Manuel VLĂDUȚ■
S-au scris mii de pagini despre Revoluția din Decembrie 1989. De 33 de ani, în fiecare decembrie ne amintim – cei care au trăit acele epocale evenimente, de amploarea lor și de tragediile întâmplate atunci, de euforia generală și marea confuzie – deopotrivă, care stăpânea starea de spirit a tuturor oamenilor… România scăpase atunci, printr-o formidabilă erupție populară de revoltă și sete de libertate – cum nu mai văzuse o întreagă Europă, de comunismul adus cu tancurile sovietice în 1945 și transformat într-un sistem personalizat de „socialism multilateral dezvoltat” al dictatorului gângav, Nicolae Ceaușescu!
Singura țară din Europa de Est a fostului bloc comunist, în care a curs sânge și care și-a executat conducătorul, a fost România. Pe sângele tinerilor uciși de gloanțe și pe naivitatea unui popor întreg, care credea că scapă de comuniști prin această revoluție spontană începută pe 16 decembrie la Timișoara și încheiată pe 22 decembrie la București, cu fuga dictatorului, s-a clădit însă o monstruoasă guvernare a unei „democrații” conduse de nimeni alții decât exponenții eșalonului 2 al Partidului Comunist Român (PCR)…
Odată cu instaurarea guvernului provizoriu condus de Ion Iliescu și al său Front al Salvării Naționale (FSN), Revoluția Română era deja furată pentru totdeauna iar țara condusă pe drumul jafului și spolierii ce a durat nu mai puțin de trei decenii… și încă mai continuă și astăzi!
Întrebarea dacă în decembrie 1989 a fost o revoluție autentică sau o lovitură de stat, persistă și astăzi. Dar pentru a găsi răspunsul la întrebarea pe care Justiția Română nu a reușit nici până acum să o elucideze trebuie doar să urmim firul evenimentelor, mai precis momentele de culise, între fuga dictatorului Ceaușescu și apariția la Televiziunea Română (Liberă?) a aproape necunoscutului pe atunci – Ion Iliescu…
Primul moment, decisiv în deturnarea revoluției spontane a demonstranților din București, a fost apariția la TVR a generalului Nicolae Militaru, cel care avea să împartă ordine indirecte generalilor care conduceau structurile Armatei și ale Ministerului de Interne. Dar cine era acest Nicolae Militaru? Absolvent al Academiei Militare Superioare – „Frunze” a URSS, fost comandant al Armatei a II-a și Armatei a III-a, fost membru supleant al CC al PCR până în 1984, a avut o ascensiune rapidă în ierarhia militară și politică până în anul 1978, când, acuzat de spionaj în favoarea URSS, a căzut în dizgrația regimului comunist, fiind trecut înrezervă și numit în funcția de adjunct al ministrului construcțiilor industriale. După revoluția din 1989, el a explicat această decădere prin aderarea sa la un complot menit să-l înlăture de la putere pe Nicolae Ceaușescu. Potrivit memoriilor lui Vadim Medvedev, un colaborator apropiat al lui MihailGorbaciov, Nicolae Militaru a încercat să atragă sprijin sovietic pentru răsturnarea lui Ceaușescu în numele unor „forțe de orientare opoziționistă”, dar decizia autorităților URSS a fost să nu i se dea nici un răspuns. Aceste contacte clandestine ale lui Militaru cu URSS au fost identificate de Securitate, care a întocmit dosarul „Corbii”, unde Militaru a fost identificat ca spion al GRU (serviciul militar de informații sovietic).
El a fost cel care, în discursul televizat în direct, odată cu “dispoziţiile” cu nuanţe de ordine transmise celorlalți generali și comandanți aflați în fruntea diferitelor structure militare în care a folosit celebra expresie “Opriți măcelul!”, l-a chemat în mod repetat pe obscurul (la acea vreme) Ion Iliescu, la televiziune. La vremea respectivă, Iliescu era doar un alt dizident al regimului ceaușist “căzut în dizgrație”, dar care făcuse parte din protipendada comunistă, în fapt un alt om al sovieticilor școlit timp de cinci ani în URSS.
Foarte important de remarcat această combinație dintre cei doi vechi comuniști și agenți de influență sovietică – Militaru și Iliescu deoarece cheia deturnării revoluției, sub mascata influență sovietică, se află chiar în originile trecutului și educației sovieto-comuniste a celor doi! Iată ce scrie istoricul Marius Oprea despre Ion Iliescu, în articolul său de pe siteul www.mediafax.ro: “În 1950 a fost selecționat pentru studii în URSS și a urmat cinci ani cursurile Institutului Energetic de la Moscova, ocazie cu care l-a cunoscut pe Secretarul Sovietului Unional al Studenților și Aspiranților Români aflați la studii în URSS, pe Mihail Gorbaciov, viitor lider al CC al PCUS. Șeful direct al lui Ion Iliescu pe linie de Komsomol a fost Alexandr Șelepin, viitor președinte al KGB. În conformitate cu acest statut al săuși cu atribuțiile pe linie de Komsomol, Iliescu ar fi trebuit să urmeze cursurile Serviciului A, din cadrul Directoratului 1 al KGB, specializat în probleme de dezinformare și operațiuni de influență sub acoperire în exteriorul URSS.”
Al doilea moment decisiv în deturnarea revoluției, a fost intrarea în Studioul 4 al TVR a lui Ion Iliescu – urmare a apelurilor repetate ale lui Nicolae Militaru în direct, care cu spijinul generalului Victor Atanasie Stănculescu, după ce primise asigurări de sprijin și susținere din partea comandanților marilor unități militare cu care a luat legătura. De menționat că Iliescu avusese în perioada premergătoare evenimentelor, întâlniri secrete cu Nicolae Militaru, Virgil Măgureanu (profesor la Academia de Ştiinţe Politice şi Economice a PCR „Ștefan Gheorghiu”- astăzi SNSPA) unii activiști comuniști și ofițeri marginalizați de Ceaușescu, dar fără rezultate concrete în schimbarea regimului. Asta a făcut însă să-şi cimenteze echipa care în decembrie 1989 avea să preia puterea în statul român…
Un al treilea moment decisiv în deturnarea revoluției și preluarea puterii de către Ion Iliescu și acoliții săi de influență sovietică avea să fie când a realizat că „oamenii de bine”, pe care îi chemase la mitingul din fața sediului CC al PCR, aveau să scandeze „Fără comuniști!”. În culise, mai apoi – în camera 226 a fostului Comitet Central – a început umplerea „vidului de putere”de către conspiraționiștii pro-moscoviți pe care Iliescu îi cunoștea. Atunci s-a desăvârșit „lovitura de stat” dată revoluției anticomuniste ce s-a desfășurat în stradă. PCR s-a transformat peste zi, în Frontul Salvării Naționale iar mersul înainte pe calea socialismului al României pe care cu nu mult timp în urmă agentul sovietic Iliescu, îl proclamase la Televiziune, s-a metamorfozat în „democrația de tranziție”…
Apoi, a urmat marele circ macabru, în care au fost uciși sute de oameni în toată țara, urmare a „acțiunilor diversioniste” a „teroriștilor” inventați după plecarea lui Ion Iliescu de la sediul CC al PCR, la sediul Ministerului Apărării Naţionale (MAN). Imediat după plecarea sa și a grupului din sediul CC, în Piața Palatului au răsunat primele rafale de armă automată, îndreptate împotriva celor care îndrăzneau să viseze „O Românie fără comuniști”. Așa au apărut „teroriștii” care timp de trei zile, au semănat confuzie și moarte, rezolvând problema nerezolvată a lui Ion Iliescu legată de preluarea „consensulală” a puterii… De asemenea, nu trebuie uitat că în acelaşi context Iliescu a fost cel care a luat legătura telefonic cu Ambasada URSS – cerând ajutor militar, ajutor respins categoric de generalul Ștefan Gușă – aflat la comanda Armatei, prin celebra sa expresie adresată rușilor: „Domnule, noi nu avem nevoie de nici un fel de ajutor de la voi, rețineți, de nici un fel de ajutor!” Iar lovitura de stat a fost desăvârșită pe 25 decembrie, când – în sfânta zi de Crăciun – Ceaușescu a fost executat prin împușcare, în urma unui proces sumar și grotesc!
A urmat tot ceea ce știm până astăzi. Democrația de care astăzi ne bucurăm a costat enorm! Viețile unor tineri sacrificați degeaba, jaf economic, resurse financiare prăduite, îmbogățirea cozilor de topor care ne conduc, toate, sub epitaful unei revoluții furate, înscris pe o mică placă, în Piața Revoluției:
„AICI S-A MURIT PENTRU LIBERTATE! 21-22 DECEMBRIE 1989.”
Surse: Wikipedia, mediafax.ro , evz.ro.
Foto: Fanatik.ro ,mediafax.ro , evz.ro ,
