Acasă Cronica Sunshine

Sunshine

327
1

Paul SICHIGEA

Încă de la “Metropolis”, omenirea a avut parte de nenumărate opere de artă cinematografice ştiințifico-fantastice. “Odiseea Spațială” a marelui Kubrick a pornit apetitul pentru lungmetrajele epice, cu scenarii elaborate, filozofia fiind prezentă la tot pasul. “Sunshine” vine în întâmpinarea publicului cu o abordare ușor diferită față de ce se văzuse până atunci.

ATENȚIE! SPOILER!

1982 este anul în care „Blade Runner” iese pe piață, iar lumea SF-ului parcă se oprește pe loc. Nu se mai văzuse așa ceva – un Cyber-Noir în care arta vizuală este ridicată pe cele mai înalte culmi. Colorizarea, peisajele, personajele, muzica dar mai ales scenariul, au revoluționat masiv industria cinematografică. Kubrick lansase „trendul”, iar Ridley Scott l-a dus la rang de mare artă. Așadar, filmele care au succedat „Blade Runner” trebuiau să se ridice cât mai mult spre acest standard foarte dificil de atins.

Blade Runner (1982), sursa: ceo-na.com

Scott nu era la prima „abatere” de felul ăsta, în 1979 lansând celebrul film „Alien” – un horror-thriller SF care deja făcuse istorie și care i-a clădit imaginea de artist suprem al genului. Odată cu anii, au apărut multe filme SF din ce în ce mai elaborate, urmând ca în 2007, iscusitul regizor Danny Boyle să dea lovitura cu „Sunshine” – o dramă-thriller SF cu elemente filozofice bine gândite.

sursa: cinemaforall.org.uk

După succesele precum „Trainspotting” și „The Beach”, Boyle preia un scenariu foarte elaborat de la Alex Garland, un scriitor cu calități desăvârșite. Colaborarea celor doi a început cu „The Beach”, un film de aventură de mare succes care l-a avut protagonist pe Leonardo DiCaprio. Boyle a format o distribuție solidă și în „Sunshine”: Cillian Murphy, Chris Evans, Hiroyuki Sanada, Cliff Curtis, Rose Byrne ș.a.

Personajele formează un echipaj al unei nave spațiale cu misiunea de a reaprinde soarele aflat pe moarte. Elementul științifico-fantastic este însă adus foarte aproape de realitate de un fizician cu care Boyle și Garland au lucrat la scenariu. Efectele vizuale cele mai dificile au fost cele folosite pentru a realiza chiar soarele. Nimeni nu cunoaște o imagine atât de clară a soarelui de la o distanță atât de mică precum în film.

Actorii au fost obligați să locuiască împreună pentru a conferi filmului atmosfera claustrofobică a 7 oameni care conviețuiesc împreună mai multe luni – timpul necesar pentru a ajunge la soare. Realismul redat de actori este covârșitor, iar unghiurile camerelor aduc publicul și mai aproape de poveste, uneori acesta având impresia că face parte din acțiune.

sursa: fictionmachine.com

Însăși ideea dispariției soarelui este terifiantă, însă Garland amplifică această stare prin apariția subită a unui nou membru necunoscut pe nava „Icar 2”. Elementul de horror se instalează brusc, filmul luând o întorsătură care l-ar ține și pe Asimov cu ochii lipiți de ecran. O secvență emblematică se produce în a doua jumătate a filmului, atunci când echipajul principal traversează puntea spre „Icar 1” – prima navă cu aceeași misiune, dar care a eșuat cu șapte ani înainte. Inserțiile foarte scurte de cadre cu echipajul original au menirea de a spori starea de alertă în care se află publicul – o inovație de o mare sclipire a lui Danny Boyle.

Deciziile dure, lipsite de umanitate în situațiile-limită ale echipajului, oferă un element de cruzime totuși necesar dacă se ține cont de misiunea acestuia. Acest fapt sporește neliniștea audienței, făcând referire la încălcarea oricărei caracteristici de bază umane.

sursa: fictionmachine.com

Coloana sonoră este unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui film. John Murphy folosește piese din celebra formație Underworld – responsabilă pentru muzica și din „Trainspotting”, film care a făcut istorie in Marea Britanie a anilor ’90. Mișcările lente ale camerei sunt extraordinar acompaniate de viorile puternice, care aproape că ridică audiența în picioare.

La final, Capa (Cillian Murphy) se regăsește în fața morții iminente – contopirea cu puterea soarelui, element îndelung discutat de oamenii de știință de pe pământ. Pentru prima dată în cinematografie, „Sunshine” înfățișează cât se poate de real și din toate sursele posibile ale cunoașterii de până acum – omul aproape de soare, acolo unde timpul se dilată, însăși existența căpătând valențe de-a dreptul necunoscute…

Cu o tematică spațială, „Sunshine” are parte de o regie specială a camerei, compozitorul John Murphy amplificând această stare de euforie, dar și de înfricoșare spre final. Danny Boyle reușește să aducă în atenția publicului un episod teribil, din ce în ce mai probabil, așa cum prevestesc mulți fizicieni, întrebarea filozofică principală din spatele scenariului fiind: va avea oare umanitatea puterea să fie unită în fața pieirii?

Publicitate
Articolul precedentJurnal de călătorie în Ţara Zânelor
Articolul următorSoldatul român ruda săracă a militarilor NATO

1 COMENTARIU

  1. Buna seara. Am citit o capodoperă a capodoperei „Sunshine” iar încheierea este magistrală in vremurile tulburi pe care le trăim aproape de granița tarii: „va avea oare umanitatea puterea să fie unită în fața pieirii?”
    Cuvintele sunt de prisos.
    Aveți grijă de voi si încredere în ceea ce face Paul Sichigea pentru a șaptea artă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.