Vasile Ene-profesorul care a ridicat o şcoală sătească la rang de universitate, prin prestigiul său

● IN MEMORIAM ●

Dan MIHĂESCU ■

Zori noi…

– Alo, bună ziua domnu’ gazetar! Nu-ţi mai pasă de foştii colegi de cancelarie, nu mai vrei să ştii de talpa ţării, îmi dă cu tifla prin telefon într-o bună zi din primăvara lui ‘91, Cociu (Constantin) Bajdechi, prieten drag, directorul Şcolii Generale din satul Dulceşti, judeţul Constanţa!?    
– Cum să nu domn’ profesor, cu ce vă bag în cerneală? îi întorc eu zeflemeaua. Şi, după o nouă şarjă de miştouri cu tentă profesională Cociu îmi dă “Perversa de pe Tatlageac”…   
–  Uite, scrie şi tu, dacă te lasă invidia, că după Revoluţie, şcoala din Dulceşti, unde ai fost profesor de rusă, a ajuns la rangul de universitate prin nivelul ştiinţific al cadrelor didactice!
– Vrei să scriu în rusă sau în engleză? încerc să contitui tirada dar Bajdechi îmi taie scurt macaroana şi mă invită să lămuresc lucrurile la faţa locului, garantându-mi exclusivitatea.

…Şi ca în orice şaradă, toată povestea avea un sâmbure de adevăr căci pe adresa şcolii sosise un plic cu ştampila poştei americane, la destinatar fiind menţionat: Dulcesti University, Maths. Dept. Prof. Vasile Ene, Dulcesti Village – Constantza County/Romania.

Vasile Ene primise invitaţie ca bursier şi profesor vizitator, pentru un an, din partea Facultăţii de Matematică a Universităţii Statului Michigan (Michigan State University) din Statele Unite ale Americii (SUA).

Morala era că limitaţii ăia de americani nu concepeau ca Vasile Ene, la nivelul lui intelectual şi la dimensiunile pe care le dăduse cercetării în matematică, să nu fie profesor la o universitate publică, nicidecum la şcoala din bătătura satului Dulceşti, cu doar patru săli de clasă, funcţionale în două corpuri de clădiri şi veceu în fundul curţii.

Brusc, am retrăit aievea zilele din toamna lui ‘89 pe câmpurile de la 23 August şi Dulceşti, la practică agricolă, împreună cu elevii noştri, când Vasile îşi stabilea punctul de observaţie pe câte-o grămadă de porumb sau pe lădiţele cu legume, şi în turnul său de fildeş începea să înşire arabescuri cu creionul cu gumă la capăt, pe nelipsitu-i caiet studenţesc de matematică. Nu era vorbăreţ şi ca să nu relaţioneze cu cei din jur, prefera singurătatea cifrelor. O dată l-am întrebat pe şleau ce tot nu-i ies calculele alea, că doar e profesor nu vreun corijent, şi mi-a zâmbit din colţul mustăţii. Când a pus caietul jos am zărit pe un colţ de pagină scris prenumele său înaintea unui şir cabalistic de paranteze, acolade şi cifre. “Ce-i asta Vasile”? “Ştii, eu am creat o nouă Integrală şi o clasă nouă de funcţii care-mi poartă numele, Clasa de Funcţii Ene şi se notează cu E (caligrafic)”, mi-a replicat arătându-mi caietul…Am simţit imediat fiorul ineditului subiect de presă şi am propus să-i fac un portret în „Scînteia tineretului”, al cărei corespondent eram. A tuşit, s-a înecat cu aerul umed de pe câmp şi imediat, devenind extrem de politicos şi rece, s-a retras în cochilie punând între noi bariara pronumelui de politeţe. “Da, nu ştiu, nu cred, lăsaţi, ştiţi…asta-i matematică, la ce foloseşte să se scrie, pe cine interesează? Nu, nu trebuie, lăsaţi”.

De unde să ştiu eu, atunci, ce impietate monstruasă gândisem şi grăisem, în imaginaţia lui Vasile Ene şi ce ură viscerală nutrea faţă de comunişti deşi se născuse şi crescuse într-o familie modestă din Cocorăştii Mislii, de Prahova. Nu era vreun aristocrat scăpătat…El ura de fapt sistemul PCR (Pile, Cunoştinţe, Relaţii) iar eu vroiam să-i profanez public aventura intimă cu matematica, într-o gazetă comunistă. Cică intransigenţa sa devenise atât de radicală că prin ’90 a avut o ceartă violentă chiar şi cu Nicolae Scuratovschi, profesor de matematică devenit între timp directorul Şcolii cu clasele I-XI din 23 August, vecinul şi prietenul de bloc de până atunci, de altfel o canalie de om, pe care l-a făcut de râsul satului după ce l-a prins că i-a furat o găină din coteţ. Din „comunist ordinar” nu l-a scos, până şi-a luat transferul găinarul, de la şcoala comunală.

Mult mai târziu urma să-mi desluşească soţia sa, Gabriela, şi ea profesoară de matematică şi colegă cu noi la Şcoala din 23 August, că Integrala pe care o crease era o generalizare a integralelor lui Foran si Iseki (doua integrale diferite). “Integrala lui Vasile le generalizează pe amândouă. Contribuţia lui deosebită în matematică superioare constă în mulţimea de exemple şi contraexemple pe care le-a dat în legatură cu aceste integrale. În acest context a definit clase de funcţii noi, clase de tip E (caligrafic). Da, este vorba de integrala această generalizată, pe care neoficial a numit-o Integrala Ene, dar în acest context a definit clase de funcţii noi, clase de tip E. Clasă de funcţii E (Ene) cu care rezolva Intergrala Foran.

În september 1991 Vasile a onorat invitaţia transmisă de Universitatea de stat din Michigan, în a cărei revistă de matematică îţi publica frecvent studiile încă din perioada studenţiei, dar de unde însă s-a întors înainte de vreme, în iune 1992, pentru că nu reuşise să depăşească bariera lingvistică.  

Probabil că marele câştig al vizitei în America a fost faptul că în final s-a decis, în octombrie 1992 să accepte oferta Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC), de a se angaja cu jumătate de normă ca profesor asociat la Facultatea de Matematică şi Informatică. Doar jumătate de normă, a pus el condiţia, ca să nu-şi piardă libertatea studiului şi cercetării. Îl încânta idea unei cariere universitare dar îi era frică să iasă din cochilia sa ce proteja intimitatea genialităţii sale, în piaţa publică…Apoi a vrut toată felia şi din 1996 a devenit lector titular cu normă întreagă făcând naveta de la 23 August la Constanţa ca să-şi ţină cele două cursuri în faţa studenţilor: Analiză functională şi  Analiză reală…Îi era frică să nu fie prins în sistem, încorsetat şi să nu-i mai rămână timp la discreţie pentru nirvana matematicii pure.

În octombrie 1998 a devenit primul, din generaţia tânără, care a obţinut gradul de profesor universitar, îşi aducea aminte, într-o discuţie recentă, prof. univ. dr. Wladimir Georges Boskoff, coleg din studenţie şi mai apoi de catedră, la UOC. Fatalitatea a făcut însă ca o lună mai târziu, pe 11 noiembrie, la doar 41 de ani, prof. Vasile Ene să plece busc în eternitate de pe patul de spital, urmare a unei pneumonii cu multiple complicaţii cauzată de o plimbare cu bicicleta între 23 August şi Neptun, pe parcursul căreia a fost surprins de o ploaie rece de toamnă târzie.

Dar iată cum şi-l aminteşte Wlad Boskoff: „În primul rând te impresiona modestia lui. Respectul pentru toți cei din jur… dar nu puteai să nu remarci pasiunea cu care cerceta, descoperea și povestea despre rezultatele sale. Trăia pentru a le face cunoscute. Avea finețea și rigoarea tuturor celor care fac analiză matematică. Probabil așa l-a văzut și profesorul Solomon Marcus, mentorul lui. Sigur pentru acest cumul de calități l-a iubit și respectat. Când noi cei de la Universitatea Ovidius i-am acordat domnului profesor Marcus titlul de Doctor Honoris Causa, după ceromonie, după recepția prilejuită de eveniment mi-a spus: 
– Domnule profesor, va rog mâine să mergem la cimitir la mormântul lui Vasile Ene. Avem datoria, și eu și soția mea să ajungem acolo…Și am fost.      
Astăzi Vasile Ene și Solomon Marcus probabil discuta matematică și filozofie într-un univers alternativ încă obsedați să extindă teoria integrării la diverse spații de funcții. 
Noi cei care suntem în ceea ce numim universul nostru ne aducem aminte de ei. Iar eu îmi aduc aminte cum am spus atunci, în acel moment greu în biserica: 
– Fiecare din noi cei din această facultate suntem ca ariile dintr-o operă. Precis Vasile a fost cea mai frumoasă arie și de aceea îl vom avea în minte mereu….
Și încă ceva. Vasile a reușit multe lucruri dar nu ar fi putut să facă asta dacă ar fi fost singur. Gabriela a fost cea care i-a dat stabilitatea și puterea să continue în fiecare din momentele în care au fost împreună. „O familie normală” cum zicea domnul profesor Marcus, „dar atât de diferită de ceea ce ne prezintă mass-media drept familia de succes”. A fost o onoare pentru mine să împart un spațiu și un timp în acest univers cu Vasile.

Dar indiscutabil, cea mai frumoasă evocare a personalităţii lui Vasile Ene i-a făcut-o academicianul Solomon Marcus într-un interviu din 2015 publicat în Adevărul de Anca Vancu şi Alexandra Şerban:

“În afară de mentorii cu care am avut contact direct, mi-am descoperit şi mentori în creatori pe care nu i-am cunoscut personal. De pildă, unul dintre ei, pe care am apucat să-l cunosc personal, e Dimitrie Pompeiu. I-am studiat opera, carte după carte, şi astfel m-am descoperit pe mine. Am zis că e bunicul meu spiritual, dar el n-a aflat niciodată. Totuşi, nu este mentorul cel mai drag mie. Vasile Ene, discipolul devenit mentor Dar cine este? Şi de ce? Mentor mi-a fost un student de-al meu, Vasile Ene. A murit, din păcate, la o vârstă foarte fragedă, în 1998, răpus de o boală. Vasile Ene, care a fost discipolul meu, căruia i-am coordonat lucrarea de doctorat, a fost un fiu de analfabeţi. N-avea nicio carte în casă. Când era la şcoală, la ora de matematică, l-a captivat noţiunea de integrală. Asta i-a atras lui atenţia. Şi când a ajuns la Facultatea de Matematică din Bucureşti, tot problema cu integrala îl bântuia. Din cauza asta, avea note mici la multe examene. Unul dintre profesori, văzându-l, i-a zis: „Tu nu l-ai avut profesor pe Marcus, dar du-te la el, că el se ocupă de oameni ca tine“. M-a abordat într-o zi şi mi-a povestit interesul său. Ca să vă daţi seama în ce ignoranţă se afla, venea la biblioteca facultăţii şi, ca să caute cărţi despre integralele care-l pasionau pe el, se suia pe scara cea mai înaltă şi lua absolut toate cărţile de la stânga la dreapta, începând cu raftul cel mai sus. Le verifica pe toate ca să vadă în care e vorba despre acele integrale. În plus, n-avea deloc ştiinţa redactării unui articol. Simţea că avea capul năpădit de idei şi scria articole pe care le trimitea la reviste de matematică. Însă redactarea era imposibilă! Când a venit la mine, i-am spus să mă caute a doua zi. I-am adus o revistă americană, pe care o primeam regulat, „Real analysis exchange“, în care se regăseau exact tipul de probleme care-l pasionau pe el. Din momentul în care i-am pus în braţe această revistă, viaţa lui s-a schimbat complet. Era cu ochii mereu în ea. Şi a ajuns atât de puternic publicând în această revistă că, în momentul în care a murit, revista a publicat un „In memoriam“despre el şi a înfiinţat un fond special anual, o bursă, „Vasile Ene Memorial Fund“ din care să se finanţeze participarea tinerilor români la toate manifestările ştiinţiice internaţionale pe tematica de care se ocupa el. Eu nu mai cunosc un al doilea examplu de asfel de român. Astfel că, de fieare dată când susţin discursuri la Academie, le închei spunând că Vasile Ene este mentorul meu”.

Ceea ce nu ştia profesorul Marcus, şi poate că asta subliniază cu adevărat natura genialităţii sale, este o întâmplare, povestită nouă, colegilor de cancelarie de la şcoala din Dulceşti, şi anume că la sfârşitul primei clase de liceu Vasile rămăsese corijent la Matematică şi ca să nu repete anul, peste vară, a rezolvat singur toate culegerile de probleme şi revistele Gazeta Matematică, pe care le găsise la biblioteca şcolii. De atunci, ne zicea el, ca Matematica a devenit adevărata sa natură umană, ce-o fi însemnat asta, doar el înţelegea.

	Urrmărește-ne pe Youtube
	Urrmărește-ne pe grupul de Facebook
	Urmăriți canalul SENTINELA pe WhatsAp
	Urmareste-ne pe X / Twitter
	Urmareste-ne pe Google News
	Urmareste-ne pe TruthSocial