Manuel VLĂDUȚ■
Plimbându-te pe litoralul românesc de-a lungul stațiunilor, dar și pe străzile orașelor precum Constanța, Mangalia, Eforie Nord, Năvodari, nu poți să nu remarci numărul mare de mașini luxoase cu număr de înmatriculare de Ucraina, conduse în cele mai multe cazuri nu de femei – așa cum te-ai aștepta – ci de voinici slavi, cu siguranța ucraineni, cu vârste de 25-35 de ani, însoțiți sau nu de cosânzene tot slave, după graiul în care vorbesc atunci când ne intersectăm cu ei pe plajă ori prin mall uri…
„Bieții de ei!” – te-ai gândi, știind cu toți că în Ucraina este război, că civilii sunt loviți aproape zilnic cu rachete balistice de „frații” lor ruși și că ei nu sunt decât niște refugiați din calea războiului care le-a distrus case, vieți și destine!
Te poți gândi însă, ținând cont de mașinile de lux cu care se afișează ostentativ sau de locațiile turistice pe care le frecventează, că acești slavi sunt doar turiști care vizitează frumoasa noastră țară, contribuind prin cheltuielile exuberante la deficitarul buget al României, pe care Don Ciolacu se tot străduiește, cu sudoare, să-l cârpească cu noi taxe impuse românului de rând. Căci românul de rând, acceptă cu ușurință totul, inclusiv tupeul acestor slavi care circulă peste tot fără să țină cont de vreo regulă de circulație rutieră sau oarecare, ba chiar și-a arătat imensa empatie și solidaritate față de vecinii noștri loviți de soartă și război, punând la dispoziția lor casă, masă, școală și tot ce le mai era de trebuință…
Mă gândesc, că e bine că ucrainenii se refugiază în România! Însă, vorba unui amic, refugiații ăștia din calea războiului, ar fi trebuit adăpostiți în tabere de corturi, cu bloc alimentar, cu grup sanitar, cu asistență medicală și tot confortul! Aici, în aceste tabere organizate pentru bătrâni, femei și copii, nu ai vedea haidamaci de 35 de ani cât bivolii, buni de muncă dar și de luptă, adică de război, zic! Refugiații noștri stau în hoteluri de 4 stele sau mai mult, conduc bolizi japonezi, americani sau europeni,de lux, se plimbă ostentativ de-a lungul și de-a latul țării noastre, conducându-și probabil afacerile cu cereale (sau cu altele de-ale gurii, nasului sau venei!) doar prin telefonul smart, în timp ce grâul lor ucrainean are prioritate la descărcare în port, iar camioanele cu grâne românești așteaptă în cozi de kilometri să le vină rândul, dacă le-or mai veni… Și ca toate astea să fie „cu capac”, refugiații noștri nu vorbesc pe-aici decât rusește, nicidecum ucraineană, așa cum s-ar gândi tot românul „cuminte” și bine informat pe la TV!
Bineînțeles că între cei aproape 20.000 de ucraineni refugiați în România, sunt mulți – majoritatea, poate – cetățeni cu adevărat necăjiți, care au fugit din țara lor fiindcă au pierdut totul. Sunt oameni care deja se integrează în societatea românească, trimițându-și copiii la școală sau găsindu-și de lucru în România. Au drepturi, acordate de statul român sau Uniunea Europeană, alocații substanțiale, mai substanțiale uneori decât proprii noștri asistați social… Așa încât, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva, acești sărmani refugiați nu sunt de fapt doar migranți autentici, gata de o prolifică simbioză sau etnogeneză cu poporul român, la fel ca în prima migrație a slavilor, asimilați ce-i drept de populația daco-romană, dar care și-au lăsat totuși urmele prin cuvinte împrumutate, obiceiuri sau, năravuri!
Asistăm deci, la o A Doua Migrație a Slavilor în mirificul nostru spațiu Carpato-Danubiano-Pontic moștenit din moși-strămoși? Fenomenul se poate observa dealtfel, extins la întreaga Europă, încurajat fiind chiar de către mai–marii de la Bruxelles, parcă printr-un Ordin de Zi de Unitate: „Totul pentru Ucraina, totul pentru Victorie!”.
Și, în extraordinarul zel depus de către mai-marii României, care s-au coalizat într-un fericit și perpetuu guvern de stânga-dreapta PSDL ist… oare nu s-o gândi nimeni să dea un plus de ajutor Ucrainei, aprobând vreun ordin sau ordonanță de urgență, prin care vașnicele noastre forțe de ordine care se pricep de minune să gazeze și să bată protestatari și cocalari, să rețină și să îi trimită ramburs pe haidamacii ucraineni fugiți din țara lor, numai buni de echipat de război și trimiși alături de frații lor în tranșee? Sunt convins că tovarășul Zelenski le va mulțumi frumos și le va rămâne profund îndatorat, mai ales că între cele două țări vecine și prietene, avem semnat încă dinainte de război – pe lângă faimosul Tratat de la Neptun din 1997 și un mărinimos Acord de cooperare militară !
Foto: Manuel Vlăduț, www.ziare.com, www.digi24.ro .
Corecte observațiile. Cunosc mulți tineri care lucrează de sezon și care se plâng că angajații ucrainieni sunt privilegiați. Chiar nu înțeleg de ce?