Andreea MIHĂESCU ■
Pășeam în vârful degetelor, cu încălţările în mâna stângă și telefonul în dreapta. Aproape că nu respiram, în încercarea de a mă furișa afară din casă. La uşa blocului mă aștepta un ‘băiat rău’, cu geacă de piele, fața ascunsă sub casca neagră și motorul torcând înfundat. Era patru dimineața și plănuisem să vedem răsăritul împreună. Fusta liceencei, de la uniforma în carouri, flutura îndrăzneţ, uşor indiscret, răscolită de curentul făcut de motocicleta zurlie, iar în spate purtam ghiozdanul plin cu caiete. Eram în clasa a XI-a…
Au trecut opt ani de atunci, iar ai mei nu au aflat nimic …
E ora 9:00 dimineața. Soarele puternic își face simțită prezența în dressingul meu, în care cotrobăi deja de mai bine de o jumătate de oră, în încercarea de a compune ținuta potrivită pentru o nouă experiență plină de adrenalină.
Port un tricou negru, ușor lărguț, inscripționat ‘Dream, Believe, Achieve’, o pereche de pantaloni din piele, mulați, ce-mi lasă gleznele la vedere, cea mai nouă pereche de încălțări sport din colecția mea, Adidas Originals Superstar, de culoare albă, cu inserții negre și argintii, geaca din piele și, în completarea outfitului, adaug o geantă galbenă, de mici dimensiuni, pe care o port în stilul ‘poștaș’.
Îmi prind părul la spate, într-o coadă de cal, cât mai sus, și îmi nuanţez buzele cu un luciu roz-pal.
Avusesem o dimineață destul de încărcată emoțional și abia așteptam să mă detașez de gândurile ce mă invadaseră. Simţeam nevoie de adrenalină și acum, eram convinsă că cineva îmi citise gândurile.
Telefonul vibrează, iar pe ecranul aparatului apare un mesaj de invitație la o plimbare cu motocicleta, din partea unui amic. Fix la țanc! În mai puțin de o oră ajungem la garajul unde își ține bijuteriile pe două roți.
Inima începe să îmi bată din ce în ce mai tare, simt vântul în părul care îmi iese de sub cască, vibrația motorului se duce în tot corpul, iar cei 60 de cai putere îmi transmit sentimentul de eliberare-relaxare-abandonare şi mă fac să zâmbesc.
Sunt pentru a doua oară pe motor, dar este prima experiență care mă relaxează. Nu simt deloc frică, ba din contră, îmi doresc şi mai multă viteză. Am încredere deplină în cel a cărui talie o înconjur cu mâinile mele și încerc să îmi coordonez mișcările cu ale lui. Sunt fericită. Ochii caută curioși, prin vizieră să memoreze cât mai mult din peisajele colorate cu verdele crud al primăverii, ce se succed cinematic, parcă derulate de pe o peliculă cinematografică, și să înțeleagă semnele pe care motocicliștii și le fac între ei. Mă impresionează discreta complictate de gaşcă transmisă când se întâlnesc, grija pe care și-o poartă unul altuia și avertizările prin care-şi semnalează orice obstacol sau posibil pericol pe traseu. La fel precum navigatorii, pe ape!
Închid ochii în timp ce inhalez aer, îmi desprind mâinile din jurul taliei lui și le întind în prelungirea umerilor, în exterior. Gândul îmi zboară înapoi la anii de liceu, fusta în carouri și surâsul ‘băiatului rău’, ascuns sub casca neagră. Instantaneu zâmbesc larg și mă prind înapoi de mijlocul lui.
Amintiri frumoase care se împletesc cu prezentul! în curând, cred că vei avea motorul tău. Felicitări Andreea
Live, ride, be free!