Dan MIHĂESCU ■
Luni 18 septembrie, Șmecherie de Buzău, Înălțimea Sa de Modrogani, și-a scăpat și el biluțele colorate pe jos în fața ziariștilor ca să se aplece fraierii să le caute și a reiterat ultimul secret al lui Polichinelle, pe care partenerul lui nu-l tratase prea bine la Neptun:
„Discuţiile politice sunt în fiecare zi, fiindcă sunt om politic. Nu s-a discutat niciodată de Blocul Democratic. Nu am auzit. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am vorbit eu, Nicolae Ciucă, Stănescu, Bode, nimeni nu a vorbit vreodată de vreun bloc democratic. Eu am spus foarte clar că, din punctul meu de vedere, această coaliţie poate să funcţioneze şi după anul 2024”, a afirmat Marcel Ciolacu la sediul PSD, luni 18 septembrie.
Pe Nicu Ciucă, cam pe vineri 15 septembrie așa, chipurile l-a luat gura pe dinainte, cu multă naturalețe, într-o declarație de presă la Neptun bâiguind că: „S-a vorbit despre realizarea unui bloc democratic şi s-a vorbit că în secret se negociază o astfel de abordare politică. Am declarat şi declar şi acum că atunci când un anumit lucru este cunoscut de două persoane, nu mai e secret. Deci secret este doar ce ştie un singur om”.
Ei și să vezi drăcie, nu știu cum, dar dinadins parcă, forțele negre ale naționalismului și de ce nu, ale extremismului mioritic, resuscitate și scăpate de sub control se regenerează și coagulează la Brașov în weekendul ce va să vină! Anunțul este transmis discret, doar pentru cunoscători și inițiați, pe pagina de Facebook Noi Românii. În context, sub logoul CONTRAATAC este transmisă o invitație, chipurile, la un concert susținut de trupele: Clasimetric, Rotaru, Post Soviet Kids, Brigada 2 si Hobbit🇮🇹 (trupă rock activă din 1994 pe scena muzicală și militant naționalistă italiană) Concertul fiind o momeală pentru a-i atrage pe tineri, are menirea unui preludiu artistic pentru lansarea Blocului Naționalist!
Organizatorii mai anunță că informații pentru amatori se transmit doar în privat și că🔻locul de desfășurare al evenimentului exactă va fi anunțat în ziua respectivă pentru ca autoritățile să nu poată împiedica această reuniune patriotică🔺din data de 📌23 septembrie, ora 21, din Municipiul Brașov.
✅Materiale vestimentare și stickere disponibile la eveniment
În context, Fundația Gavrilă Ogoranu annuță că a doua zi, sâmbătă, 24 septembrie 2023, de la ora 11, va avea loc o adunare de comemorare, la Schitul Sf. Nicolae din Predeal și o ceremonie religioasă pentru pomenirea celor 252 de legionari executați sumar în noaptea de 21-22 septembrie 1939.
Și uite așa, în România, țara butaforiei politice și a potemkiniadelor investiționale cu fonduri europene din ultimii 31 de ani, se justifică și implicit se creează premisele apariției a două mari alianțe electorale: Blocul Naționalist și oponentul său, pentru liniștea și salvarea noastră, Blocul Democratic. Că vorba aia, o nenorocire nu vine niciodată singură.
Cică „Locația va fi anunțată în ziua concertului „… 😂😂😂Cât curaj…!!! Păcat că acești naționaliști nu au înțeles nimic din idealurile acelor martiri ai neamului românesc.