Luigi FRIGIOIU ■
După ieşirea triumfător-teatrală a chiţoşeniei gălbejite, din sediul DNA Constanţa, făcând salutul vulcanian al lui Mr. Spock din Star Treck, cu semnificaţia “Să trăiești mult și îmbelșugat”, am avut certitudinea că am în faţă varianta originală a soldatului fanfaron.
Păi, foștii jupâni penali ai Constanței, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, au comis, timp de două decenii, haiducii bugetare celebre pentru care înfundă acum pușcăria. Au dat tunuri puternice, bufuri răsunătoare, nu s-au încurcat cu mărunțișuri, n-au fost chelneri de bacşişuri mici ca avortonii ăştia în ale administraţiei publice.
Numai Nicușor a adunat peste 25 ani de condamnări pentru fapte complexe ce acoperă o largă paletă de infracțiuni admistrative prevăzute de Codul Penal. Iar, Mazăre a pungăşit vistieria orașului cu un prejudiciu de 115 milioane cocorici şi trebuie să ținem cont că de obicei gaura descoperită oficială e jumătate din cea reală. Plus că, la masa lor, lingea blidele și se ghiftuia o armată întreagă de atârnători, cu comisioane aferente.
Îi putem declara, pe Mazăre și Nicușor, campioni în arta ciordelii banului public. Escroci de clasă, pungași cu ștaif. În 2020, în locul profesioniștilor au venit ageamii. Maeștrii hoției administrative au fost înlocuiți cu panacotari, mici găinari mulțumiți cu bacșișuri de bodegă. Mihai Lupu și Vergil Chițac i-au dezamăgit nu numai pe locuitorii Constanței ci și pe baronii locali din întreaga țară. Mai ales că azi, ciordeală publică începe de la un milion de coco în sus.
Pe bună dreptate, socialiştii lui Ciolacu le reproșează tovarășilor liberali de coaliție, ceea ce le-au spus și când erau adversari politici: “Nu știți nici să furați!”.
Preșul CJ Constanța, Mişu Lupu, a fost coţat de DNA pentru că a primit mită în natură, vreo 300 de răsaduri de varză decorativă!? E adevărat, după șprițuiri puternice din podgoria proprie “Podul Iloaiei”, dimineața, la dres, merge o stacană cu zeamă de varză. Dar să nu fie decortivă, să fie pe bune că altfel, pare cam puțin pentru bossul unui județ ca al nostru.
“Voiosul marinar” – un fel de Soldatul Fanfaron sau Miles Gloriosus (comedia lui Plaut despre fanfaronada în armata romană) – n-a rămas mai prejos. Întotdeauna, s-a susținut că Vergil Chițac are nevoie de tratament special darn oi insistam pe Palazu Mare, nu la Poartă Albă. Iată că, amiralul fanfaron n-a mai avut răbdare și a intrat la apă cu ocazia unei curse de ambarcațiuni rapide pe Lacul Siutghiol. E vorba de evenimentului UIM XCAT World Championship Romanian GP Constanța 2023. Pe scurt, XCAT. Spre DNA, Chițac a fost flancat de colaboratorii săi: spilcuitul Alin Vintilă, director Logistică-Achiziții în Primărie, și micul mare pitic sportiv, Andrei Talpeș. Spilcuitul e omul lui Comănescu, păpușarul ce trage sforile primarului-marionetă. Iar tălpicii lui Andrei calcă pe urmele tălpilor mari ale celebrului om de “serviciu”, Ioan Talpeș, al cărui nume l-a împrumutat cu dispensă, când s-a măritat cu nepoată-sa.
Vintilă și Talpeș păreau nume grele dar s-a dovedit cazzo mole, două nulități infracționale din multele ce căpușează Administrația locală.
Ne-am lămurit care-i treaba cu liberalismul promovat de epigonii Brătienilor. După înlăturarea penală și penibilă a lui Lupu și Chițac, PSD va avea puterea totală în Constanța, redevine partid unic. “Nepoții” socialişti ai lui Ion Ilici Iliescu ne vor arăta cum se fură cu adevărat, în stil mare, neo-comunist. Iar noi, populimea, vom înțelege că, în decembrie 89, puteam să urmăm indicația prețioasă a lui nea Nicu și tanti Leana: “Alo, tovarăși! Așezați-vă liniștit la locurili voastre!”.
֍
Un comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Constanța informează că s-a dispus urmărirea penală față de suspecții:
CHIȚAC VERGIL, primar al municipiului Constanța, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
VINTILĂ ALIN, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Constanța, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
TALPEȘ ANDREI, președinte al Clubului Sportiv Municipal Constanța, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi șantaj.
Procurorii anticorupţie au stabilit că în cursul acestui an, cu ocazia derulării UIM XCAT World Championship Romanian GP Constanța 2023, organizat în Municipiul Constanța de o asociere formată din cinci entități (din care făceau parte și Primăria Municipiului Constanța, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanța, Federația Română de Yachting (FRY) și o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chițac Vergil, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane și cu încălcarea prevederilor legislației primare, ar fi aprobat finanțarea în totalitate a întregului eveniment.
Concret, finanțarea competiției sportive s-ar fi realizat de către Primăria Municipiului Constanța fără a exista un contract de finanțare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecție publică și fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.
Întrucât, prin „înțelegerea” unora dintre părți s-ar fi stabilit ca banii rezultați din finanțare să ajungă în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco (în condițiile în care aceasta nu ar fi prestat vreo activitate bine definită în cadrul evenimentului respectiv), suspectul Talpeș Andrei ar fi exercitat constrângeri asupra unor persoane din conducerea Federației Române de Yachting pentru a le determina pe acestea să efectueze o plată în valoare de aproximativ 290.000 euro către societatea respectivă.
În condițiile de mai sus, în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco, ar fi fost virați în total 1.728.000 lei, sumă ce reprezintă un prejudiciu pentru Primăria municipiului Constanța.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Celor trei suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.