor.
Gândindu-mă la aceste experiențe, iar spun că eu nu cred că părinții nu vor să-și testeze copiii sau că ar încerca să trișeze cu rezultatul testului.
Testele nu sunt livrate en gros? Care e problema? Fiecare componentă este sigilată, deci nu se contaminează, decât dacă cine o manevrează nu poartă mănuși medicinale.
Oare în afară de nemulțumiri, zâzanie, noi avem ceva de dat; ca de exemplu să avem grijă de proprii copii, înainte să fie nevoie de intervenția personalului medical, atitudine optimistă și inițiativă pentru protejarea noastră și a celorlalți?
