Manuel VLĂDUȚ ■
A trecut și Ziua Armatei, celebrată ca de obicei, pe 25 octombrie… Și pentru că nu putea să treacă fără atacuri și comentarii la adresa instiuției militare în sine, iată că din uscăturile pădurii din care se cioplesc fie cozi de topor, fie țepe, fie ciubere de turnat (apă?) sau linguri pentru mâncat rahat la kilogram, s-au ales unii care să întineze sărbătorirea Zilei Armatei Române.
Așa se face că pe siteul m.mediafax.ro a fost lansată “o amplă dezbatere prin care se contestă sărbătorirea Zilei Armatei pe 25 octombrie”…
Și cine putea fi altul care să arunce cu noroi asupra sărbătorii, dar și asupra imaginii Armatei Române, decât avocatul de serviciu al diavolului, pesemne încasator pe statele de plată în spintrii, ofilitul de Ion Cristoiu ot Găgeşti, care aduce astfel și un mare deserviciu națiunii, jignind totodată memoria miilor de ostași căzuți la datorie pentru eliberarea de sub ocupația germană, a ultimei palme de pământ, la Carei?
Clamând 25 Octombrie drept un “mare fals istoric”, Sursa Coroiu, afirmă nici mai mult, nici mai puțin, că: “În realitate, sub comanda Armatei Roșii, Armata Română a luptat și împotriva nemților. Dacă 25 octombrie ar fi fost o victorie exclusiv românească, armata noastră ar fi trebuit să se operească la Tisa.”
Ei bine, Victoria de la Carei și Satu Mare din 25 octombrie 1944, a fost o victorie exclusiv românească, Maestre, vorba lui Tudor Arghezi! Așa cum a fost și cea de la Oarba de Mureș, unde pentru cucerirea Dealului Sângiorgiu, au murit peste 11.000 de ostași români, chiar dacă au fost trimiși la moarte sigură, la comanda generalului sovietic Serghei Trofimenco. Armata Română a fost folosită ca vârf de lance pe frontul de vest, de către sovietici, iar glorioasele faptele de arme și sacrificiile ostașilor români nu pot fi întinate de nimeni, cu atât mai puțin de către un turnător patentat al Securităţii comuniste!.
La Carei, trupele germane au fost zdrobite exclusiv de către ostașii Diviziei 9 Infanterie Mărășești, glorioasa divizie care își câștigase numele în marea încleștare de la Mărășești în 1917, și care luptase cu același eroism – apărând frontiera de pe Nistru până în anul 1919 de hoardele bolșevice, pe frontul din Caucaz și la Cotul Donului în 1942 sau murind cu zecile de mii la Oarba de Mureș…
Și nu, nu pe Tisa ar fi trebuit să se oprească trupele române, așa cum nu se opriseră nici pe Nistru, în lupta pentru recâștigarea Basarabiei, în 1940. La fel cum nu s-au oprit pe Tisa, în 1919, mergând până la a cuceri Budapesta, ca o garanție a restabilirii ordinii sociale tulburate de bolșevicii lui Bela Kuhn, nici acum nu se puteau opri la bornele de hotar de la Carei!
Dar… tactica ofensivă este o problemă care cu siguranță îl depășește pe ziaristul sub acoperire Cristoiu, care atunci când nu are ce face, ar putea să exerseze cu nepoții, jocul cu soldățeii de plumb sau… poate o partidă de șah, în loc să arunce cu noroi în Armata Română și în memoria eroilor care s-au jertfit pentru țara care este încă, și a lui!
Cât despre data stabilirii oficiale a Zilei Armatei Române, întâmplător sau nu, 25 octombrie a coincis cu ziua regelui Mihai I al României. Și cum armata noastră purta numele de “Armata Regală”, la acea vreme, victoria de la Carei a fost dedicată regelui, de ziua sa. Iar dacă eliberarea Careiului ca ultima „palmă de pământ ocupată” nu ar fi avut o importanță deosebită, cu siguranță că regimul comunist nu ar fi permis asimilarea acestei zile festive cu sărbătorirea zilei monarhului…
