Acasă PAMFLET Toyota Hybrid, noua tichie de mărgăritar a lui Erwin                                 

Toyota Hybrid, noua tichie de mărgăritar a lui Erwin                                 

14295
0

Luigi FRIGIOIU ■

Motto: Suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine (Legile comerțului)

Administrația liberală a Constanței (Consiliul Județean și Primăria) n-a fost în stare să finalizeze nici un proiect major din actualul mandatul, până în prezent. Cică, nu sunt fonduri pentru nimic, nici pentru drumuri, parcuri, parcări, cultură, educație, sport etc. Există, totuși, o instituție de cultură privilegiată, un fel de “copil teribil” în care Consiliul Județean se bagă bani cu gresiera ca într-un cardan spart de autoturism Volga-GAZ M21 – Teatrul de Stat, instituție de spectacol ce funcționează, oficial, în locul defunctului Teatru Fantasio, pe b-dul Ferdinand. Bugetarea specială se poate explica prin faptul că șeful CJC, Mihai Lupu, și directorul teatrului, Erwin Șim-fiul lui- Sen), vorbesc același grai. Ambii au venit la vale, în regat, cu pluta, din ținuturile Moldovei (nea Mișu din Podu Iloaiei-Iași, Erwinache din Piatra Neamț) și au evidente înclinații actoricești. Lupu posedă date naturale ce-i permit să fie distribuit în piese cunoscute cum ar fi Scufița Roșie sau Capra cu trei iezi. Nu mai vorbim de rolul Setilă din basmul Harap Alb, potrivit ca o mănușă datorită arșiței ce-i frige mațele zilnic iar roșcovanul știe să-și dea ochii peste cap un, doi, ca să i se facă poftele.

În patru ani, în loc să renoveze sediul teatrului, Consiliul Județean a transformat fosta sală de ședințe politice a PCR, din Constanța, de pe str. Ion Lahovari, în Sală Studio, chipurile. Bani aruncați pe Apa Sâmbetei. Artiștii ar fi putut să joace foarte bine pe scena Teatrului Național Oleg Danovski sau la Sala Elpis folosită de Teatrul Căluțul de mare, la Centrul Cultural Jean Constantin sau la Casa de Cultură a Sindicatelor. Ultimele două soluții de avarii venind și cu oferte generoase de locuri în sală, între 1000 și 600. Nu s-a vrut, fiind preferată o incintă unde cele 80 de locuri se ocupă mai ușor. Directorul-regizor, Erwin, a insistat pentru o sală unde să dea – nestingherit – nudism, vulgarități și LGBTQ-ism la tot poporul. Iar micuța Sală Studio e ideală pentru exhibiționismul teatral. Dacă spectatorii mai curioși își apleacă capul în față, ajung cu nasul, direct, între fesele actorilor când aceștia prestează striptease pe scenă.

În sezonul estival, Consiliul Județean aruncă o căruță de bani pentru ca teatrul lui Erwin să organizeze un așa-zis festival, invitând colective artistice din țară. Se joacă prin boscheți, parcuri și stufăriș, pe iarbă și nisip, deoarece Constanța nu mai are scene în aer liber.

Ultimul tun financiar îndreptat de CJC către Teatrul de Stat e achiziția de fiță, a unei Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic valorând între 34,991.00  și 41,639.29 euroi, conform toyota.ro, funcție de configurare. Neapărat Toyota Hybrid, un Duster, cum recomandase premierul Ciolacu, nu era de ajuns! Potrivit poftelor lui Erwin, mașina trebuie să aibă: Cilindree (cmc) 2487, putere maximă (kw) 131, transmisie CVT Tracțiune 4×4, viteză max (km/h) 180 accelerație 0-100 km/h (s) 8.1 configurație scaune 2+3, volum portbagaj (l) 580, normă de poluare EU6 D, emisii CO2 WLTP (g/km) 132, anvelope vară, dimensiuni anvelope 23/ 55 R17.

Dotări exterior – oglinzi laterale reglabile electric, oglinzi laterale încălzite, oglinzi laterale retractabile electric, senzor de lumină faruri cu funcție Follow-me-home, senzor de ploaie, antenă aripioară de rechin în culoarea caroseriei, oglinzi laterale în culoarea caroseriei, mânere exterioare portiere în culoarea caroseriei, faruri cu ghidaj luminos față cu LED, spoiler spate, garnitura pasaje roți neagră, roată de rezervă de uz temporar, jante aliaj17”, light silver, 5 spițe, bări longitudinale plafon Attitude Black, țevi de elapament duble.

Dotări interior – priză de 12V pentru portbagaj, sistem de aer condiționat automat cu două zone, filtru de aer, filtru de polen, fante de ventilație pentru pasagerii din spate, mânere de asistență fixate pe plafon pentru scaunele din față, mânere de asistență fixate pe plafon în spate, cotieră centrală față, scaune încălzite pentru șofer și pasagerul din față, scaun pentru șofer cu reglare manuală pe înălțime, scaun șofer cu spătar reglabil manual, scaun cu spătar reglabil manual pentru pasagerul din față, scaun șofer cu glisare manuală, scaun cu glisare manuală pentru pasagerul din față, ecran multi-info color TFT Ecran multi-info de 12.3″ și oglindă retrovizoare electrocrom.

Conditii de livrare – conform contract – program Rabla Clasic. Valoarea achiziției este de 150.000 de lei (30.169,55 de euro)

În acest timp, clădirea teatrului își așteaptă muncitorii-constructori care nu prea frecventează lucrarea. E drept, tot mai mulți constănțeni sunt de părere că prin orașul răscolit de șantierele lui Chițac e nevoie de mașini de teren cu tracțiune integrală ca să te deplasezi. Iar roșcovanului îi prindea bine mașina asta după care văd că i-au curs balele, drept captractor, dacă nea Mișu de la CJC iar fi asigurat buget integral și pentru o căruță cu coviltir ca să-și ducă trupa în turneu prin județ. 

Dacă mai sunt marafeți de sifonat din bugetul public, am o propunere. Pusă în practică i-ar aduce lui Erwin un nou Premiu Uniter iar mie mi-ar asigura nominalizarea la Premiile Pullitzer-Muitzer, concomitent. Într-adevăr, la vară, e nevoie de o limuzină decapotabilă care s-o plimbe pe Cristiana Luca, în costumul de baie a lui Eva. Precizăm că superba actriță joacă rolul principal în recenta premieră “A 12-a noapte”. Astfel, Cristiana va demonstra tuturor că e domnișoara Viola, personaj confundat în piesă cu fratele ei Cesario. La stopurile din intersecții, trecătorii s-ar convinge prin palpare și ușoară masare. Pe rând, în timp limitat, să nu se creeze blocaje în trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.