Acasă PAMFLET Păduchele din fruntea statului

Păduchele din fruntea statului

9706
3

Dan MIHĂESCU ■

Iarăşi m-am răscolit profund, m-am întristat şi m-am enervat la maximum astăzi, de ziua Revoluţiei Române, nu pentru că ziua este calmă şi caldă ca atunci, ca un ochi de taifun, ci pentru că iarăşi a ieşit la suprafaţă un gunoi care a otrăvit cu omagii transmise “conaționalilor noștri (…) martirilor din istorie (…) comemorării eroilor revoluţiei”. Anul acesta, balele duhnitoare ce au ofilit cu talent de aparatcik ziua de recunoştinţă sunt ale sicofantului pupincurist, țuțăr şi țucălar de duzină Felix Stroe, păduche în fruntea statului cu mandate de deputat PSD.

Iată-l cum se bagă-n seamă pe pagina sa de Facebook şi se pune în valoare precum păduchele cel gras pe fruntea nefericitului pe care-l parazitează:

“Revoluția Română din decembrie 1989 este o amintire dureroasă și înălțătoare, în egală măsură.

Eram în Armata Română în acel moment și toate acuzele ulterioare la adresa ei m-au întristat, așa cum m-au îndurerat victimele nevinovate ale Revoluției. Armata a fost și rămâne un stâlp al societății românești, care nu merită a fi denigrată.

La fel, punerea la îndoială a noțiunii de Revoluție este ofensatoare. Nu a fost o lovitură de stat, ci o izbucnire sinceră a unui popor opresat, care n-a mai putut răbda, pur și simplu. Încercarea de a minimaliza voința unui popor este doar o diversiune, menită să ne slăbească și să ne divizeze. Rămâne doar o încercare.

Eroii martiri ai Revoluției Române merită tot respectul și recunoștința noastră, asemeni tuturor martirilor din istoria noastră. Sacrificiul lor a fost dureros, dar nu inutil. Generații își vor aminti de jertfa lor, iar memoria le va fi binecuvântată.

În acest moment de comemorare națională, le transmit conaționalilor noștri să nu-și piardă speranța și să-și aducă aminte mereu că suntem români și rezistăm mereu tuturor vicisitudinilor. Capul sus, români – și plecat doar când ne comemorăm eroii și le arătăm respectul. Dumnezeu să binecuvânteze România!”

Despre Felix Stroe, siteul arhivelesecuritatii.blogspot.com, scrie că “s-a remarcat prin privatizarea frauduloasă a șantierului naval de la Midia, prin câștigarea monopolului în distribuția de pâine pentru penitenciare și unități militare, prin impunerea unor firme de transport și taximetrie în tot județul. Din 2003, conduce SC RAJA SA, cel mai mare operator regional de apă potabilă şi menajeră din sud-estul Europei, ca o recompensă față de contribuția la bunăstarea imperiului mafiot condus de tripleta toxică: Mazăre-Constantinescu-Strutinsky, iar din iunie 2015 a ajuns președintele PSD Constanța”.

Aceeaşi publicaţie menţionează:”Felix Stroe a fost racolat de Securitate încă din 1972. Conform notei de constatare cu nr DI/I/2642, de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Stroe a primit indicativul „Dan” și a fost însărcinat să-și toarne colegii de liceu. Iată o mostră de delatiune, din dosarul sau de informator: „Informez că în anul II C, Lic. B.P. Hașdeu învață elevul K.C. Despre acesta cunosc în ultimul timp că s-a despărțit de anturajul în care trăia și cred că nu a mai audiat emisiunile postului de radio ”Europa Liberă”. În ultimul timp a fost ocupat cu învățătura fiind corigent la două obiecte, fiind rar văzut în oraș cu prietenii”; Informez că P.V. este elev în anul II la Liceul Eminescu. Despre acesta cunosc că are o comportare normală, nu l-am văzut în anturaje dubioase și discuțiile pe care le-am avut cu acesta nu s-au referit cu nimic la emisiunile ”Europei Libere” precum nici alte comentarii cu caracter politic. Știu că tatăl său este ofițer”. 

După absolvirea liceului B. P. Haşdeu din Buzău, Felix Stroe a devenit student-informator al Academiei Navale Mircea cel Bătrân, terminând că șef de promoție în 1978. Timp de 13 ani, a fost ofițer activ în cadrul Marinei Militare. Un aspect ocultat din biografia oficială îl plasează ca membru al Consiliului Politic Superior al Marinei Militare, unul dintre departamentele politice ale Ministerului Apărării Naționale, condus la acea vreme de Ilie Ceaușescu, fratele fostului dictator comunist. Din documentul oficial nr. 277-II, aflat în arhivă fostului Comitet Central (CC) al PCR, denumit „Nomenclatura – Comitetul Central al Partidului Comunist Român„  menţionat în lucrarea istoricilor Gheorghe Buzatu, Stela Acatrinei şi Gheorghe Acatrinei, aflăm că secretarii, secretarii adjuncți și membrii birourilor Consiliului Politic Superior al Forțelor Armate făceau parte din nomenclatura PCR. Într-unul dintre rarele sale momente de sinceritate, Felix Stroe recunoaște, într-un interviu acordat presei locale: “Da, am lucrat în Consiliul Politic al Marinei Militare. Am fost repartizat cu mandat într-un regiment de nave torpiloare. După doi ani de zile, pentru că toate notarile mele de serviciu erau excepționale, am fost chemat de Comandantul Marinei Militare și de secretar, amiralul Mușat și amiralul Petre George și m-au numit în Consiliul Politic al Marinei Militare, responsabil cu munca de tineret”.

Împreună cu Ion Dumitrache, şi el înainte de revoluţie politruc PCR în cadrul Comandamentului Marinei Militare, responsabil cu propaganda, acum preşedintele Organizaţiei Municipale Constanţa a PSD (de unde şi acronimul PSD Partidul Stroe Dumitrache), participă în 1995 la achiziționarea unui pachet de actuni deținut de SIF Transilvania la S. C. Șantierul Naval Marea Neagră S.A., pentru care plăteşte 4 milioane de dolari, printr-un credit obținut de la BCR. Conform Forbes România, Ion Dumitrache, fost consilier judeţean, se împarteşi acum între politică şi afaceri fiind acţionar la nu mai puţin de 12 societăţi comerciale, cum îi stă bine unui lider al partidului clasei muncitoare, membru al Internaţionalei Socialiste. Omul are aproximativ 370 de hectare de teren agricol şi 30 de hectare de teren forestier în judeţul Dolj. În prezent, Ion Dumitrache şi familia controlează, printre altele, Şantierul Naval Midia Năvodari, ziarul local Observator.ro, un lanţ de farmacii şi mai multe spaţii comerciale. În paralel, este acţionar la Marina&Santis, firmă care deţine 54,02% din Muntenia Estival 2002 S. A. Hotelul Muntenia, de două stele, situat în staţiunea Olimp la 50 de metri de plajă. Fiica lui Dumitrache, Cristina, a studiat, ca orice copil de politruc român, afaceri şi limbi străine la University College of London, iar din noiembrie 2008 este deputat de Constanţa, în partidul lui tata şi a lu’ unchiu’ Felix, alias sursa Dan a Securităţii.

La rândul lui, Stroe, asociat cu Dumitrache în „2X1 Holding SRL”, firma prin care deţin multele afaceri grele, inclusiv şantierul naval Midia Năvodari, baza de export pentru animale din Portul Midia Năvodari, ziarul, fosta benzinărie şi brutăria. de unde vindeau pâine unităţilor militare din judeţ, a fost viceprimar al municipiului Constanţa, iar între 2000 şi 2013, consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa.

Din vara lui 2015, Felix Stroe ocupă funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa. El a fost ales după ce Radu Mazăre a demisionat din funcţie şi din partid.

Felix Stroe a primit în anul 2010 titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, iar în anul 2011 pe cel de Cetăţean de onoare al municipiului Komrat din Republica Moldova. El are cetăţenie română şi moldovenească. În perioada 13 octombrie 2017 – 29 ianuarie 2018 este numit ministru al Transporturilor și Infrastructurii.

Şi pentru că are experienţă din adolescenţă, conform CNSAS, la Senat a fost numit vicepreşedinte la Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe (SIE).


Publicitate
Articolul precedentEpitaful revoluției furate
Articolul următorDe Crăciun fii smerit nu făloşit!

3 COMENTARII

  1. Aho aho copii și frați
    Stați puțin și nu ma-njurati
    Mâine anul se-noieste
    PSD-ul înflorește
    Felix iara-si va prostește
    Și incepe a-njura
    Pe toți ce nu l-or vota

  2. Când era mare politruc peste tot tineretul din marina militară dezbatea cu entuziasm tezele, din nu mai știu care congres sau plenară. Atunci era tovarăș de soi, cadru de nădejde a nomenclaturii de partid. Acum este tot politruc și a beneficiat de toate facilitățile oferite de partid. Este un tip destul de abil, format și promovat de foștii șefi PCR.
    După revoluție, toți șefii din structurile politice ai Armatei Române au ajuns bine și foarte bine. S-au creat structuri, pentru a le asigura liniște și bunăstare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.