Acasă Caleidoscop Oare cât timp mai am?…

Oare cât timp mai am?…

402
1

Cătălina GHERASIM ■

Este sărbătoarea sfântă, este Crăciun.
Este sărbătoarea care de-a lungul timpului și-a pierdut adevărata însemnătate – bisericile fiind din ce în ce mai goale și mesele din ce în ce mai pline,când tolba lui Moș Crăciun poate e prea încărcată de daruri dar sufletele mai pustii…
Petrec acest Ajun de Crăciun într-un loc încununat de rugăciuni; poate mai multe rugăciuni sincere sunt spuse aici decât în biserici. Petrec acest ajun înconjurată de oameni care se roagă pentru cel mai prețios dar de pe acest pământ: sănătatea. În timp ce oamenii se așează în jurul mesei cu lumânarea aprinsă ce tronează printre farfuriile pline, cu miros de brad și mâncăruri tradiționale iar cozonacii cresc în cuptor, în spital,dintr-un colț al salonului numărul 6, se aude în surdină un colind, o bătrânică privește în gol pe geamul vechi, parcă pierdută, pe pervazul geamului o candelă arde nestingherită,din când în când bătrânica oftează fiindu-i poftă de aer și  își așează mâna pe caloriferul cald.

Cătălina Gherasim, de Gardă la Spitalul Județean de Urgență Constanța.

Nu are haine de gală ci doar niște pijamale ponosite ale ei, dar cu două mărimi mai mari pentru că este slăbită. Nu se întreabă „Oare în cât timp voi scoate prăjitura din cuptor ?” ci are doar o întrebare sfâșietoare : „Oare cât timp mai am?”, întrebare pentru care niciunul din noi nu avem un răspuns…
E greu, e poate cel mai greu lucru să se deruleze imagini din trecut, să ți se aștearnă trecutul în față, apoi să privești spre oglinda care reflectă realitatea. Îmbătrânim iar până la urmă, la sfârșitul drumului nostru  contează un singur lucru: ce am lăsat în urmă? Cât am trăit cu adevărat în acești ani și câte imagini frumoase am adunat?
E atât de greu să fii și de cealaltă parte, în costum medical, cu un stetoscop la gât, cu atâtea povești de viață – poveri pe umeri și cu un zâmbet pe care trebuie să îl afișezi măcar pentru a ridica moralul bolnavilor… speranța și credința se împleticesc în acest loc. Suntem aici pentru ei, departe de familii exact ca ei, rugându-ne pentru sănătate la fel ca ei.  Pentru ei noi suntem familia alături de care își petrec acest Crăciun și viceversa.

Pentru voi, cei de acasă, am un singur sfat: mulțumiți pentru orice lucru pe care îl aveți, sunați persoanele apropiate, dar și pe cele mai puțin apropiate și urați-le CRĂCIUN FERICIT!  pentru că nimeni nu are răspunsul la întrebarea fundamentală „Oare cât timp mai am?”

Cinați cu Dumnezeu la masă și așezați-L la loc de cinste, pentru că fără El nimic nu este posibil…

Foto: Cătălina Gherasim, Facebook

Publicitate
Articolul precedentPoveste de Crăciun
Articolul următorValu lui Traian: Un nou sens giratoriu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.