Luigi FRIGIOIU ■
Zoofilia salvează primăria!
Din 2000, timp de douădecenii, viața politico-administrativă în Constanța s-a desfășurat ca-n Ferma Animalelor, celebrul roman a lui Orwell. Ne-au condus porcii. Mai exact, Mistrețul Nicușor, o Păstaie modificată genetic prin injectări cu botox și silicon și Struțu, alias Strutinski. Absolvenți ai Universității Maritime (un fel de Spiru Haret pentru cei luați de val), tripleta infarcțională și-a schimbat la un moment dat tricourile dungate de marinar cu altele vărgate de pârnăiași.
Și când credeam că vom respira normal, fără mirosul pestilențial degajat de furajarea animalelor politice (amatoare de „turkish delight”, am numit aici rahat, servit cu paletele ventilatorului), se dovedește că ne-am înșelat amarnic. Porcii roșii au fost înlocuiți cu șacalii gălbejiți, nemâncați și însetați, pătrunși de săgeată și conduși mulți ani de nea’ Puiu, ăla de se dădea cocoș dar în final a cotcodăcit ca o biată găină ușuită din bătătură de pesta aviară.
Noua haita l-a avut în frunte chiar pe Lupu, alături de un „lup de mare” ce navigase, la viața lui, doar în cada din baie. Unul mai “javrolină” decât ălălalt, ambii s-au dovedit nu lupi ci potăi politice, băltind în propria incompetență. Pe lângă ei, zoo-parcul politicii locale a fost completat de alte exemplare: un Leu pe la Urbanism, o Mierlă cântăcioasă pe la Proiecte Europene, niciodată accesate. În jur: papagali, hiene financiare, rechini imobiliari și diverse balene roșii, galbene, albastre. Toată lumea nehalită, cu foamea-n gât, pusă pe japcă…
Din când în când, rareori, cade câte un fazan în plasa vânătorilor de la DNA. De exemplu, la Medgidia, unde “fazanul” s-a dovedit a fi o biată vrabie ștremelită.
Peștera și Ali Baba
Zona Medgidiei devenise Paradisul Vrăbiilor și Vrăbeților. Câteva mandate, “Vrăbetele cu mustața rândunică și clonț vulturesc” a condus comuna Peștera unde organiza paranghelii de pomină, ca-n povestea lui Harap Alb cu candelabre de cristal spânzurate de tavanul corturilor de campanie. Bugetul din Peștera intra ca într-o “gaură neagră”, nu conta că, după ospețe, locuitorii trăiau, în continuare, ca-n Evul Mediu.
Vrabie aplica principiul “Pâine și circ, dar pâine puțină că îngrașă și ți-e greu la sapă”. Apoi a făcut pasul spre Primăria Medgidia ajutat de voturile din Ali Baba, cel mai pitoresc și colorat cartier al urbei. Locuitorii l-au votat crezând că dacă se prind în horele primarului o să uite de sărăcie. Iar muzica din boxe o să le acopere zgomotele mațelor ghiorțăind de foame.
După 7 ani de domnie, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă l-a zburat pe Vrabie din primărie. Jale mare, telenovelă lacrimogenă, conferință de presă cu suspine. Vrabie și-a prezentat realizările, cu patos, de parcă a realizat investițiile din oraș cu bani din propriul buzunar. Patetic, a spus o rugăciune și a făcut apel la Dumnezeu spunând că doar Cel de Sus știe dacă hușuirea lui din primărie e dreaptă.
“Abe Vrabia!”, îndrăznim să folosim limbajul fanilor săi din Ali Baba. Păi, nici Dumnezeu, nici măcar Allah, nu l-a pedepsit pe fostul edil al Medgidiei. Doar justiția, conform legilor în vigoare: a abuzat de funcție, a făcut fals în acte, a fost prins și judecat. Gest greu explicabil pentru experiența lui administrativă, dar a “comis-o”. E vorba de o sumă mică, mărunțiș, dar asta nu-i justifică fapta penală pentru care și-a primit pedeapsa cuvenită.
Însă, continuarea fabulei cu păsărici din Medgidia întrece orice telenovelă siropoasă. Deci, viceprimarul Niculae Păun a preluat atribuțiile de la fostul primar Valentin Vrabie. Cu deosebit respect, Păunul și-a deschis coada evantai și inima – cornul abundenței oferind un cuib călduț Vrabiei lovită-n aripă. Chiar, acum, când sezonul rece se apropie.
La mia casa è la tua casa e la tua casa è cosa nostra, Don Valentino!
Mai exact, îmPăunatul primar ad interim, nea’ Nicușor, i-a propus funcția de consigliere onorifico al Primăriei Medgidia proaspăt condamnatului la închisoare cu suspendare. Mă rog dacă asta consideră el că face onoare primăriei, ce să mai zic? Și osânditu’ s-a atârnat de ea cu două mâini ca mortu’ de colac. N-a așteptat să-i zică de două ori. Deci, chiar dacă nu din capul mesei, Abe Vrabia va mai ciuguli pe de lături, pe ici-pe colo, ceva fărâmituri. Și n-ar fi de mirare dacă la viitoarele alegeri, la Medgidia, să candideze soția sa, Nicoleta Vrabie, actuala primăriță din Peștera (comună devenită un fel de moștenire a familiei), că așa-i la ei funcția de primar a devenit ereditară, fără leac, fără vaccin.