Acasă EDITORIAL A Treia Romă – visul nebun al țarului închipuit

A Treia Romă – visul nebun al țarului închipuit

1537
2
Ședință a Consiliului de Securitate, la Kremlin. Foto: Profimedia Images

Manuel VLĂDUȚ ■

„Nu sunt supusul nimănui, doar al lui Hristos, fiul lui Dumnezeu.” (Ivan cel Groaznic)

Războaiele lumii nu au fost niciodată pornite de popoare ci au fost pofta conducătorilor acestora, fie ei șefi de trib, cneji, regi sau împărați iar popoarele, care au dat acești conducători, i-au urmat și au luptat în războaiele lor, că au vrut sau nu…

Am urmărit aseară, printre comentariile și analizele unor specialiști în „de toate”, scurtul segment video în care Şeful Serviciului de Spionaj, Serghei Narîșkin, în ședința Consiliului de Securitate al Federației Ruse, răspundea încurcat la întrebările puse de Putin, pe tonul unui procuror militar… Am urmărit mimica feței acestuia și limbajul corpului celor din monumentala sală imperială a ţarului cu nume de votcă, Putin, unde și-a ținut consiliul de securitate şi am concluzionat că oamenii aceștia, apropiații lui Putin, Serghei Narîșkin – Şeful Serviciului de Informații Externe, Serghei Lavrov – ministrul de Externe, Serghei Șoigu – ministrul Apărării, Dmitri Medvedev – vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și  marionetă de serviciu a țarului KGB-ist, precum și ceilalți aflați în sală, erau paralizați de frică în fața „marelui conducător” care vorbea și întreba degajat, în zeflemea, amenințător dar cu zâmbetul pe buze, cu aerul celui care-şi stăpâneşte moșia de peste 20 de ani!

Și, probabil, această stare de teamă o au toți ceilalți „serghei” din preajma piticului atomic, dar și majoritatea poporenilor ruși, căci cine nu știe astăzi cât de periculos e să locuiești la etajul 7 fără centură de siguranță legată de pat, sau să servești ceiuțul (dres cu esență de poloniu), ori… să-ți treacă, în timp ce mergi liniștit pe stradă, o idee de 9 mm, prin cap?…

Sursa foto: Playtech.ro

Am mai văzut cum, cu aer de primadonă, Dmitri Peskov, de meserie purtător de cuvânt (cu punct și virgulă!) al tovarășului Putin, a grăit istoric: „Vă reamintim că Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni de-a lungul istoriei sale. Și Rusia, care a supraviețuit atâtor războaie, este ultima țară din Europa care vrea să vorbească, chiar să pronunțe cuvântul război”. Mie, „sincer”, mai că mi-au dat lacrimile la auzul acestor cuvinte… Între timp și în contextul acestui consiliu de securitate, Rusia (adică Putin) a recunoscut „independența” celor două republici separatiste ucrainene – Donețk și Lugansk. Căci, nu-i așa, Măreața Rusie trebuie musai să sprijine populațiile rusești de acolo, fiindcă de fapt, Ucraina nu are tradiție de stat național și acele teritorii aparțin de drept Rusiei?

Frați români… această mincinoasă și perfidă Rusie, a devenit de-a lungul secolelor cea mai întinsă țară din lume, DOAR prin războaie de cucerire, siluiri, crime și jafuri de neimaginat! Începând cu nebunul și ciminalul Ivan cel Groaznic, continuând cu toți ceilalți țari, cu bolșevicul Lenin și dementul Stalin – care a ucis mai mulți oameni decât Hitler, inclusiv din propria nație, istoria „măreței Rusii” condusă de acești „tătuci” nu este decât o lungă înșiruire de războaie de cucerire, de rapturi teritoriale și de jaf! Iar marele Putin, care le calcă pe urme, nu e nimic altceva decât un dictator care nu se mai limitează la a dicta în propria ogradă, ci și altor state vecine, independente și suverane!

Sub falsul simbol al ortodoxiei, Rusia a rupt Moldova în două la 1812, însușindu-și cu îngăduința otomanilor, Basarabia. În 1917, în plin război mondial, aliații noștri ruși au părăsit tranșeele pe care le apăram în fața germanilor, căutând să bolșevizeze întreaga Moldovă. În 1940, din pofta lui Hitler și la ordinul lui Stalin, România ceda prin ultimatum Basarabia, Bucovina de nord și Herța, Ardealul de nord și Cadrilaterul. Să nu ne amăgim vreodată că acești slavi sângeroși ne vor nouă binele… căci după ei, România nu ar fi existat niciodată! Și nu o afirm eu, ci istoria!

Sursa foto: HotNews

Noi românii, am fost educați și instruiți că nu am purtat niciodată războaie de cucerire. Probabil că, așa cum afirma și Peskov, la fel sunt învățați și rușii prin școli dar cu siguranţă sunt convinși că totul li se cuvine, poate chiar toată Europa, odată ce-şi întemeiază credinţa pe conceptul că Moscova este a treia Romă!

Iar noi, românii, ca dealtfel și celelalte națiuni vecine, în fața perfidului colos rusesc, nu vom avea nici o șansă dacă nu vom rămâne uniți, chiar dacă va fi nevoie să luptăm…căci noi suntem chiar urmașii Romei şi ai Daciei, unde vitejii cădeau în luptă râzând căci se credeau nemuritori, iar Patria e eternă!

N. R. După cucerirea Constantinopolelui de către turci, în 1453, problema cea mai mare din punctul de vedere al ortodocșilor era că biserica răsăriteană rămăsese fără basileul orthodox şi din acest motiv, era căutat un nou monarh care să devină noul basileus şi să elibereze oraşul cetate de sub islam. În acea perioadă au apărut scrieri despre căderea Constantinopolului precum „Povestea luării Țarigradului de către turci în 1453” atribuită lui Nestor Iskander, care au cucerit o mare popularitate în Cnezatul Moscovei, în care se afirma că rusii îi vor învinge pe musulmani, iar regele creștin va deveni noul basileus în „Orașul celor Șapte Coline” – Constantinopolis, Marele Cneaz al Moscovei fiind la acea vreme cel mai puterni monarh ortodox. În consecinţă, Ivan al III-lea s-a căsătorit cu Sofia Palaiologhina și în timpul domniei sale a reușit să scuture jugul tătarilor din Hoarda de Aur, cucerindu-și astfel independența.

Toate acestea au întărit pretențiile Moscovei la supremație în lumea ortodoxă şi pe această bază s-a conturat obiceiul încoronării suveranilor de la Moscova, adoptarea titlului imperial și a simbolului heraldic bizantin Vulturul Bicefal, şi proclamarea patriarhiei.

Sursa foto: HotNews

Având în spate acest istoric, „Moscova a treia Romă” este un concept teologic și politic formulat în secolele XV-XVI în Marele Cnezat al Moscovei, în care pot fi găsite trei câmpuri ideatice ce se întrepătrund și sunt legate între ele:

Teologic, legat de fundamentarea necesității și inevitabilității unității ortodoxiei. Această unitate presupunea existența unui singur centru spiritual care, după căderea Romei, a devenit Constantinopolul, iar după cucerirea acestuia din urmă de către musulmani, ar fi trebuit să devină Moscova.

Socio-politic: bazat pe existența unității teritoriilor slavilor estici legaţi legați din punct de vedere istoric și cultural şi de credința ortodoxă comună.

Doctrina statală, conform căreia cnezul Moscovei trebuia să acționeze suveran suprem (suveran și legiuitor) al națiunilor creștine ortodoxe răsăritene. În același timp, biserica trebuia să îl ajute pe suveran în exercitarea funcție sale administrative autocratice, ce decurgea de la Dumnezeu.

2 COMENTARII

  1. Ladies and Gentleman, may I introduce,,, Me!
    Ăsta este răspunsul schizo al călăului fascist de la Moscova, răspuns dat slăbiciunii și jocurilor meschine de fațadă ale șmecherilor care conduc acest parc de distracții numit Europa.
    Suntem o gloată leneșă, impotenți in fața Putin-ciosului, care mătură cu tupeu maxim, tot ce-i iese in cale, asta, că sa nu folosesc tradiționala formulare de cartier, ” mă … pe voi, cu boltă”. Cat despre americani, NATO, UE și alții, spuneți-le ukrainienilor că mâine faceți o ședință virtuală și, totul va fi bine.
    Să sperăm că-i mai găsim și mâine.

    • Să aprindem o lumânare în această noapte, pentru cei care au murit și vor muri apărându-și țara! Mâine, ne vom trezi în altă realitate…
      Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.