Alice DINCULESCU ■
Istoria întâlnirilor de creație organizate în România debutează în anul 1970, odată cu Tabăra de sculptură de la Măgura Buzăului, condusă cu mare talent și dăruire de artistul Gheorghe Coman. Succesul acesteia încă de la prima ediție a condus imediat către apariția unor evenimente similare – Galați, Lăzarea, Săliștea Sibiului, Căsoaia, Brăila, Tescani, Hobița, Arcuș, etc, Medgidia luând startul printre primele în 1971. Prin intermediul celor 16 ediții, Măgura a avut un rol de prim rang în formarea sculpturii românești, concepție, formă, exprimare; Medgidia i s-a adăugat prin noutatea absolută propusă, sculptură monumentală executată în material ceramic (7 ediții ), mentor spiritual și artistic fiind artistul Costel Badea.
Comunitatea locală va privi cu scepticism evenimentul propus de un primar care, fără a avea grija doctoratelor în istoria artei sau altele asemenea, abordase preocupări de reamenajare urbană având ca centru de interes, arta contemporană; grație instinctului său, la aproape jumătate de veac distanță, Medgidia intra pentru totdeauna în istoria artelor din România în calitate de loc unde o parte din această istorie chiar s-a scris.
Vitregiile unui timp trecut au distrus patrimoniul constituit deja, dar, memoria colectivă nu avea cum să uite modificarea comportamentală suferită, astfel încât, revendicarea unei onorante filiații, Lucian Grigorescu, a fost supusă atenției publice într-o nouă formulă; artistul postimpresionist născut la Medgidia (1894 – 1965) a cărui pictură va păstra pentru totdeauna amprenta caldă și plină de lumină a spațiului dobrogean, determină noua orientare a orașului care nu va părăsi zona de interes artistic asumată cu mulți ani în urmă; și așa, au trecut aproape două decenii de când edilii orașului anunțau ființarea Taberei Internaționale de pictură Lucian Grigorescu, aflată acum la ediția a XVIII-a. Evenimentul cultural a reunit la Medgidia artiști din toate zonele geografice ale Europei dar și din Orientul apropiat astfel încât, ceea ce se întâmplă anual aici oferă posibilitatea de a fi prezenți în ambianța imediată a unei creații cu care suntem mai puțin familiarizați dar consider că este obligatoriu a o înțelege; ea aparține unei arii culturale vaste pentru care pictura a avut, și continuă a avea uneori, alt tip de simbol și semnificație. In acest an orașul va găzdui 15 artiști ale căror creații se vor adăuga colecției valoroase existente: Cipru de Nord – Feridun Isiman; Irak – Fatimah Adil Jumaah Jumaah, Faten Farooq Mhmood Al Obaidi; Turcia – Mihriban Mirap, Bahri Genc, Kenan Ozgur; Romania – Mircea Costea, Cristina Alina Costea, Mariana Constantinescu, Adina Dogaru, Daniela Gherghe, Carmen Poenaru, Eusebio Spînu, Ioana Lavinia Streinu, Silvia Șoșoiu.
Patrimoniul constituit de-a lungul celor 18 ediții ale taberei, ce însumează mai bine de 600 lucrări pictură, continuitatea acestui eveniment susținut anual printr-o organizare excepțională indiferent de coloratura politică a diriguitorilor localității, onorează Consiliul Local și Primăria orașului Medgidia, cu atât mai mult cu cât, preocupările culturale de substanță sunt o prezență rară în agendele altor edili (nu includem acestei categorii ploaia de festivaluri!). Parte din amintirile evocate de Lucian Grigorescu, cuprinse in albumul dedicat lui, apărut la Editura Meridiane, 1989, devin acum emoționante:
”Medgidia era pe atunci un târg care mişuna de turci şi tătari, cu portul lor pitoresc. Era o lume simplă, primitivă, care făcea să trăiască peisajul dobrogean, monoton, dar plin de farmec, aproape aspru, dar sonor pentru cine se născuse în mijlocul lui. Dobrogea, cu peisajul ei atât de sobru, cu dealurile ei de sud, m-a urmărit pretutindeni. Oranjul din tablourile mele e un rezultat al nevoii de a ajunge la o nuanţă interesantă a roşului dobrogean. Aş putea afirma că am purtat în suflet culoarea ei luminoasă, dar sobră, poezia frustrată a stepei pontice.”
Medgidia de astăzi, devenit un oraș deschis dialogului cultural internațional, este prezent și apreciat în zone geografice unde grație acestui eveniment anual a fost semnalată existența României. Suntem acum martorii eforturilor pe care aceeași edili le manifestă și susțin în vederea înființării unui Centru Cultural dedicat patrimoniului existent dar și cuprinderii unor generoase oferte de specialitate către cetățenii orașului.
