Dan MIHĂESCU ■
Am citit cu oarecare amuzament, vineri 5 ianuarie 2024, o postare a Silviei Radetchi de pe Facebook care zice: „Cea mai distructivă armă din lume este tunul crucișătorului Aurora! O singură salvă și 75 de ani de sărăcie și devastare!”.
Aserțiunea este justă ca figură de stil sugestivă și, cu voia autoarei aduc niște completări pentru a îmbogăți și cu alte valențe metafora sugerată.
Momentul declanșării Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917, care a dus la instaurarea regimului bolșevic în Rusia sub conducerea lui V. I. Lenin, a fost marcat de tragerea unui foc de manevră – fără proiectil – cu un tun al Crucișătorului Aurora, acostat la cheu pe Râul Neva. Acesta a fost, în fapt, semnalul pentru începerea asaltului asupra Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg, la 25 octombrie/7 noiembrie 1917, ora 21:45, unde funcționa Guvernul Provizoriu condus de Alexander Kerenski, care pregătea reforme democratice implicit instaurarea monarhiei constituționale.
Lovitura de palat bolșevică pusă la cale de Lenin pentru a recupera revoluția democratică declanșată în Imperiul Țarist în lipsa sa, a fost momentul culminant al unui an în care abdicase Țarul Nicolae al II-lea, iar Rusia imperială s-a destrămat, lăsând locul la ceea ce avea să fie URSS.
Vladimir Lenin, liderul carismatic al bolșevicilor ruși, pregătise terenul pentru această lovitură de stat cu două săptămâni înainte, cu sprijinul logistic și financiar al Kaiserului Wilhelm al II-lea și al generalului Erich Ludendorff care i-au organizat călătoria în Rusia din Elveția, unde locuia împreună cu apropiații săi, la bordul unui tren special pus la dispoziție. Surse istorice menționează că întreaga aventură a fost finanțată cu 4 milioane de mărci de aur, angajamentul politic al lui Lenin fiind să scoată Rusia din Primul Război Mondial, ceea ce a și făcut. Decis să instituie o „dictatură a proletariatului” bazată pe ideologiile marxiste, Lenin a lăsat conducerea operațiunii în mâinile adjunctului său, Leon Troțki și s-a retras temporar în Finlanda.
În fapt, acest episod poate fi considerat, zic eu, prima operațiune de război asimetric, planificată și reușită de o armată modernă. Și primul care a intuit acest caracter al infiltrării liderului bolșevic a fost însuși Winston Churchill, într-un discurs susținut în Camera Comunelor, pe 5 noiembrie 1919, în care aprecia: “Lenin a fost trimis în Rusia de către nemți în același mod în care cineva ar pune o fiolă cu bacili de febră tifoidă sau holeră în rezervorul de apă al unui mare oraș, și a lucrat acolo cu o precizie uluitoare”. Aserțiune ce pare inspirată dintr-un articol publicat de Ted Widmer, în The New Yorker, pe 20 aprilie, 2017: „Trenul a injectat bacilul seara târziu, când a ajuns la Sankt Petersburg unde Lenin a fost întâmpinat cu entuziasm de suporterii săi”.
La rândul său Șeful guvernului provizoriu, social-democratul Alexander Kerenski, a subestimat amenințarea bolșevică și a permis propagandei acestora să câștige teren printre soldații din (Petrograd) Sankt Petersburg, folosindu-se de trei lozinci magistrale: „Pacea acum!”, „Pământ țăranilor!” și „Toată puterea în mâna sovietelor!”.
Încercarea poliției de a închide o tipografie bolșevică în dimineața zilei de 6 noiembrie 1917, a fost scânteia care a aprins fitilul și bolșevicii lui Lenin asediază Palatul de Iarnă unde își desfășoară activitatea miniștrii guvernului provizoriu. Garda alcătuită din 1300 de soldați, cazaci și elevi militari, inclusiv o unitate de femei voluntare, fraternizează cu bolșevicii care sărbătoresc victoria lor printr-o beție monstruoasă în pivnițele Palatului de Iarnă în timp ce guvernul semnează actul de capitulare, după miezul nopții,.
„Niciodată un conflict de o amploare atât de mică nu a avut consecințe atât de mari. O dată în plus, soarta capitalei a decis soarta întregii țări”, avea să scrie ulterior Leon Poliakov, istoric francez de origine rusă.
După preluarea puterii, Lenin instituie dictatura proletariatului și dă un decret prin care interzice presa „burgheză”, înființează poliția politică – Ceka, precursoare KGB, pe 7 decembrie și interzice dreptul la grevă. Pe 5 februarie 1918, anulează plata datoriilor și împrumuturilor contractate de fostul guvern în străinătate, iar pe 3 martie încheie dezastruoasa pace de la Brest-Litovsk cu Imperiul German. Pe 12 martie, guvernul se mută la Moscova, capitala primilor țari, în inima Rusiei continentale, departe de Occident.
În fapt V. I. Lenin ajunsese în Rusia după ce revoluția Revoluția din Februarie 1917, se încheiase. Țarul Nicolae al II-lea (Nikolai Alexandrovici Romanov, ultimul împărat al Rusiei) abdicase, la 15 martie 1917 iar Marele Duce Mihail, fratele lui Nicolae al II-lea, refuzase, a două zi, succesiunea la tron. Țara era condusă de către un Guvern provizoriu, rezultat al alianței dintre liberali și socialiști, care intenționează să inițieze reforme politice, să aducă la putere un executiv, și o Adunare Constituțională, alese în mod democratic, prin vot. Pe plan extern însă, pentru Germania, care declarase război Imperiului Țarist, finalizarea revoluției din februarie nu era convenabilă și în acel context, în aprilie 1917, Lenin este trimis de germani într-un tren cu destinația Sankt Petersburg, Rusia. Nemții aveau nevoie de o nouă diversiune, care să destabilizeze armata rusă și să o țină ocupată în Rusia, angrenată în conflicte interne, slăbindu-i astfel implicarea în război și concentrarea de forțe pe front. Singură problemă pentru bolșevici, pe plan intern, era cum să preia puterea, astfel că a creat o revoluție cu repetiție, urmată de un război între 7 noiembrie 1917 — 16 iunie 1923, care se estimează că a provocat între 7 și 12 milioane de victime.
În România, martirii represiunii comuniste sunt estimați între 500.000 și 2 milioane de persoane iar la nivel mondial se apreciază că revoluțiile comuniste au lăsat în urmă aproximativ 100.000.000 de morți.
