Nastasia BUTUC ■
Nu ne mai învățăm minte! Deunăzi m-am văzut la o cafea cu o veche prietenă care a venit la întâlnire cu fiica ei cea mare, studentă în ultimul an la Medicină, la Universitatea Ovidius din Constanța.
A fost o surpriză plăcută și interesantă atât întâlnirea cât și discuțiile din jurul ceștilor de cafea. Profitând de soarele liniștit al dimineții de vară și de briza mării, am explorat cu vădit interes lumea necunoscută mie până atunci și anume, cea a studentului la Medicină. Am fost fascinată încă de la început să am ocazia a discuta cu un astfel de student, pentru că umblă vorba despre nivelul elitist al acestora, în rândul tuturor specialităților universitare. Nu oricine “intră la Medicină”, nu-i așa? Cam așa e însă această aură, creată în jurul lor, am aflat că ascunde, în spate, multe sacrificii și așteptări înăbușite de un sistem bolnav.
“Cum e la Medicină?” am întrebat-o pe tânăra domnișoară. “E fascinant!” îmi răspunde cu însuflețire. “Afli cum funcționează organismul nostru pe dinăuntru!” și ochii ei începură să capete strălucire. Așa am aflat, din câteva fraze, câtă inginerie se ascunde înăuntrul unei simple celule și cu câtă inteligență și perfecțiune e construit corpul uman. Ceva prea perfect ca să fie creat prin hazard…
După ce mi-a povestit pe nerăsuflate multe alte amănunte tehnice despre mecanisme organice, bineînțeles într-un limbaj pe înțelesul meu, evitând cu delicatețe termenii medicali, o întreb dacă e ceva ce nu-i place la Medicină (gândindu-mă că, sigur trebuie să existe o materie care să nu i se fi părut atât de captivantă). Spre surprinderea mea nu a pomenit de nicio materie/disciplină că ar fi inutilă sau neinteresantă pentru bagajul informațional al unui viitor medic ci, după un oftat și o privire de încuviințare din partea mamei ei, mi-a răspuns “Sistemul e bolnav și nu dă semne că se va face bine!”. Și a început să-mi destăinuie din grijile și nemulțumirile viitorilor medici români (nu din România!). Am aflat că lupta pentru cariera medicală începe încă de pe băncile liceului când acoperă prin meditații particulare (neînregistrate fiscal) incompetența și dezinteresul profesorilor de la ore (asta o știam deja!). “Profa de chimie venea la oră aproape când se termina, pentru că vorbea pe hol cu femeile de serviciu, și după ce ne făcea prezența în catalog, continua să povestească despre viața ei particulară. Preda lecții noi la două săptămâni și note ne punea din teste, ce aveau nivel mare de dificultate, la care nu puteai răspunde decât dacă te pregăteai suplimentar”. Dar, pentru că dorința de a deveni doctoriță a fost fermă, consecvența în pregătire i-au adus împlinirea visului și a intrat printre primii pe listă, cu medie de aproape 10.
Apoi, dintr-o suflare, mi-a destăinuit și din alte nemulțumiri adunate in timp, profitând parcă de această ocazie, să golească tot sertarul acesta greu al sufletului. “Nu se investește deloc în potențialul românesc. E bine că se fac greve, că se cer salarii mai mari pentru profesorii din învățământ dar ar fi fost mai bine dacă acestea s-ar acorda și pe merite, pe rezultate obținute, pe feed-back-ul elevilor/studenților. Eu am luat bursă de merit, pentru mediile obținute, aproape în fiecare an de facultate (sper să iau și în anul următor, ultimul) și valoarea ei nu a crescut nici măcar cu înflația. Din contră!”
“Cum așa?” o întreb nedumerită. “Păi, în 2020 bursa a fost de 744 lei pe lună. Apoi, în 2021 a fost de 820 lei, în 2022 a scăzut la 800 lei iar în anul acesta universitar, 2023, am primit 810 lei. Taxele de studii au crescut în toți acești ani de la 6000 la 9000 lei pe an, salariile minime aproape s-au dublat, dar bursele pentru studenții cei mai buni bat pasul pe loc. Nu trebuie să fii economist ca să înțelegi mecanismele inflației, și să observi că salariile minime garantate au crescut și bursa ta de merit a scăzut în loc să crească. Eu nu învăț pentru bursă și am familia care mă sprijină dar am colegi care muncesc ca să se întrețină, să țină pasul cu nevoile logistice necesare studentului la Medicină. Mai mult, am cunoștință, că la alte facultăți din cadrul U.O.C., studenții primesc burse de merit într-un cuantum mult mai mare dar, probabil că acolo se învață mai mult… ”
“Nuu creed!” îi zic și atunci, scoate repede telefonul și din două clickuri îmi arată extrasele de cont din bancă. O rog să mi le trimită și mie, schițând deja în minte articolul de față. Nemulțumirea de bursă nu e singura, pentru ca să aflu în continuare, despre costurile vieții de student la medicină: recuperarea cu plată a laboratoarelor la care nu s-au putut prezenta (e singura facultate din U.O.C. care taxează recuperarea laboratoarelor), lipsa vestiarelor (cele două containere plasate în curtea SCJU fiind pe departe insuficiente iar cine are mașină e fericit, că se poate schimba în parcare), înjumătățirea spațiilor de parcare destinate studenților din Campusul Universitar, lipsa materialelor igienico-sanitare elementare în băile facultății (săpun și hârtie igienică), lipsa materialelor de protecție individuală (măști, mănuși, halate) pentru accesul în spital, toate fiind suportate individual, de studenți.
“Majoritatea colegilor mei se sunt înscriși în programe Erasmus și abia așteaptă să plece din țară după terminarea facultății. Oricum, nici cei care conduc destinele acestei țări nu au nevoie de noi aici, pentru că tot în străinătate se tratează și ei, exact unde o să dea, probabil tot de noi!”, spuse zâmbind amar.
Am tras adânc aer în piept și m-am sprijit pe speteaza scaunului, dându-mi seama cât de încordată am ascultat relatarea sinceră a copilului minunat, cu un viitor cu siguranță strălucit, ce stătea în fața mea. Am simțit o revoltă lăuntrică ce aproape mi-a dat spasme stomacale, gândindu-mă că asemenea voci nu sunt ascultate, vocile celor cuminți, cu minți sclipitoare, dornici să facă ceva, capabili să salveze vieți sau să inventeze lucruri revoluționare! Aceste voci ale unor copii buni, tăcuți, deosebit de inteligenți, care-și vor continua munca cu perseverență, și-și vor împlini visurile acolo unde vor găsi cea mai bună recunoaștere a valorii lor…
Mă întorc spre mama ei, de a cărei existență aproape că uitasem, și o surprind privindu-și fiica cu satisfacție și mândrie. Eram convinsă că nu va încerca nici măcar o clipă să-și convingă copilul să nu plece din țară dacă aceasta își va dori ci, din contră, o va spriji în continuare, sigură de rezultatul final ce va contura un medic de success, cu rezultate peste măsură. Nici eu nu cred că aș proceda într-un alt mod!
Am continuat întâlnirea cu discuții sterile, pe alte subiecte ușoare, de vară, cu mintea acaparată complet de cele auzite. Ne-am despărțit însă cu promisiunea de a ne reîntălni, peste un an, să sărbătorim absolvirea facultății tinerei studente.
Nu ne facem bine! Poate că acesta ar fi trebuit să fie titlul potrivit. Nu se întelege că investiția în educație trebuie să vizeze și elevii/studenții, nu numai profesorii. Că reformele trebuie să stimuleze competențele și vârfurile trebuie apreciate nu doar cu diplome, vorbe și bani de buzunar. Profesorii, de genul celei “de chimie”, mai sus menționată (apropos, încă activează la un Liceu din Medgidia) ar trebui “reciclați”, înlocuiți cu alții care vor într-adevăr să facă cu plăcere meseria pentru care sunt plătiți, iar elevii să simtă asta. Din păcate, elevii și studenții nu pot face greve care să blocheze anii școlari/universitari. Sunt victime indirecte ale unui sistem bolnav (educațional, medical, economic), pentru că victimele directe suntem noi, adulții, cei care vom suferi de pe urma pierderii lor peste granițele țării! Doar se știe: cine pleacă peste hotare să muncească nici că se va mai întoarce vreodată înapoi și rarele exceptii, confirmă regula!
Să fim sănătoși!
Sursa foto: www.ovidiusmd.net, www.viata-libera.ro, https://a1.ro,
