Acasă Zig-Zag Revoluţia din 22 Decembrie 1989, în Portul Constanţa

Revoluţia din 22 Decembrie 1989, în Portul Constanţa

773
1

Călin MARINESCU

Îmi place să îi spun REVOLUȚIE fiindcă atât eu cât și cei cu care am dus la bun sfârșit alternanţa de putere în Constanţa am fost la acea dată convinși de justețea acestei acţiuni.

Ceea ce s-a întâmplat după aceea, de mulți au ajuns să îi spună de exemplu „marea îmbulzeală”, este altă socoteală.

Din păcate am constat încă din primele zile că evenimentele respective au scos la suprafață tot ceea ce era mai rău în comportamentul conaționalilor noștri.

Începând cu „revoluționarii” care au devalizat „Casa Albă” din Constanța ca și alte case albe din țară și continuând cu cei care au devalizat economia României prin programele de „privatizare” cu părinteasca oblăduire de la cel mai înalt nivel.

Totuși pentru cei care și-au pierdut viața în acea perioadă ca luptători sau din pură întâmplare cât și pentru cei care cu bună credință și-au pus în pericol viața și au acționat pentru a asigura stabilitatea și liniștea orașului nostru, siguranța portului și valorile aflate în port, voi reaminti câteva întâmplări ale vremii.

Am constatat că niciodată nu am povestit din peripețiile mele din ziua de 22 Decembrie și următoarele până când din pura întâmplare am devenit prin votul FSN Municipal Constanța, Primar.

Pur și simplu, fară nicio intenție și de aceea în primele zile când cineva mi se adresa cu “Domnule Primar” aveam tendința de a mă uita în jur să îl văd pe numitul Primar.

Dar să încep cu ultimele clipe ale orânduirii comuniste, adică seara zilei de 21.12.1989.

Eram Șeful Secției III Exploatare Flotă având în inventar toate navele petroliere și vrachiere ale României, circa 98 de unităţi.

Am menționat acest amănunt fiindcă atât partidul cât și securitatea care nu mă înghițeau, dar având în vedere problemele majore ale navelor și presiunile cabinetelor nu prea aveau cu ce să mă înlocuiască, desi îmi luaseră avizul de a ieși din țară fiindcă aveam un frate în Canada și o cumnată în Cipru. Ulterior, un ofițer de Securitate mi-a mărturisit că tare m-ar fi mătrășit dar nu au putut să se atingă de mine. 

În seara zilei de 21 partidul, speriat de ceea ce se întâmpla la Timișoara, ne presa să facem acțiuni de propagandă pentru regimul Ceaușescu.

Am fost solicitat de mai multe ori dar îmi era așa de lehamite și avem multe probleme cu navele aflate în voiaje încât am cam făcut abstracție de aceste solicitări.

Totul a culminat când s-a dorit un mare miting în ziua de 22 Decembrie pentru susținerea regimului cu participare a cât mai multe echipaje ale navelor aflate în Constanța. Am dat dispoziție dispecerului de service să anunțe la radio comandanții navelor să participle cu echipajele la miting.

Așa cum era de așteptat, echipajele nevelor mari, mai puțin favorizați față de cei de la navele mici, nu prea s-au confirmat astfel încât mitingul a fost un mare fiasco.

Ca atare secretarul de pardid pe flotă m-a apostrofat că nu am participat la miting nici eu și nici cea mai mare parte a echipajelor și mi-a atras atenția pentru ultima oară, poate știa el ceva, urmând a fi aspru pedepsit.

Era ora 10:00 și ca să nu mai fiu asaltat m-am oprit la o cafea la Dispeceratul șalupe din dana 8, unde am auzit-o la radio pe Ana Blandiana proclamând Victoria Revoluției.

Am mers la Casa Albă unde începuse marea vânzoleală și impresia mea a fost că nu aveam cu cine discuta, revoluționarii care se învârteau pe holuri haotic nu aveau la acel moment nici un fel de organizare.

M-am întors în port pe la Poarta 2 împreună cu Căpitanul secund Petrică Munteanu, Șeful grupului de scafandri al NAVROM.

Când am ajuns în dreptul clădirii care găzduia Poliția și Securitatea în port, abandonata de aceștia, am găsit mai mulți docheri care începuseră să devalizeze cădirea, i-am gonit și Cdt. Munteanu s-a dus la navele tehnice și a adus câțiva scafandri care au păzit clădirea până când, către seara, au predat-o armatei.

Noi la vremea aceea purtam uniforma de comandant și de aceea cred că docherii, care erau destul de mulți de altfel, au răspuns pozitiv îndemnurilor noastre.

Am purces către sediul NAVROM unde în fața clădirii m-am întâlnit cu secretatul de partid pe care l-am sfătuit să plece urgent acasă, chiar daca el considera că nu avea de ce să se teamă. Navigatorii îl iubeau așa de tare că până la poartă au luat-o de vreo doua ori.

Director al NAVROM era comandantul Cornel Idu (RIP) și care împreună cu comandantul Aurel Ionescu mă căutau ca să îmi propună să preiau FSN Navrom având în vedere că aveam o relație bună cu navigatorii.

Am acceptat în idea că trebuia să evitam tulburări în port și în flotă și ca atare în noaptea 22/23 decembrie împreună cu colegul meu, răposatul Decebal Mirescu am trecut pe la toate navele aflate în port și am discutat cu echipajele, în cea mai mare parte fiind la bord.

În general, în opinia navigatorilor trebuia să ne vedem de obligațiile noastre legate de exploatarea navelor urmând să așteptăm să vedem ce se va întâmpla la București.

Este de remarcat că în prima noapte după fuga lui Ceaușescu a fost liniște în Port, nu s-au operat navele deși vremea era bună, nu se întâmpla nimic deosebit.

În dimineața zilei de 23 am participat la o întrunire în biroul Comandantului Unic al Portului unde Amiralul Gheorghe Angelescu, care practic preluase comanda zonei militare Constanța, deși oficial funcția era deținută de contraamiralul Iordache, a solicitat flotei să se organizeze, în condițiile în care toți ofițerii trecuseră prin Scala Mlitară și să preluăm controlul portului astfel să degrevăm armata care urma să se focuseze pe menținerea ordinii în oraș. Urma să primim armamentul necesar din depozitul gărzilor patriotice.

Evident, am acceptat cu entuziasm și am împărțit portul între cele trei secții de exploatare flota din Constanța.

Nouă, bineînțeles ne-a revenit partea de sud a portului, cea mai mare zonă dar acoperită de navele noastre. Am preluat armamentul necesar, kalașnikoave, pistoale TT (Tulski Tokarev) și cartușe din belșug.

Am organizat la secție un Corp de gardă, după modelul pe care l-am practicat în milităria din Institutul de Marină și începând din după-amiaza zilei de 23 decembrie ne-am început misiunea care a fost de altfel plină de aventuri.

Marele nostru noroc a fost că navele erau dotate cu stații de emisie/receptive de calitate foarte bune cu care am putut ține sub control întregul port până în primele zile ale lunii ianuarie 1990, când am predat armamentul și ne-am reluat ocupațiile cotidiene.

Îmi vine greu acum să îmi amintesc numele celor care au pus suflet la realizarea misiunii noastre, desigur comandantul Virgil Toanchina, ing. Vasile Chiorean, şeful mecanic Johny Nedelcu, căpitanul secund Gherghe Bosânceanu – încadrat pe post de inginer de exploatare la Flotă pentru că-i ridicase Securitatea avizul de navigaţie în ape internaţionale, și foarte mulți ofițeri și navigatori din echipajele navelor aflate în port. Din păcate registrul pe care l-a ținut Toanchina a fost predat, cred că Procuraturii, și ca atare nu mai avem numele „combatanților” dar oricum erau foarte mulți și din păcate nu îi puteam nominaliza aici.

Timpul a șters din memoria mea toate amănuntele dar au fost câteva întâmplări pe care nu le voi putea uita.

Evident, cea mai mare realizare a noastră a fost ca am dezangajat lupta înverșunată dinte o unitate a grănicerilor conta unor marinari ai marinei grănicerești, luptă care a dus la avarierea gravă a frigoriferului portuar.

Acțiunea a fost reușită de o grupă comandată de şeful mecanic Johny Nedelcu, cu adevărat curajoși, riscând să fie împușcați atunci când s-au apropiat de zonă la cererea Comandantului Unic al Portului, alerta luptele ce se desfășurau în acea zonă. Până la urmă s-a descoperit că un maistru și doi marinari de la Marina Grănicerească (actualmente Gaza de Coastă) au „atacat” frigoriferul portuar ca să se procopsească cu ceva carne. O patrulă a grănicerilor care trecea prin zonă a văzut lumina lanternelor măcelarilor de moment și i-au somat să se predea, somație fără efect și ca atare au deschis focul către clădire frigiderului portuar pe care l-au avariat, astfel încât în tot portul s-a simțit mirosul puternic al amoniacului eliberat în aer.

Marinarii noștri au ajuns în spatele grănicerilor și cu precauție i-au contactat și le-au cerut să oprească focul, iar prin radiotelefon am făcut legătură cu comandanții celor doi beligeranți cărora li s-a ordonat să se împace. Grupa noastră i-a preluat pe cei din frigorifer și i-a predat Comandantului unic.

Un alt accident major a fost evitat de căpitanul secund Gelu (Gheorghe) Bosânceanu, cel ce avea să devină peste ani cel mai mare armator român şi proprietar al Şantierului Naval Constanţa (SNC) şi care asigura paza zonei de sud cu o grupă, în perimetrul danelor de petrol.

La un moment, în urma unei informații că dinspre sud se îndreaptă o formație de amfibii, navele Marinei militare din zona danei de pasageri au început să tragă cu mitralierele de bord de calibru mare spre sud peste rezervoarele de petrol, dar unele proiectile cădeau foarte aproape de acestea. Bosânceanu mi-a relatat situația și a luat telefonic legătura cu Comandanbtul Divizionului de nave cu solicitare de a înceta focul existând riscul să producem un incediu de proporții în portul petrolier.

A fost de acord dar a menționat că este pe răspunderea mea, pe care mi-am asumat-o fiindcă aveam oameni în zonă care nu vedeau nicio amfibie.

În noaptea aceea ne-am confruntat cu foarte multe zvonuri, probabil bine regizare dar și cu informații alarmiste primite de la nave, toată suflarea fiind foarte surexcitată.

Ca exemplu, către ora trei în dimineața zilei de 24 decembrie, o navă mică aflată în dana 32 ne-a comunicat că o navă aflată în dana 30, o navă străină cu echipaj arab transmite semnale lunimoase către elicopterele care urmează să ne atace.

Împreună cu o echipă ne-am deplasat în dana 30, am găsit nava Solară la care nu am observant nimic deosebit. Am solicitat să fie chemat comandantul și i-am cerut informații despre navă și echipaj.

Vazându-ne înarmați până în dinți comandantul m-a întrebat dacă urmează să îi împușcăm, la care eu fară să îmi dau seama i-am răspuns “not yet” adică deocamdată nu, dar când l-am văzut că se schimbă la față l-am asigurat că este în siguranță.

Între timp, fără să îl văd eu s-a urcat la bordul navei Șeful Mec.Bebe Novac (RIP) care era Căpitanul portului și cu o lanternă se uita în apă la provă să vadă scafandrii. Eu când am văzut lumina mișcându-se, am strigat să se arate la față pentru că eram sigur că este un membru al echipajului și întrucât nu a reacționat la somația mea, am tras un foc în sus cu pistolul din dotare, spre disperarea tuturor. În final totul s-a rezolvat fară probleme.

Ar fi  multe de povesti despre ceea ce s-a întâmplat în noaptea aceea, dar noi ne-am îndeplinit misiunea, am blocat mai mulți „revoluționari” care încercau să intre în port mai mult ca sigur cu gânduri perverse și am degrevat unitățile armatei care au asigurat liniștea în oraș.

Publicitate
Articolul precedentRAPORTUL „FĂLCOIANU”-DOBROGEA SE UNEȘTE CU ȚARA (II)
Articolul următorCÂNTEC TĂTĂRESC

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.