Acasă Utilitare Constanţa: Joi dimineaţă va curge apă şi la robinete din zona de...

Constanţa: Joi dimineaţă va curge apă şi la robinete din zona de nord a oraşului

444
0

Lucrările pentru racordarea tronsoanelor de conducte noi de aducțiune, cu diametrul de 800 mm, la rețeaua existentă și pentru conectarea mai multor puțuri la reţeaua nou construită respectă graficul de execuție informează  Biroul de Comunicare al companiei RAJA S. A.

Până în prezent, o parte dintre lucrări au fost finalizate, iar altele sunt pe punctul de a fi încheiate. În zonele Caragea Dermen și Cișmea 1A au fost poziționate și îmbinate tronsoanele înlocuite și se lucrează pentru cuplarea acestora la instalația existentă.

Astfel, ae preconizează că miercuri noaptea, în jurul orei 22.00 vor fi finalizate intervențiile urmând a se face manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune, timpul necesar pentru încărcarea rețelei de distribuție fiind de 10-12 ore, reluarea furnizării apei potabile urmând a se realiza în mod progresiv, în fiecare sector afectat.

Lucrările au debutat în cursul nopții marţi 11 octombrie fiind deschise cinci zone de lucru cu zece puncte de intervenție unde echipe ale constructorului și ale RAJA S.A. înlocuiesc și conectează noi tronsoane de conducte pe rețelele de aducțiune ce asigură alimentarea cu apă de la Stația de Pompare Caragea Dermen către Stația de Pompare Călărași, dar și către cartierul Palazu Mare și o parte a orașului Ovidiu.

Totodată, se racordează puțurile din incinta SP Caragea Dermen la noua instalație, concomitent cu dezafectarea vechii legături.

Lucrările de reabilitare a conductelor de aducțiune sunt realizate atât cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), ce prevede investiții în Municipiul Constanța de peste 100 milioane de euro în infrastructura de apă și de canalizare, cât și cu fonduri proprii.

Rețeaua înlocuită are o vechime de aproximativ 50 ani şi prin acest proiect se va extinde capacitatea de transport de la sursele de mare adâncime, având în vedere necesarul crescut de apă, ăn raport direct cu dezvoltarea fondului imobiliar şi mai ales în perioada sezonului estival.

Pentru executarea acestor operațiuni de anvergură în bune condiții și pentru a respecta timpul de finalizare a intervențiilor, lucrările pregătitoare au debutat în săptpmâna anterioară când au fost degajate zonele vizate și s-a asigurat protecția acestora, s-au făcut săpături, au fost pregătite echipamentele, piesele și dispozitivele necesare.

În orașul Ovidiu zona afectată de lipsa apei a fost extinsă și în perimetrul delimitat de Șos Națională – str. Poiana – str. Frunzelor și în cartierul Rezidențial Ovidiu Sud. Această măsură a fost necesară din cauza presiunii și a debitului mare de apă în zona unde se efectuează conectarea la rețeaua de aducțiune a conductei cu diametrul de 300 mm, ce deservește o parte din localitatea Ovidiu.

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.