Dan MIHĂESCU ■
Marţi dimineaţă, la jurnalul de ştiri de la ProTv, unde Mihai Dedu continua să fie en froid cu colega de studiou, Andreea Marinescu, mi-a venit în minte proverbul “Vai de ţara noastră când o să ajungă curul cap şi lindicul pârcălab…”, după ce am urmărit o ştire ternă al cărei protagonist era popa Marcel Bolaş, triplu demnitar în guvernele lui Orban şi nea’ dr. Nicu Ciucă.
Din ştirea Laurei Culiță aflăm că 220.000 de români, cu o situație materială precară, ar putea primi vouchere de până la 4.000 de lei, graţie unei facilităţi financiare acordate de Uniunea Europeană, dacă autoritățile române realizează documentația necesară până la finele acestui an.
Autoarea mai spune că banii pot fi folosiţi pentru repararea locuinței sau schimbarea aparatelor electrocasnice vechi: frigider, mașină de spălat, aragaz, şi că România a pierdut peste 20% din populația activă pe piața muncii în ultimele trei decenii, potrivit statisticilor guvernului, iar unul din trei români este expus riscului de sărăcie sau de excluziune socială.
Aşa cum şade bine oricărui reporter de televiziune, îl bagă-n cadru şi pe ditamai ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, popa Boloş de la Oradea, cum ziceam, ca să confirme că el o să sfinţească pomana asta electorală. Doar că, părintele pare să uite că n-are patrafirul de gât şi că nu-i miluieşte cu vreo pomană pe nefericiţii de la gardul bisericii şi, nici una nici două, îi categoriseşte drept amărâţi pe prezumtivii beneficiari ai ajutoarelor acordate de Uniunea Europeană. “Vrem să prevenim ca acești bani pe care îi alocăm pentru a oferi reintegrare socială amărâților, și echipamentele oferite, să fie vândute sau înstrăinate”.
E drept că adjectivul, ca şi adjectivul substantivizat – amărât, are multiple sensuri, între care şi pe cel de a descrie starea de necaz, de sărăcie, ca şi cea de tristeţe, de supărare sau chin, în care se află o persoană. Dar atunci când te afli într-o poziţie de înaltă demnitate publică, fie şi în guvernului lui nea’ dr. Nicu Ciucă, nu-ţi este permisă vorbirea colocvială în public ci exprimarea oficală, sau academică cum se mai spune (asta neimplicând obligatoriu studii şi doctorate la Academia de Poliţie sau Academia SRI).
Când eşti ministru, mai ales cu portofoliu, într-un guvern al unui stat membru UE, nu poţi să categoriseşti cetăţenii defavorizaţi cu sintagma amărâţi, aşa cum nu poţi să-i faci pe pensionari hodorogi, pe cei cu afecţiuni psihice – nebuni; nu-i poţi cataloga pe suferinzii neuro-motorii sau neuro-psihici, drept damblagii, celor cu dizabilităţi motorii nu le poţi spune ologi, prematurilor nu le poţi spune stârpituri aşa cum persoanelor care manifestă alte preferinţe sexuale decât cele fireşti, nu le poţi spune perverşi, poponari, găozari sau cum îţi vine ţie bine, iar persoanele de culoare nu sunt pur şi simplu negri, precum cetăţenii romi nu sunt cioroi, faraoni, balaoacheşi ori cocliţi, şamd.
… Ei şi de asta zic; azi dimineaţă, apariţia pe sticlă a ştersului ministru care a mai şi gângăvit pe popeşte, m-a dus imediat cu mintea la profunda înţelepciune din vechiul monostih cules de Iuliu A. Zanne şi publicat în volumul Proverbele românilor, în anul 1897, care zicea: Vaĭ de țéră când ajunge curul cap și lindicul pârcălab!
Iată că acele vremuri chiar au venit.
