Luigi FRIGIOIU ■
Anul ăsta, de Izvorul Tămăduirii, Asociația Civică “Tomis Așa Cum Trebuie”-TACT (reprezentată de Mirela Doicescu și Daniela Ghițoi) a organizat un miting la Primărie, ca protest pentru halul execrabil în care arată Municipiul Constanța, zona metropolitană ajunsă pe ultima între regiunile UE.
Şi cum Administrația publică ar trebui să fie “izvorul” nesecat al inițiativelor tămăduitoare la beteşugurile urbanistice şi edilitare, câteva sute de constănțeni revoltați s-au adunat în faţa palatului administrativ în căutarea reţetelor de leac, dând vina pe tratamentul neadecvat aplicat până acum de „doctorii pe mulţi arginţi”, din primărie.
Faţă cu reacţiunea, primarul on-line s-a gândit să-şi exorcizeze contribuabilii bântuiţi de duhul revoltei şi nesupunerii, cu odoarele-i de preţ, şi a scos la „consultaţii” cu tulburaţii de pe platoul bolniţei pe de bd. Tomis nr. 51 pe ai săi patru doctori pe mulţi arginţi.
Doar că, ce să vezi? Tuspatru, buni de caterincă şi aroganţe prin birourile de la etajele primăriei, în faţa mulţimii erau muţi precum crucile de leac din piatră de la Mânăstirea Dervent, iar dialogul s-a transformat repede într-o demonstrație halucinantă de habarnism și incoerență a reprezentanților autorităților ce s-au dovedit încă o dată o adunătură de căpușe ce parazitează bugetul local, fără niciun beneficiu pentru oraș.
Consilierii chiţoşeniei: Gogâie, Momâie, Gutuie, Lămuie…
La discuția cu mitingiștii, au participat vicele Ionuț Rusu, directorul Alin Vintilă şi consilierii Doru Iordache și George Măndilă. Ceata lui Pițigoi, dai în unu țipă doi: Ionuț Rusu ex-balerin, Doru Iordache ex-ziarist, Măndilă fost filozof iar Alin Vintilă fost, actual şi viitorul om al Comănescului-GSP. Nici unul n-are habar cu ce se “mănâncă” administrația publică și nici, măcar, ce atribuții are dar i-au deprins gustul şi valoarea. Patru ţuţări cocliţi care n-au dovedit nimic în viaţă au primit delegaţie cu dispensă de la primar să se ocupe de destinele noastre. La toate întrebările pertinente, la obiect, puse de locuitori, “consiglierii” răspundeau monosilabic, cu mormăieli sau ridicări din umeri.
Ionuț Rusu, în faţa mulţimii, pe drept cuvânt revoltată, strângea la piept tableta şi părea ieșit de sub fustele crețe ale Adarei Tramudana alături de care mătrășește banii pentru proiectele culturale. Doru Iordache căuta o scară, să se urce pentru a fi zărit de cei din jur care dădeau să treacă peste el în loc să-l ocolească. Alin Vintilă mare dendy de limba bulgară, în trening pentru că și-a compromis ținuta de gală prin gropile și noroaiele din jurul primăriei. George Măndilă încerca să behăie câte ceva, ilustrând perfect zicala populară “decât un filozof ofticos, mai bine un măgar sănătos”.
Parcă a tunat și i-a adunat, că tot era vreme ploioasă. Dintre “granzii” primăriei lipsea Andrei Talpeș de la CSM, un fel de Ghiță Mureșan al sportului constănțean. Acești consiglieri sunt doar câteva capete luminate de bezna minții din Primărie. În fapt, ei sunt mult mai numeroși căci amiralul s-a îngrijit să-i ţină spatele o armată de trântori pe salarii uriașe, cătane bătrâne experimentate în aplicaţiile on-line de tăierea frunzelor la maidanezi și frecătoria de…mentă.
Într-un colț, răzleţ, hop şi vicele Cocargeanu care explica ziariștilor că primarul Chițac i-a retras atribuțiile pe care nu i le dăduse, de fapt, niciodată. Coristul Stelică-Garsonieră, de la Corul Vox Maris, cunoscut și sub numele Stelian Ion-USR, se interesa dacă Mazăre a ieșit din pârnaie, dorind să-i solicite încă o cameră din fondul locativ al orașului. Avea motiv întemeiat: i s-a mărit familia, în sensul că i-a fătat pisica.
Cea mai fericită era ziarista Ema Mihăilă. De data asta, pleaca acasă fără să-i mai facă cucuie în plus cu ușa, Păcală al nostru din primărie. Activă, ca de obicei, Feri Predescu a solicitat clarificări la o mulțime de neclarități. Doar după ce nu a primit răspuns la nici una dintre ele, s-a îndurat să părăsească zona.
În mare formă, Emil Tatu de la Constanța TV a pășit prin iarba din jurul sediului ca să demonstreze că bălăriile din parc îi ajung până la brâu. Apoi i-a oferit vicelui Ionuț un fir de păpădie, fără să-i precizeze că, în popor, i se mai zice bășina-porcului, lăptucă sau papalungă.
Demonstranții s-au comportat exemplar și au promis că vor veni din ce în ce mai des și în număr tot mai mare. Nimeni nu s-a arătat surprins și n-a regretat absența primarului. Toți speră că Vergil Chițac a priceput, în sfârșit, că e “degeaba”: cel mai inutil angajat, mână moartă în instituție. Câțiva cetățeni inspirați aveau o pancartă desenată cu un Sens Unic inscripționat “Primăria Constanța-Eforie”! Dacă Ceaușescu a fugit cu elicopterul, ținând cont de specificul zonei, chiţoşenia noastră ar trebui să plece cu un submarin-taxi. Și dacă tot e culoare liberală, îi comandăm un submarin galben ca în celebrul hit Beatles: Yelllow Submarin!
Cel mai mult mi-a plăcut cu câtă delicatețe a suflat Ionuț în păpădia lui Tatu, cum a țuguiat el buzele, de mi s-a-ncordat tot în mine, mânca-l-aș, dar, de băiat de băiat. Dacă candidează, scuzați-mi cacofonia, îi cer un autograf, tot așa, din vârful buzelor.