Marius TEJA ■
În Partea Oficială a „Monitorului Oficial al României” din 15/27 noiembrie 1878 era publicat un schimb de note, în originalele în limba franceză și în traduceri românești, dintre ministrul de externe Mihail Kogălniceanu și baronul Stuart, ambasadorul muscal la București, privind transferul imediat al fostului teritoriu otoman Dobrogea către administrația românească.
Nota lui Kogălniceanu către Stuart din 13/25 noiembrie, document cu numărul 16877, se referea la extinderea la teritoriul Dobrogei a acordului privind comunicațiile armatei muscălești din România în perspectiva imediată a transferului autorității către administrația românească.
„(…) Domnule Baron,
Prin nota cu data de 20 Octombre (10 [1?] Noembre) No. 33, Escelența Voastră, în numele guvernului Imperial, a propus guvernului Princiar conclusiunea unui aranjament relativ la comunicațiunile armatei ruse prin Dobrogea și a exprimat dorința ca acest aranjament să precedeze trecerea trupelor princiare în sus ḍisa provincie.
Spre confirmare esplicațiunilor preschimbate în acéstă privință cu Escelența Vostră în mai multe convorbiri, și a declarațiunilor autorisate făcute de Escelenta Vostră sunt însărcinat și am onórea a vé notifica, D-le Baron, că, după opiniunea guvernulul Princiar, stipulațiunile cari reguléză astăḍi trecerea armatelor ruse prin România pot și trebue să fie aplicate și Dobrogei, în acele din disposițiunile lor care se raportă la comunicațiunile trupelor Imperiale, conform art. XXII a tratatului din Berlin [Congresul european de pace 1/13 iunie – 1/13 iulie 1878].
Cabinetul Princiar spera că Cabinetul Imperial va considera ca pe deplin satisfăcătóre declarațiunea de mai sus, și va ordona de urgență adoptarea mésurilor destinate a asigura transmisiunea teritoriului Dobrogei în mâinile autorităților Române, și a facilita luarea în posesiune imediată a acestei provincie de către trupele Princiare.
Rugând pe Escelența Vostră să binevoiască a ne onora cu un réspuns în acéstă privință, profit de presenta ocasiune pentra a vé reînoi, D-le Baron, asigurarea înaltei mele considerațiuni. (Semnat) Kogălniceanu”
Răspunsul pozitiv adresat de ambasadorul muscal la București, la 13/25 noiembrie 1878, ministrului de externe M. Kogălniceanu, document cu numărul 1499, se referea la acordul guvernului muscal pentru cererea anterioară a lui Kogălniceanu.
„Domnule ministru,
Spre réspuns la nota Escelenței Vostre în data de 13 curent, No. 16,877, am onóre a ve informa, domnule Ministru, că sunt autorisat de Escelența Sa domnul de Giers, gerinte al Ministeruluï Imperial al Afacerilor Străine, de a face guvernului Princiar declarațiunea următóre:
Cabinetul Imperial doresce ca stipulațiunile cari astàḍi reguléză trecerea armate ruse prin România să fie aplicate Dobrogei în acele din aceste disposițiuni cari se raportă la comunicațiunile armatei ruse, conform art. XXII al tratatuluï din Berlin.
Condițiunea pusă de acest articol relativ la conclusiunea între ambele State a unul aranjament pentru comunicațiunile armatei nóstre prin România fiind așa îndeplinită, sper că guvernul Imperial nu va avea de cât a se bucura de concursul ce va găsi din partea guvernului Princiar pentru a asigura armatelor nostre comunicațiuni pe atât de comode cât si de sigure va fi cu putință.
Cred de a mea datorie de a adaoga că conform ordinelor ce mi s`au comunicat de Escelența Sa domnul de Giers, am invitat chiar acuma prin telegraph pe domnul Belezerkovetz, guvernor la Tulcea de proceda imediat la remiterea Dobrogei în mâinele autoritatilor Princiare însărcinate cu luarea în posesiune a acestuï teritoriu.
Bine-voiți, domnule Ministru, a primi asigurările înaltei mele considerațiuni.
(Semnat) Stuart.”
În Partea Neoficială a „M. O. R.” era publicată telegrama trimisă de la Tulcea, la 14 noiembrie, ora 20, ministrului de externe de către Nicu Catargi, prim-delegat al comisiei românești însărcinate cu preluarea Dobrogei:
„Domnule ministru,
Comisiunea a sosit astădi in Tulcea la 3 ore după amédi. Totă populațiunea aú eșit întru întâmpinarea nostră. Guvernatorul Dobrogei [Belezerkovetz], corpul consular, arhiereii [ierarhii] cu tot clerul ne au primit la port, dorindu-ne bună-venire; eu le am mulțumit în numele A. S. R. [Alteței Sale Regale] Domnitorul și i am asigurat în numele guvernului că misiunea României în noua sa provincie va fi aceea a înfrățirei și a civilisațiunei.”
[/responsivevoice]







