Leonard MOCANU ■
Nu, nu este pensia lunară a vreunui magistrat român! Nu este nici numărul de kilometri de autostrăzi și drumuri naționale din țara noastră și nici măcar cel al milelor marine parcurse în ultimul deceniu de navele comerciale sub pavilion național. Este populația Insulelor Feroe, conform ultimei statistici (2021).
De ce mă leg de această cifră? Pentru că am văzut în seara de joi 11 ianuarie, la televizor, echipa națională de handbal a acestei țări de pescari care în trecut ne-a oferit destule lecții și în alte sporturi (țineți minte, dinamoviști?) cedând greu în fața Sloveniei, într-un meci în care cu dificultate te-ai fi putut lămuri cine e favorita. Constanța noastră are o populație cam de șase ori mai mare (în ce privește România, mi-e și greu să calculez), dar nu pot să găsesc explicații privind măcar egalitatea valorică, dacă nu disproporția inversă număr de locuitori/handbaliști cu pretenții.
Am dat mai multe căutări, să văd și eu cam ce și cum în materie de handbal masculin, mai ales că anul trecut ”tricolorii” s-au întors cu coada între picioare de la Torshavn (Insulele Feroe), după ce au pierdut cu 26-28. Din ce am reușit să înțeleg, în liga lor națională sunt șapte echipe (într-o țară de dimensiunea Mangaliei) grupate în campionatul de seniori. Ce este interesant, de la aceste șapte echipe sau de la cele de juniori valorile s-au răspândit în țări și la cluburi pe unde nu a călcat picior de român: Skipagotu (21 ani) joacă la Kiel, după ce, la 19 ani câștiga campionatul Suediei cu Savehof; Tegum (21 ani) joacă la Fuchse Berlin, după trei ani petrecuți la Aarhus. Mai au vreo trei jucători la Stavanger, în Liga a doua norvegiană și alți prin Danemarca, dar baza o constituie campionatul intern. Interesant este că Tegum a fost declarat omul meciului Slovenia – Feroe, fapt rar întâlnit la o echipă învinsă.
Evident că mă bântuie întrebarea: ce-i mână pe acești tineri în luptă? Poate dorința de a evita munca grea de pescar în agitatul Atlantic de Nord. Dar oare în România nu sunt zeci de mii de copii care și-ar dori să evite muncile grele la coarnele plugului sau la coada vacii, răspândiți prin satele din toate punctele cardinale? Sau ca să o luăm invers, la ei nu există internet, telefoane mobile, cluburi de zi și de noapte unde tinerii să-și ducă veacul uitând de propria soartă? Bănuiesc că da, numai că acolo, probabil, părinții nu aleargă după scutiri pentru orele de sport pentru odraslele lor și nici nu consideră că sportul înjosește. Aș fi în stare să pun pariu că acești tineri mai și cunosc una-două limbi de circulație internațională și poate chiar au preocupări artistice sau visează să ajungă medici, profesori ori oameni de afaceri.
Deci, una peste alta, întrebarea ar cam fi ce ne lipsește nouă? Păi ne lipsesc multe, pornind de la infrastructură, continuând cu dezinteresul pentru mișcare, pentru educație fizică și sport, cu pasiune până la uitarea de sine din partea profesorilor și antrenorilor și, de ce nu, mentalitatea de luptători și dorința de victorie obținută cu efort, sânge și transpirație. Ne place să vedem filme precum ”Coach Carter”, dar cu greu ne-am implica într-un astfel de demers de a scoate din promiscuitate tineri capabili de mai mult și așteptăm să ne pice din cer câte un talent, de pe urma căruia să trăim apoi toată viața.
Gabriela Szabo a fost descoperită la un concurs de cros de nivel școlar, marile noastre canotoare au venit în principal din județele de nord ale Moldovei, luptătorii de greco-romane de la concursurile sătești de trântă, caiaciștii și canoiștii din Deltă, unde au învățat mai întâi să alunece pe apă și apoi să meargă pe uscat. Despre Lev Iașin se spune că a fost descoperit pe când descărca un camion cu pepeni și a impresionat prin reflexele care l-au consacrat ca mare portar. Toate aceste supervalori și câte altele au un numitor comun: un antrenor pasionat a fost la locul și momentul potrivit și a văzut valoare dincolo de talent. Mai au românii astfel de oameni?
Și dacă tot vorbim de Europenele de handbal, să remarcăm că fostul nostru Bau-Bau, Iugoslavia, participă la competiție cu naționale ale tuturor celor șase republici foste componente, ba nu a lipsit mult ca și Kosovo, deși nerecunoscută politic de unele țări, să fie prezentă la acest festival. Ghinionul lor e că nu au fost în grupă preliminară cu naționala noastră.
Cit singe in pix sa ai sa scrii un așa titlu? Chiar daca titlul nu nu reflecta conținutul, recunosc că m-am atras și l-am citit cu plăcere. Inițial am crezut că este unul din articolele care îți spune că atât mai ai de trăit până vin extratereștrii calare pe dinozauri roz sa ne mănânce găinile. Bravo nene, mi-ai făcut sâmbătă mai ușor de alunecar
Insulele Feroe-Norvegia 26-26!!! Deci, rezultatul din primul meci nu a fost o întâmplare