“Nu asmuțiți câinii războiului” – Lydon B. Johnson, președinte SUA (1963-1969)
Luigi FRIGIOIU ■
Se spune că istoria e ciclică. Întotdeauna, Marile Puteri și-au împărțit lumea. Direct cu creionul pe o bucată de hărtie, cum au făcut la Conferința de la Ialta, din 4-11 februarie 1945, dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică (Roosevelt, Churchill și Stalin) sau prin sfere de influență. Problemele apar atunci când aceste zone de interes se întrepătrund.
Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de neagresiune între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la 23 august 1939 de ministrul de externe URSS, Viaceslav Molotov, și ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop. Nazismul și Comunismul – prin reprezentanți lor, Hitler și Stalin (mari criminali ai istoriei) – își dădeau mâna pentru a măcelări Europa.
Scopul era ca cel de-al Treilea Reich să-și asigure flancul estic în perspectiva invadării Poloniei, pe 1 septembrie 1939. Pe de altă parte, Uniunea Sovietică voia să câștige timp, să prevină temporar o invazie germană. Cinismul celor doi dictatori, Hitler și Stalin, s-au repercutat timp îndelungat, prelungind cel de-al Doilea Război Mondial cu Războiul Rece și cu scindarea Europei prin Cortina de fier între 1945-1989.
Invazia Poloniei din 1939 este o operațiune militară sovietică declanșată fără declarație oficială, la 17 septembrie 1939, în primele etape al celui de-Al Doilea Război Mondial. La 16 zile de la invadarea Poloniei de către Germania Nazistă din vest, Uniunea Sovietică a acționat în partea de est. Invazia a luat sfârșit, la 6 octombrie 1939, cu împărțirea și anexarea totală a celei de-a Doua Republici Poloneze de către Germania și Uniunea Sovietică.
Oficial, Guvernul sovietic intervenise pentru a-i apăra pe ucrainenii și belarușii din părțile estice ale Poloniei, deoarece statul polonez se prăbușise în fața Germaniei Naziste și nu mai oferea siguranță cetățenilor săi. Armata Roșie și-a atins obiectivele, depășind numeric rezistența poloneză și capturând 230.000 prizonieri de război polonezi. Guvernul sovietic a anexat teritoriul iar, în noiembrie 1939, a transformat 13,5 milioane de polonezi în cetățeni ai Uniunii Sovietice. A început o campanie de sovietizare a zonelor ocupate. Uniunea Sovietică a folosit rezultatele alegerilor organizate ca să-și legitimeze anexarea Poloniei estice.
Sovieticii au înăbușit opozițiile prin numeroase execuții și mii de arestări. Au fost deportate sute de mii de persoane din regiune către Siberia și alte părți îndepărtate în 4 valuri de deportări între 1939-1941.
Masacrul din pădurea Katyń reprezintă execuția în masă a mii de cetățeni polonezi de către Poliția secretă sovietică. Crimele au avut loc în pădurea satului situat la 20 km vest de orașul Smolensk. În timpul acțiunii, 22.500 de cetățeni polonezi au fost executați în trei locuri diferite în primăvara lui 1940. Majoritatea erau ofițeri luați prizonieri în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar și numeroși civili. Deoarece, în Polonia, absolvenții universităților deveneau ofițeri în rezervă, prin asasinate, sovieticii au distrus o mare parte a intelectualității poloneze, ca și a evreilor polonezi și a bielorușilor polonezi.
Din arhive reiese că poliția politică NKVD (ulterior KGB) a selecționat pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire (ingineri, profesori, avocați, funcționari înalți, latifundiari, aristocrați, preoți). NKVD-ul a aplicat o epurare pe „clase sociale”. Ordinul de execuție, emis de NKVD la 5 martie 1940, a fost semnat și de Nikita Hrușciov, potrivit șefului NKVD, Lavrenti Beria.
Gorbaciov și-a cerut scuze, în octombrie 1990, față de poporul polonez, însă nu a permis publicarea ordinului de execuție. Documentul a fost înmânat președintelui Poloniei, de președintele Elțin, în 1992. Pe data de 26 noiembrie 2010, parlamentul rus a recunoscut oficial că masacrul s-a comis la ordinul direct al lui Stalin.
Forțele sovietice au ocupat Polonia până în vara lui 1941 fiind expulzate prin invazia germană (Operațiunea Barbarosa). Zona a fost controlată de naziști până când Armata Roșie a recucerit-o în vara 1944. Acordul Conferinței de la Ialta a permis Uniunii Sovietice să anexeze aproape toate porțiunile Celei de a Doua Republici Poloneze, despăgubind Republica Populară Poloneză cu jumătatea sudică a Prusiei Răsăritene și teritoriile estice ale Liniei Oder-Neisse. Uniunea Sovietică a format, în teritoriile invadate, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană și Republica Sovietică Socialistă Belarusă. Astăzi, în zonă este, din nou, război. O confruntare al cărei final nu se întrevede. România se află, ca întotdeauna, la mijloc, la răscrucea marilor furtuni ale istoriei.
Astăzi, sunt la fel de actuale cuvintele poetului Octavian Goga spuse în urmă cu peste 100 ani: “Țară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti. Boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.”
