Acasă Poezie Vox Maris

Vox Maris

2666
0
Foto: Auris Luca/www.discoverdobrogea.ro
Foto: Auris Luca/www.discoverdobrogea.ro
Publicitate

Marina CUȘA ■

Am copilărit lângă mare

și am îmbătrânit (deși altfel)

o dată cu ea.

O auzeam prin fereastra deschisă –

ori iarna, când vântul ei rece

zguduia obloanele.

De la ea am învățat ce e neliniștea,

frumosul,

muzica,

tristețea,

strălucirea –

și că există ceva în fața căruia

mai bine rămâi mut.

Am iubit-o de mult,

poate încă de când

eram, amândouă,

atomi plutitori

ai oceanului

ontic.

Și tot ea, Marea,

mi-a urzit mai târziu

cele două visuri

ale copilăriei –

visul bun

și cel rău,

care mă bântuie uneori și azi. –

Dacă sorții voiau,

de sus de pe faleză

îmi desprindeam firesc tălpile

de parapetul din beton

și, cu brațele întinse,

plonjam în cercuri mari

deasupra plăjii,

 a portului vechi,

până departe în larg…

Era așa de ușor zborul,

trebuia doar un salt mic

spre pernele de aer,

ca să mă scald în

pura iubire,

în albastrul vibrând…

Dar ce cumplit coșmarul

nefastelor nopți!…

Marea creștea,

zid tot mai înalt de apă,

ștergea din lume cerul,

se năpustea sălbatic spre oraș,

înghițea mai întâi plaja,

apoi dâmbul verde al falezei –

umplea hăul –

începea să dărâme

ca pe jucării

blocurile, arborii, totul…

Foto: Auris Luca/www.discoverdobrogea.ro

                                         
ll

Marea Neagră!

Pontus Euxinus!

Cea mai neliniștită mare a lumii –

se spune!

Așa m-au numit odată navigatorii!

Nume care mi-e drag,

încă mă reprezintă, aș spune –

chiar mai mult  decât atunci…

Destul i-e zilei răutatea ei,

zic vouă,

care știți totul,

vreți totul

puteți totul…

Azi – vă conjur:

Opriți-vă!

Opriți-vă acum!!…

Apele mele sunt cele mai negre,

țărmurile mele cele mai veștede,

în mine lăsați

tot ce nu mai aveți nevoie!

Îmi străpungeți carnea de nisip

și-mi scoateți prin conducte sângele,

vorbiți cu Eol, zeul vântului,

să-mi furați curenții de aer…

Mă brăzdați cu submarine,

îmi aruncați în aer

oamenii…

M-ați înțesat cu

rânduri supraetajate de mine,

ruine de vapoare se prăbușesc afund,

alături de epave seculare…

Peștii mei se sufocă,

delfinii își pierd busola,

asurziți de radarele voastre –

vă bateți pe ultimul centimetru de mare

pentru un pumn de arginți…

Destul, vă spun,

până nu-i prea târziu ! …

Altfel…

Mă voi muta la cer –

și dincolo de cer… –

Mult departe ! …

Nu veți mai simți

îmbrățișarea mea răcoroasă,

parfumul meu de alge înflorite…

Cânturile mele…

vor rămâne o amintire…

Sau…nici atât…

Foto: Auris Luca/www.discoverdobrogea.ro

Epilog

„Lux, calm și voluptate…”

Un fluture cu nuanțe

albastre

se așază atent

pe oglinda

apei –

Se odihnește câteva secunde,

apoi își reia zborul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.