Luigi FRIGIOIU ■
O poză cu echipa de fotbalFarul Constanța-1970 nu poate aduce decât amintiri plăcute vechilor fani. Este anul de naștere al fotbalului românesc modern, anul primei calificări postbelice al echipei naționale la un turneu final al Campionatului Mondial (Mexic-1970). Până la următoarea performanță similară aveau să mai treacă două decenii (Italia-1990).
În aceea vreme, Constanța era capitala de vară a României iar stadionul, denumit “1 mai”, era a doua arenă din țară cu instalație de nocturnă. Farul jucase două amicale celebre cu Flamengo și Sau Paolo, echipe din Brazilia, campioană mondială în Mexic-1970. Spectatorii umpleau tribunele la fiecare meci de campionat. Pe atunci, fotbalul forma nu numai performeri ci și caractere. Majoritatea componenților echipei erau crescuți sau afirmați la Constanța.
În poză sunt prezenți următorii, de la stânga la dreapta:
-pe rândul de sus: Stoica, Antonescu, Ștefănescu (portar), Mareș, Badea, Pleșa;
-pe rândul de jos: Oprea, Tufan, Caraman, Ion Constantinescu, Tănase, Kallo.
Mihai Stoica – Copacu
Fundașul dreapta a jucat numai la Farul. Campion national la juniori cu echipa antrenată de Bibi Smărăndescu (1963). După retragere a antrenat în diviziile inferioare. I-a predate ștafeta lui Ilhan Mustafa, alt fundaș lateral valoros al Farului. Cu colegul și prietenul Dumitru Antonescu a încercat, în anii 90, o afacere: un restaurant în zona Oborului (str București), numit de fanii consumatori “La doi fundași”.
Dumitru Antonescu – ministrul apărării
Căpitanul și liberoul Farului a îmbrăcat tricoul „alb-albaștru” în 390 meciuri în primul eșalon, între 1967-1983. Între 1972-1974, Antonescu a evoluat de 13 ori în echipa României (și în cea mai categorică victorie din istorie, 9-0 cu Finlanda). S-a clasat de trei ori între primii 10 fotbaliști români (în 1973 pe locul 4 în ancheta finalului de an, după Dinu, Dumitru și Dobrin). A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului. La națională a făcut cuplu în centrul apărării cu Cornel Dinu. A fost coleg și cu: Dobrin, Lucescu, Răducanu, Dumitrache, Iordănescu, Dumitru, Dudu Georgescu. A jucat contra campionilor mondiali și europeni: Michel Platini, Mario Kempes, Jairzinho, Toastao, Johan Neeskens sau Johan Cruyff. A impresionat prin spiritul de luptă dus la sacrificiu, fiind căpitanul în jurul căruia se strângea echipajul „marinarilor”.
Dan Ștefănescu – portar
Dan Ștefănescu e unul din cei mai valoroși portari din istoria Farului. Născut la Câmpulung Muscel, Ştefănescu a venit la Farul în 1967, la 21 ani, din liga a 3-a de la Flacăra Roşie Bucureşti. A rămas la Constanţa 35 de ani! După activitatea competiţională, a antrenat mai multe echipe din judeţul (Cernavodă, Medgidia, Chimpex, Voinţa), apoi a fost conducător de club (SNC, Petromidia). Absolvent al Facultății de Educaţie Fizică, a fost prof de sport, la şcoala din Ovidiu şi la Liceul „Eminescu. O perioadă a avut o spectaculoasă rivalitate colegială cu alt portar de valoare al Farului, Gheorghe Popa zis Nas.
Constantim Mareș – fundaș central
Fundaş central redutabil în echipa Farul din anii 60-70. Constantin Mareş a început fotbalul la Giurgiu, ajungând și în echipa naţională de juniori. E la Constanţa din 1965; de atunci, nu a mai plecat, îndeplinind diverse funcții. La lotul naţional de juniori a fost coleg cu Lucescu, Dobrin, Deleanu, sau Nunweiller VI (generația Mexic-1970). Căpitanul Farului, în pereche de fundași centrali cu Antonescu, i-a cedat banderola la retragere, în 1973. După activitatea de jucător, a lucrat cu juniorii, a fost vicepreşedinte și, apoi, preşedinte al clubului. A lucrat profesor de sport la Liceul „M Eminescu“, antrenor la tineretul și la seniorii Farului (secund şi principal), preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal. A activat peste 20 de ani la Centrul de Juniori Farul, pe care l-a şi condus, apoi la Academia Hagi.
Alexandru Badea
S-a născut, în 1938, în com. Bilciurești – Prahova. În 1968, ajunge la Farul de la Petrolul Ploiești și joacă la Constanța până în 1971. Pleacă la Gloria Buzău, de unde se retrage din activitate. În Divizia A, a disputat 268 meciuri şi a înscris 61 goluri. După încheierea activității, a devenit maestrul sportului și a lucrat ca antrenor. Badea a obținut performanțe cu Petrolul Ploiești unde s-a legitimat în 1958. A jucat extremă, inter și vârf, formând cu Mircea Dridea cel mai de succes cuplu de atacanți din istoria clubului. Cu Petrolul, a câștigat Cupei României (1962–1963) și campionatul (1965–1966). A jucat de 4 ori în echipa națională. A plecat dintre noi la, doar, 48 ani.
Constantin Pleșa
Unul din jucătorii proveniți din Dobrogea, s-a născut în zona Cernavodă. După retragere, a părăsit sportul și a lucrat maistru în Port. De aceea, nu se cunosc multe informații despre el. Se știe doar că murit în 2005-2006.
Vasile Puiu Oprea – mijlocaș
S-a născut în 1947, în Mănăştur-Cluj, a început fotbalul la juniorii Universității. Promovat la seniori, între 1965-1970, a evoluat în 90 de meciuri, marcând 35 goluri. A urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice. Soția sa, medic, a fost repartizată, la absolvirea studiilor, în judeţul Constanţa, iar Oprea s-a transferat la Farul, în 1970. Aici a jucat 4 ani (92 meciuri, 15 goluri).
În 1974, soția a primit un post de medic în județul Sibiu. Atunci, Puiu Oprea a plecat de la Farul la Şoimii Sibiu, unde și-a încheiat activitatea. În toamna anului 2011, inima sa a încetat să mai bată.
Marin Tufan – Mexicanul
E singurul farist din lotul României de la Campionatul Mondial din Mexic – 1970. În calificări a contribuit la victoria din deplasare contra Elveției (1-0). A fost decorat, în 2008, cu Ordinul „Meritul Sportiv” cls a III-a. Legendă a clubului, Marin Tufan a jucat 10 ani la Farul. În Divizia A, în 230 meciuri, a marcat un număr record de goluri: 62 (golgeter all-time!). Atacant într-o linie ofensivă temută, Sasu-Iancu-Tufan-Kallo, când Farul s-a clasat pe locul 4 (1966-1967).
Marin Tufan s-a născut la Istria, a copilărit la Sinoe și a început fotbalul la Medgidia. A ajuns la Farul în 1963-1964 și a îmbrăcat tricoul marinarilor până în 1972-1973. A plecat de la Farul la Delta Tulcea, în Divizia B. Pentru Delta a jucat 62 meciuri şi a înscris 17 goluri. După cariera de jucător, la 35 de ani, a antrenat Granitul Babadag apoi s-a îmbarcat și a navigat.
Marin Tufan are un fiu, Sorin, care a jucat fundaş dreapta la Farul şi Steaua. Din păcate, cariera promițătoare i-a fost barată de o accidentare gravă.
Dumitru Caraman
Vârful de atac, Dumitru Caraman s-a născut în com M. Kogălniceanu-Tulcea și a început fotbalul la Stuful Tulcea. S-a transferat la Portul Constanța, ulterior ajungând la Farul. Fostul atacant a susţinut 143 meciuri în tricoul „marinarilor“, în Divizia A, şi a înscris 33 goluri. Primul său meci în Divizia A a fost pe 26 sept 1965, Farul-Petrolul (1-1), iar ultimul în tricoul alb-albastru, pe 6 apr 1975, cu Olimpia Satu Mare (0-0). Caraman a făcut parte din echipa clasată pe locul 4 în campionatele 1966-1967 şi 1973-1974. Sezonul 1973-74 e cel mai bun al său (30 meciuri, 8 goluri). După Farul, a jucat și la Brăila; ulterior, a antrenat echipe din județ. Consiliului Local al com. M. Kogălniceanu-Tulcea i-a acordat, în 2022, titlul de cetățean de onoare al localității. Iar stadionul comunei a primit numele fostului jucător și antrenor, Dumitru Caraman.
Fiul său, Costin Caraman, i-a dus numele mai departe în fotbalul de performanță fiind component al Farului și al altor echipe divizionare.
Ion Constantinescu – Noadă
Fostul cunoscut fotbalist al Farului a sosit de la Ploieşti, în 1969, la 19 ani. I s-a spus Noadă. A ajuns unul dintre cei mai buni mijlocași din istoria clubului. Fotbalist de calitate, lider apoi, antrenor şi oficial, inclusiv preşedinte. O perioadă a jucat la Galați dar s-a întors sub culorile Farului unde s-a găsit în diverse funcțiile.
Noadă e celebru pentru un gol de legendă din istoria Farul: a înscris de la centrul terenului în meciul cu U. Craiova, disputant pe o ploaie torențială, pe 2 mai 1974! În acel an Craiova a câstigat primul titlu de campionă a României (Farul s-a clasat pe locul 4)
Ion Constantinescu-Noadă a activat în cadrul grupării „alb-albastre” la Centrul de Juniori al Farului și e scooter la Academia Hagi.
Dumitru Tănase
Dumitru Tănase, mijlocaș de marcă ai Farului, în anii 70, și-a făcut debutul, în 1965, într-un meci la Brașov. Avea 19 ani și fusese remarcat, la juniori, de antrenorul Bibi Smărăndescu, Ușor-ușor, s-a integrat la prima echipă, deși era greu să joace între jucători mari. În perioada armatei, l-a împrumutat Portul unde a avut o perioadă fructuoasă devenind căpitanul echipei clasată pe locul 2 în Divizia B. După stagiul militar, Farul l-a rechemat în lot unde a rămas până în 1975. Fostul fotbalist are satisfacția că a jucat la echipa pe care o iubea de mic. „Nu mă așteptam să joc titular la echipa mea de suflet. Am copilărit lângă stadion. Visul oricărui băiat care trecea pe str. Primăverii era să ajungă fotbalist, să calce măcar o dată gazonul terenului. Am jucat cu emoție și plăcere deosebită pentru Farul. E frumos pe stadion când te aplaudă 10.000-15.000 de spectatori din tribună. În plus, am cutreierat jumătate de lume cu Farul“.
Tiberiu Kallo – Căluțul
Născut pe 7 aug 1943, la Codlea – Braşov, Tiberiu Kallo a ajuns la Farul în sezonul 1964-1965. Era militar la Mangalia, juca la Marina, iar după promovarea echipei l-a preluat Farul, în Divizia A. Kallo a jucat la Farul până la finalul sezonului 1971-1972. Era extrema stângã, jucătorul cu centrări, dar nu ezita să apară la finalizare. La națională, a fost rival pe post cu Mircea Lucescu. Are 6 selecții în echipa României. Înscria cam zece goluri pe campionat. La meciuri veneau 15-20.000 de spectator care l-au alintat „Căluţul”. S-a despărţit de Farul după 8 sezoane. A mai jucat 4 ani la CS Târgovişte, apoi a renunţat la fotbal. La 34-35 ani, nu s-a refăcut după operaţia de menisc. S-a retras din fotbal, emoționant, într-o partidă CS Târgovişte-Farul (1-1). Tibi i-a predat tricoul fratelui mai mic, Nicolae (Kallo III). Tibi Kallo era iubit, deopotrivă, de tribună şi de colegi (Tufan i-a botezat unul din băieţi). Spunea că, pe vremea sa, fotbaliştii Farului câştigau bine. De la club, primeau salariu şi prime, fiind remuneraţi şi de la firmele unde erau angajaţi. În plus, cei din loturile naţionale primeau un supliment de la FRF. Salariul lunar de la club era 2.200 lei. La victorie: prima era 1.500 lei, iar la meci egal jumãtate. De la firma angajatoare, avea leafă 4.500 lei/lunar, iar de la Naţională 2.000 lei (supraalimentaţie). Se câştiga frumos pentru acel timp.
