Luigi FRIGIOIU ■
România nu a fost întotdeauna țara distrusă de azi. În România s-a și muncit, nu doar s-a furat și mințit, cum se face acum. Am avut performeri în toate domeniile, iar sportul a fost sus de tot, la loc de cinste.
Încerc să prezint două destine paralele de mari campioni cu care m-am intersectat în timpul “școlii ardelene”, absolvită la Cluj. Simpli, deschiși, modești, au urcat scara carierei, treaptă cu treaptă, până în vârful ierarhiei. Au pornit din Cluj, au performat la Steaua și Dinamo. Puteau să rămână în Armată și Poliție dar au ales libertatea Occidentului. Ambii s-au stabilit în Germania, însă vin în țară de câte ori au posibilitatea. Se întorc dezamăgiți de felul cum arată România, în general, și sportul românesc, în special.
Bistrițean de origine, handbalistul Vasile Capră a debutat la Universitatea Cluj. A fost transferat de Steaua, iar în 1973 a obținut titlul de campion național, în perioada când dominam handbalul. România a fost campioană mondială în 1970 și 1974, a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice 1976 (Montreal) și medalia de bronz la Jocurile Olimpice 1972 (Munchen). La nivel de club, Steaua a câștigat Liga Campionilor în 1968 și 1977 și a fost finalistă în 1969.
În poza oficială a campionilor de la Steaua, din 1973, Vasile Capră este al doilea pe rândul de jos (de la stănga la dreapta). Deasupra sa, în picioare, se află legendarul Gheorghe Gruia. În lot se aflau Gațu, Birtalan, Kicsid, Munteanu etc iar antrenor era Cornel Oțelea.
Apoi, Vasile Capră a câștigat campionatul cu Steaua în 1974 și 1975. Dar, în 1975, în timpul unui turneu de pregătire din Germania, nu se mai întoarce în țară. Avea doar 24 de ani. Datorită valorii și renumelui handbalului românesc joacă mulți ani în campionatul german. După retragere, devine fizioterapeut și coordonează mai multe cabinete în Koln.
Revine des, la rudele din Ardeal, și de fiecare dată ia legătura cu Cornel Oțelea, antrenorul său de la Steaua. Când are posibilitatea merge în vacanță în Mexic. Mereu pune o floare la căpătâiul lui Gheorghe Gruia, prietenul și colegul de echipă, înmormântat în Ciudad de Mexico.
Boxerul Valentin Silaghi s-a născut, în 1957, în satul Blidăreşti, comuna Bobâlna, jud Cluj. A urmat Şcoala Pofesională Armătura și a început sportul sub îndrumarea antrenorului Ioan Botezan. E transferat la Dinamo și, în 1975, devine campion naţional la categoria mijlocie (75 kg.). La Campionatele Europene obține medalia de argint în 1979 (Koln) și medalia de bronz în 1981 (Tampere-Finlanda). La Jocurile Olimpice Moscova (1980) reușește performanța carierei: medalia olimpică! După Campionatul Mondial din Germania (1982) refuză să revină în România. După ce s-a stabilit acolo, s-a legitimat la clubul sportiv Bayer Leverkusen unde a fost respectat ca om sportiv.
La încheierea carierei, a devenit antrenorul Lotului naţional de juniori la box iar, apoi, antrenor principal al Lotului naţional de seniori al Germaniei.
Valentin Silaghi l-a antrenat şi îndrumat pe Mihai Leu spre cariera profesionistă. ”M-a ajutat si m-a îndrumat pe drumul cel bun. Când am ajuns în Germania, mi-a oferit tot spijinul. Am mâncat şi am dormit la el acasă”, a povestit Mihai Leu, campion mondial la box profesionist.
Cu emoție în glas, Silaghi spune că oriunde, în lumea largă, a povestit că vine din Cluj, inima Ardealului, a fost bine primit: “Am umblat mult și mi-am dat seama că ardelenii sunt bine priviți. E vorba despre seriozitatea noastră. Nu ne-am făcut de baftă niciunde în lume”.
Vasile Capră (72 ani) și Valentin Silaghi (66 ani), s-au reîntâlnit recent la Koln, cu ocazia Cupei Mondiale la box, desfășurată în octombrie. Prin intermediul lui Vasile (în stânga, mai scund) am ajuns în posesia pozei cu doi campioni așa cum România nu o să mai aibă prea curând.
