Acasă Zig-Zag Bijuterii geto-dace din tezaurul toponimic de la stânga şi dreapta Prutului

Bijuterii geto-dace din tezaurul toponimic de la stânga şi dreapta Prutului

468
0
Harta Daciei-Scolastica-G.-Bejan

Prof. dr. Const. MIU ■

Toponimia Basarabiei, în ansamblul ei, prin conţinut şi formă, este românească. Sub toate aspectele lingvistice numele topice din spaţiul pruto-nistrean prezintă trăsături comune cu cele din restul teritoriului dacoromân, încadrându-se astfel în sistemul toponomastic general de limbă, cultură românească. Identitatea numelor topice în spaţiul populat de români rezidă, în primul rând, în unitatea limbii, culturii şi tradiţiilor poporului. (Anatol Eremia)

Toponimie geto-dacă

1. CĂUȘENI

O dovadă că limba română vorbită pe teritoriul Rep. Moldova (Basarabia noastră multiseculară) este mai conservatoare o constituie și prezența cuvântului căuș în toponimul Căușeni.

Orașul Căușeni este situat la sud-estul Republicii Moldova, la 3 km de stația de cale ferată Căușeni și la 73 km de Chișinău, în regiunea teraselor cu stepă a Nistrului de jos. Orașul este traversat de râul Botna și afluentul lui Lunguța. Relieful orașului Căușeni este foarte accidentat, înconjurat de dealuri. Denumirea localității ne vorbește despre forma reliefului – căuș, care este mărginit de dealuri. Prima atestare documentară a localității datează din secolul al XV, anul 1455. Într-un document scris în limba slavonă este pomenită localitatea Cheșenăul Roșu. Într-o scrisoare a domnitorului Petru Rareș din 1535 este menționată o localitate de lîngă râul Botna, numită Marele Cheșenău. În 1535 turcii au ocupat 12 sate din Moldova, inclusiv și Cheșenăul Roșu, căruia i-au schimbat denumirea în Căușeni.

Istoria localității Căușeni este  legată de cea a sudului Basarabiei, de pe vremea  Imperiului Roman. După cuceririle romane, împăratul Traian ar fi ridicat pe teritoriul actualului oraș un val de apărare, menirea căruia era de a proteja hotarele imperiului de invaziile barbare. În istorie acest val de apărare a rămas cu denumirea Valul lui Traian. Cu aceeași denumire a fost numit și un cartier al orașului Căușeni.

Reținem că autorii istoricului localității dau informații despre geografia/ relieful acesteia, de pe vremea „cuceririlor romane”. Ne îndoim că împăratul roman ar fi hotărât ridicarea valului de apărare. Localitatea se află într-o zonă denumită de sitorici cea a dacilor liberi. Pe aceste tărâmuir n-a ajuns picior de soldat roman, d-apoi împăratul Traian. În memoria populară s-a păstrat toponimul valul lui Traian. Mai degrabă el a fost ridicat de localnici, având aceeași menire menționată. Nume identic Valul lui Traian are și o localitate din județul Constanța, România. Dar și în acest caz e puțin probabil ca valul de pământ să fi fost ridicat de soldații romani, din timpul împăratului Traian.

Noi presupunem că denumirea actualei localități – Căușeni – ar proveni de la unul din triburile geto-dace, trăitor pe aceste meleaguri: CAUCOENSII – trib dacic, localizat de V. Pârvan în „regiunea de munte din Neamţ şi Bacău şi ţinutul spre apus din ţara secuilor”. Caucoensii au fost vecinii de Sud ai costobocilor, locuind în N. Moldovei, inclusiv în partea carpatică şi dincolo de Siret până la Nistru. Sunt menţionaţi de Ptolemeu, în Geografia. Altfel nu se explică faptul că turcii au schimbat numele: din Cheșenăul Roșu în Căușeni. Cu siguranță, aveau habar de geografia/ relieful locurilor cucerite, care, în acest caz, numele ales are la bază rădăcina căuș.

2. COTEȘTI, judeţul Vrancea

Conform legendei, numele comunei Cotești, din județul Vrancea ar proveni de la un anume Stan Cotea, care a primit aici o proprietate de la voievodul Țării RomâneștiRadu cel Mare (14951508).

De vreme ce autorii istoriei localității Cotești din județul Vrancea oferă informații minime despre numele acesteia

(cf.https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Cotești,_Vrancea_Istorie), putem specula faptul că numele Cotea (așa-zisul întemeietor al localității) ar putea fi de origine dacă. Propunem această variantă, dacă avem în vedere arealul răspândirii unuia dintre triburile dace – Cotensi, pe teritoriul actualului judeţ Vrancea. (A se vedea harta de mai jos!)

Răspândirea triburilor geto-dace:

3. RĂCĂTĂU

O altă stupizenie în legătură cu alt toponim, de astă dată din Ardeal, este cea despre originea numelui localității RĂCĂTĂU. Siteul Wipedia notează:

Răcătău (< maghiară „ráktató”, „rágtató” în trad. „meliță„) – un sat în partea de vest a județului Alba, în Munții Metaliferi.

Măguri-Răcătău (maghiară Szamosfő, Reketó), o comună în județul Cluj, Transilvania, România. Atât!

Nu putem accepta o atare etimologie, de origine maghiară, atâta timp cât nu se precizează dacă primii întemeietori ai localităților cu acest nume (fie din județul Alba, fie din județul Cluj) au fost maghiari! Având în vedere procesul de maghuiarizare Ținând cont de procesul de maghiarizare forțată a numelor locuitorilor din Transilvania, cât și a localităților, credem că mai curând e vorba de o traducere a românescului Răcătău, în maghiară – Rakató.

Credem că toponimul RĂCĂTĂU este de origine dacă. Avem în vedere faptul că unul din triburile dace trăitor pe aceste meleaguri erau Racataii. O asemena etimologie este mai aproape de adevăr, ținând cont și de evoluția limbii române.                  

3. UN TOPONIM ARHAIC           

Printre puţinele cuvinte moştenite de la proto-daci sau pelasgii carpatini, care au fost semnalate de către cercetători, se numără şi tymbos, care în limba română actuală este dâmb.

Cuvântul – în forma sa arhaică – s-a păstrat, aproape neschimbat, putând fi regăsit într-un toponim din zona Vrancei: TÂMBOEŞTI. De la numele acestei localităţi a pornit investigaţia noastră lingvistică.

În imaginea de mai sus, sesizăm o serie de cuvinte considerate de către lingvista Lucia Wald a fi de origine pelasgă.

Dintre toate, dăm credibilitate la două:

thalassa – rom. talaz;

tymbos – rom. dâmb. Acesta din urmă ne interesează pe noi, pentru cele ce vom încerca să arătăm în legătură cu toponimul TÂMBOEŞTI.

Primul aspect, pe care l-am sesizat în legătură cu numele localităţii, este „rădăcina” tâmb, care am presupus că trebuie să provină de la arhaicul tymbos şi care a evoluat la dâmb. Următorul „pas” în investigaţia noastră lingvistică a fost să ne interesăm dacă în istoricul satului se menţionează acest aspect. Am reuşit să luăm legătura cu unul dintre autorii monografiei localităţii Tâmboeşti – dr. Chirtoc, însă acesta – foarte suspicios – a refuzat să ne ofere cartea măcar sub formă de împrumut. Totuşi, ne-a confirmat ipoteza noastră: „Tâmboeşti vine de la dâmb”. Restul sunt speculaţii care se pot adeveri sau nu la faţa locului, pe baza unor surse documentare…

Cum străvechea îndeletnicire a strămoşilor noştri – proto-dacii –, inclusiv a oamenilor din părţile locului a fost creşterea oilor, credem că şi acest aspect s-a păstrat în cuvântul care ne interesează – „miezul” cuvântului: oe< oes (oves).  Ca atare, până acum avem tâmb < tymbos + oe < oes (oves), adică „dâmbul cu oi” sau „oile de pe/ de la dâmb). Ne mai rămâne să vedem cum s-a ajuns la terminaţia – şti?

Ospitalitatea neamului nostru o putem socoti de acum un truism. În legătură cu provenienţa şi evoluţia acestui cuvânt, iată ce menţionează Lucia Wald şi Dan Sluşanschi în Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene (Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1987, p. 311): „O noţiune importantă în antichitatea IE (indo-europeană – n. n., C. M.)  era aceea de ospitalitate, aşa cum atestă mărturiile istorice, care şi-au aflat reflectarea în literatura greacă şi romană. În vocabularul IE de NV, există un termen reconstruit în forma *ghosti –, cu sensul <<străin>>, al cărui semantism a evoluat în direcţii diferite: în slavă şi germanică el a căpătat specificarea de  oaspete : v. sl. gosti, v.g.s. gast, v. eng. giest, eng. guest ; în latină hostis  în epoca arhaică denumea pe străinul aflat în raporturi de egalitate şi reciprocitate cu cetăţenii romani (Benveniste, 1969, vol. 1, p. 93); ulterior, odată cu schimbarea mentalităţii şi a atitudinii, hostis a dobândit o conotaţie ostilă – aceea de duşman (cf. „ostil” – potrivnic, duşmănos – n. n.); pentru străinul primit ca oaspete s-a creat un nou termen – hospes (a se vedea şi forma veche a cuvântului, întâlnită în poezia lui Eminescu – oaspe), ca unul care intra temporar şi benevol, sub protecţia stăpânului casei.”

Prin urmare, tymbos + oes + *ghosti – reprezintă structura iniţială (care ar însemna oaspete la/ pe dâmbul cu oi ). Din păcate, ne lipsesc fazele intermediare ce ar fi putut fi atestate (inscripţie sau document). Este posibil ca grupul (g)hos – (h)os să fi evoluat spre ş, datorită prezenţei consoanei dental-alveolare t, precumşi datorită apropierii de grupul oes (oes – os > oes + t > oeşti) – tâmboeşti: dâmbul cu oi, cel ospitalier; oaspete la/ pe dâmbul cu oi.

Bibliografie:

1. Localitățile Republicii Moldova, vol.3, Fundația Draghistea, Chișinău, p. 337-353.

2. Valerian Ciobanu, Din lutul iubirii, Ed. Pontos, Chisinau, 2007, p. 23-26.

3. Valerian Ciobanu-Vieru, Popas în Valea Adâncă, Chișinău, Ed. Pontos, 2005.

4. Anatol Eremia, Identitatea toponimiei româneşti Nr. 7-8, anul XIX, 2009 ITINERAR LEXICAL

Publicitate
Articolul precedentLipsă apă în Constanța – cartierele Abator, Km 4, Poarta 6 și zona Scafandri !
Articolul următorSe oprește apa la punctul termic 108 din Constanța!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.