Acasă PAMFLET Cât are de gând să colinde Putin cu denazificarea, prin Europa?

Cât are de gând să colinde Putin cu denazificarea, prin Europa?

579
0

Dan MIHĂESCU

Mă gândeam, acum după ce ne-Putin-ciosu a ajuns cu campania de demilitarizare şi denazificare la melelele gurilor Dunării, până-n pragul casei noastre, la ce Doamne iartă-mă să ne mai aşteptăm?

Potcovăria lu' Dan
Potcovăria lu’ Dan

Încotro s-o apuce piticania de la Kremlin, dacă n-o fi mulţumită cum i-a ieşit curăţenia de primăvară? Oare s-o ia pe Dunăre-n sus, pe unde-au mai bântuit odată ai lui, tot cu denazificarea asta, până la mama ei acasă…?

Sau te pomeneşti c-o face popas de refacere, că de, o fi ajuns şi la urechile lui c-al nostru, a fost mai întâi preşedinte la Forumul Democrat al Germanilor din România, ce-şi câştigă dreptul în instanţă să fie recunoscută continuatoarea Grupului Etnic German, organizaţie nazistă cu acte în regulă?

Că în rest, la noi cu dezarmarea n-are cu ce-şi bate capul. Poate doar ce-au adus aliaţii din NATO, şi ăştia ca să nu vină cu mâna goală în vizită şi atât cât să ne ţină de cald până-n primăvară, vorba aia, dar tot nu se pune că nu-s ale noastre.

Dar oricum de deranj tot nu scăpăm prea repede, zic eu. Păi dacă i-a dat lui prin cap să-l treacă pe evreul Zelenski la nazişti doar ca să-l pună pe lista cotelor aprobate pentru vânătoare ce să mai zic de noi…?

Şi acuma alta. Cică i-a făcut lui Primakov cu ochiu stâng, ca să uite deschisă uşa la congelatorul dinspre Peninsula Scandinavă, asta ca să nu uite nici ăia că-s din aceiaşi gintă cu ruşii. Aşa că moroiul cu cap de balaur şi-a slobozit purtătoarea de cuvânt a Ministerului Rus de Externe, pe Maria Zaharova, să spumege prin gard la suedezi şi finlandezi, declarând că eventuala aderare a celor două țări la NATO ar putea avea consecințe nefaste.

Şi totuşi până unde are de gând să meargă ăsta şi de ce, că aşa cum am văzut el cam joacă la fentă? O dată îi îmbracă pe ai lui în uniforme ucrainene îi pune să împuşte lumea pe stradă şi imediat declară mobilizare generală ca să salveze bieţii oameni seceraţi de gloanţele vrăjmaşilor. De ce o ţine el ca gaia-maţu cu denazificarea asta? Nu i-o da prin cap să ne sperie de moarte cu naziştii ca să ne salveze prin comunizare, cum au mai făcut ai lui?

Dracu’ să-l ia, da eu zic că mai bine fiecare să se joace la scara lui de bloc şi să ne lase naibii în pace cu groapa noastră europeană de nisip!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.