Lucian MUFLIC ■
Cei din politică și media din România, că nu merită să-i numesc pe unii poliicieni şi pe ceilalţi ziarişti, au reușit să inducă în mentalul colectiv o idee care îmi provoacă disconfort, aceea că prioritatea sistemului românesc de sănătate este construcția de spitale regionale. Gata! Asta e singură preocupare a tuturor! În afară de asta nu se mai discută nimic, poate doar când mai arde câte un spital. Și se perpetuează obsesia asta, astfel încât deja toți cred că prin construcția a trei clădiri sistemul sanitar probabil o să zbârnâie și toată lumea o să trăiască în sfârșit fericită până la adânci bătrâneți. Să nu mă înțelegeți greșit: sunt pentru construcția de spitale. Este un lucru necesar și firesc să ridici unități noi, moderne, care încet-încet să înlocuiască și să îmbunătățească serviciile medicale actuale. Cred că cele vechi trebuie apoi dărâmate și reconstruite și ele pe principii moderne.
Pentru mine este clar că ideea asta este rostogolită periodic prin presă de incompetentii ăștia, fie pentru că atât se pricep ei la problemele din sănătate, fie pentru că au scopul de a deturna atenția de la altele; şi nici măcar nu edifică aceste spitale. Doar vorbesc și promit. Și atât. Au ajuns în stadiul de penibilitate că promit fundațîi de clădiri. Jenant!
Un lucru mai util, în opinia mea, ar fi punerea în discuție a problemelor de la baza sistemului public de sănătate. De exemplu, dezvoltarea ambulatoriului de specialitate din spitalele de stat. Marea majoritate a pacienților nu are nevoie de paturi de spital, ci de medici. Capacitatea policlinicilor este clar depășită de numărul de pacienți care au nevoie de aceste servicii, iar o creșterea a capacitățîi de a oferi consultații în regim de ambulator ar avea multiple avantaje. Luați exemplul unui pacient cu o boală cronică, dar nu acutizată la un anumit moment, care are nevoie de monitorizare periodică. El are opțiunea fie să se adreseze unei policlinici care de multe ori nici nu oferă serviciile de care el are nevoie, sau le asigură dar cum spuneam, limitat, fie să meargă în Serviciul de Urgență (UPU) şi să „forțeze” o internare, sau să îl caute pe medic pe secție pentru un consult mai la „negru” ori să meargă în privat. De aceea clinicile private o duc foarte bine în România. Pentru că este un gol în serviciile oferite de stat, lucru speculat de aceștia. Și nu sunt împotriva lor, ba chiar consider că dezvoltarea sectorului privat e un element de bună stabilitate în societate. Totuși, ele nu sunt menite să corijeze haosul din sistemul public.
Cu alte cuvinte, dacă tu construiești trei spitale (greu de crezut că se va întâmplă curând) și în ele aplici același model, nu vei obține decât doar trei cldiri noi pentru unităţi spitaliceşti de stat și cam atât. Problema pacientului cronic rămâne și, curios (!), tinerii tot vor pleca, pentru că sistemul va reuși din nou să angajeze acolo pe cine trebuie. Nu pe ei!
În acest scenariu medicii pot fi angajați strict pentru ambulator în spitale, fără să între în secția cu paturi. Ei pot avea la dispoziţie clinici în spațîi noi, destinate acestui lucru, fără a fi implicaţi în spitalizarea continuă. Astfel, dacă îi mai și plătești corespunzător, vei vedea că mulți vor rămâne probabil să profeseze în țară, având șansa să-și practice profesia cu resursele îndestulătoare de la stat, decontate evident prin Casa de Asigurări de Sănătate. Degrevezi paturile de spital în timp, astfel încât oamenii vor înțelege că nu trebuie să ocupe un spațiu inutil, pentru că nu e nevoie să stai internat că să beneficiezi de consultații sau diverse investigații. Contează indicația și argumentele pentru aceste investigații și nu internarea propriu-zisă.
Acest model ar presupune însă „ruperea” pacientului de un anumit medic. De multe ori am asistat, în timp ce practicam în România, la refuzul unui medic de a-i da pacientului dosarul medical, din răzbunare că plecase de la el. Un lucru de neimaginat! Dacă aș povești asta în Marea Britanie, unde profeseze acum, ar ar rămâne lumea cu gură căscată. Noroc că nu o fac.
Orientarea sau reorientarea sistemului de sănătate trebuie să fie către pacient și nu către fițele unor medici. Un pacient poate fi monitorizat de orice medic care are specializarea corespunzătoare și asta ar trebui să fie o deviza a sistemului. Către acest lucru trebuie să tindă algoritmul sanitar. Nu către accentuarea polilor și a discrepanțelor. Prin includerea medicilor tineri în aceste sisteme de ambulatoriu se poate realiza, în timp, îmbogăţirea experienței lor, având contact cu patologiile complexe care sunt, mai degrabă, monitorizate în spitalele de stat. Nimeni nu ar „fură” pacientul pentru că pacientul nu aparține nimănui. Nu e o pisică pe care o aduci la vaccinat ci motivul pentru care devii medic, lucru care poate ar trebui reînvăţat.
De asemenea, ar trebui pusă în discuție eliminarea maculaturii infecte din cabinetele medicale prin DIGITALIZARE, sigur mult mai ușor de pus în practică față de construcția unor clădiri. Degrevaţi medicii, și mai ales medicii de familie, de tonele inutile de hârtie, menite doar a oferi Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) motive să-i amendeze. Timpul consultațiilor trebuie să fie rezervat pacientului, istoricului, consultului clinic, discuției de la sfârșit, nu formularelor în “X” exemplare și căsuțelor cu datele pacientului; statele civilizate utilizează, în acest sens, etichete autocolante ce pot fi aplicate pe orice rețetă sau pe alte documente. O soluție simplă, care salvează timp extraordinar de prețios. Sunt absolut convins că în țara olimpicilor și a geniilor informatice se poate găsi o metodă eficientă de digitalizare a sistemului public de sănătate. Sistemul online trebuie să conțină documentele pacientului în detaliu și nu date seci care servesc decontării și monitorizării banilor de către stat.
Dată viitoare când apare câte unul care va vorbește de spitalele regionale și care își smulge părul din cap precum că “la Constanța nu se face” (stați liniștiți că nici celelalte nu se vor face) vă rog să-i dați block și să vă vedeți de treabă. Fie e prost…informat, fie vrea să vă păcălească în stilul şarlatanului politic. Așa ajungem la anomalii de tipul „duoamnei” deputat de pe la Constanța care crede că poluţie este un fel de poluare mai de fiţe, se recomandă drept economist și scrie „ştat” de plată sau al tălmăcitei ce comentează pe rețelele de socializare despre „ADN mesager”, atunci când nu îndrugă cu patos despre: spitale regionale, fertilitate, natalitate, menstruație și câte și mai câte. Fugiți de ăștia ca de dracu! E adevărat că există o justificare a sistemului democratic în legătură cu existența lor efemeră, sau nu, prin parlament sau a faptului că devin peste noapte influenceri: dacă Viorica Dancila a fost prim-ministru, ei ce motiv au să nu fie acolo? Au dreptate. Dar voi fugiți departe de ei şi nu priviţi în urmă.
Va rog!
