Acasă EDITORIAL Vergile, ți-a trecut glonțul pe la ureche!

Vergile, ți-a trecut glonțul pe la ureche!

8070
0

Leonard MOCANU ■

Este luni dimineața, încă nu s-a terminat de contabilizat voturile pentru Primăria Constanța, dar se pare că îți vei asigura un nou mandat de edil al urbei lui Ovidius. Sincer, mă bucur, pentru că aceasta înseamnă continuitate, înseamnă că nu va fi nevoie de audituri, de contestări și de paracontestări ale rezultatelor și acțiunilor ”anteriorului”. Primarul ales și-a suflecat deja mânecile, după cum se vede din afișele electorale, și va fi gata să își predea-primească funcția în luna octombrie și să se apuce de treabă, în contul alegerilor din 2028.

Asociez imaginea Constanței anului 2020 cu cea a unei case pe care proprietarii doresc să o renoveze pe credit, din care muncitorii angajați au scos containere de moloz, lucrurile sunt peste tot în mijlocul camerelor, acoperite cu folii de plastic, se gătește într-un colț de hol, se merge la serviciu cu praf în păr și între dinți, iar firma angajată se pregătește să plece, pentru că a găsit un contract mai avantajos și caută motive de reziliere de genul ”bă, tu ai șapcă”.

În tot acest tablou pătrunde ”salvatore della patria”, care încearcă să gestioneze situația. Numai că el are de rezolvat problemele lui interne mai întâi, pentru a răsplăti pe cei care l-au ajutat să obțină contractul. Nu contează ce pregătire au muncitorii, el îi trimite să renoveze casa. Pune un specialist în tunuri (nu mi-e clar dacă navale sau de altă natură) să se ocupe de grădina casei, un avocat pe post de diriginte de șantier, aduce electricieni din celălalt capăt al țării, instalatori din Asia de sud-est, iar materialele la mâna a doua, parte din ele de la demolări. Ca să pună capac, pune un filozof, cu un discurs greu de descifrat, pe post de director de comunicare.

Nu dă pe șantier, deși trece aproape zilnic pe strada respectivă, răspunde arogant atunci când proprietarii îl întreabă de stadiul lucrărilor (că deh, vine iarna), se pierde în amănunte și scapă din vedere esențialul, deschide mai multe acțiuni în instanță vechiului constructor, în care irosește resurse, forță umană și timp.

Proprietarii continuă să nu vadă nimic finalizat. Muncitorii pun gresie și faianță în bucătărie și în baie, după care sparg, că nu au schimbat mai întâi țevile instalației sanitare, tencuiesc, finisează și zugrăvesc sufrageria, apoi electricienii strică tot, că nu au schimbat cablurile. Se montează parchetul, apoi vin cei cu încălzirea prin pardoseală, care spun că eficient ar fi să fie gresie. După ce se fac remedierile, pereții crapă, la fel și gresia din baie, se mai sparge un perete să se monteze geamuri termopane și se mai dau găuri pentru aerul condiționat. Începe să se vadă ceva, dar (ca în reclamele teleshopping), asta nu e tot: casa e împânzită de cabluri (telefonie, internet, televiziune), care în proiect trebuiau să fie introduse prin pereți dar, deși prizele sunt prevăzute cu aceste facilități, nu s-au făcut legăturile în doze, pentru că un ”acar Păun” a uitat să cumpere cablu coaxial, fiind la ședință cu părinții la grădinița copilului.

Într-un final, proprietarii se pot muta în minunea de casă, dar intră printre schele, cu frică să nu le cadă cineva în cap, se spală la lighean, cu apă încălzită pe aragazul alimentat la butelie, pentru că legislația europeană interzice centralele de apartament pe combustibili fosili iar imobilul va fi racordat peste câțiva ani la o centrală de cartier, care este în faza studiului (de fapt, a re-re-re-studiului) de fezabilitate.

Poate că, din parabola mea înțelegi, dragă Vergile, de ce au avut constănțenii rețineri mari să te realeagă. Pentru că multora le-ai dat impresia că trăiești în alte sfere, în turnul tău de fildeș, că ai ales să fii ”un altfel de primar”, nu ca pre-predecesorul tău, dar ai sfârșit tot cu spectacole și paranghelii stradale de Zilele Constanței, că organizezi târguri și paratârguri, festivaluri și festivălețe cu câțiva expozanți sau participanți, de râd și curcile din Jurilovca atunci când se gândesc la proporțiile Festivalului Borșului Lipovenesc.

Au avut rețineri, pentru că ești primul care se grăbește să-i laude pe sportivii Constanței (atenție, nu constănțeni) când obțin performanțe finanțate din bani publici, dar nu ai călcat pe la școlile sportive din oraș, ai demolat stadionul și nu se grăbește nimeni să pună ceva în loc, în localități mult mai mici din țară se construiesc săli de sport care se învârt după soare, în timp ce în urbea ta (mai exact pe care o gospodărești) sportivi de top din Europa vin să piardă, jucând într-o ruină cu tribune ciuntite, cu vestiare ca vai de mama lor, cu toalete turcești și chiuvete pe care scrie ”defect”.

Au avut rețineri, pentru că instituția pe care o conduci adoptă o atitudine greu de înțeles față de unitățile administrativ-teritoriale vecine, punând tălpi la mai toate proiectele ce ar trebui să fie comune, că asfaltezi în câmp artere cu două benzi pe sens și scuar pe mijloc, în timp ce străzi pe care circulă mijloace de transport în comun (vezi Meșterul Manole) sunt desfundate, cu șanțuri umplute cu cataroaie cât capul berbecului, de mai bine de șase luni.

Au avut rețineri pentru că ai girat regândirea semnalizării și reglementării rutiere pe arterele de acces către oraș, cu restricții de viteză de 50 Km/h în câmp, unde sunt două benzi pe sens și parapet de protecție pe mijloc. Știu, așa te-au consiliat cei de la poliție, dar te-ai întrebat (și i-ai întrebat) câți respectă aceste noi reguli, câte ore/radar a acționat poliția pe aceste zone și câte sancțiuni a dat?

Au avut rețineri, pentru că au umblat și ei. Nu numai pe ”afară”, ci și prin alte localități din țară administrate de colegii tăi de partid. Orașe în care ți-e drag să te duci, orașe cu zone pietonale și de recreere frumoase, orașe cu trafic reglementat pe baze științifice, cu parcări publice funcționale, cu amenajări hidrografice unde ți-e drag să-ți duci copiii sau să te plimbi cu iubita. De ce nu le ceri, Vergile, sfaturi colegiale, ca să fie bine și frumos și la noi?

Oamenii au avut ezitări pentru că nu ai dat impresia că te zbați pentru orașul lor, că vrei să rezolvi problemele din birou, nu de pe teren, că nu ți-ai tocit pingelele pe drumul Bucureștilor, pentru a le susține preocupările, măcar cu același entuziasm cu care ai făcut-o în 2020, când ai intrat pe ”sens interzis” către Capitală, să-ți susții prezența pe listele alegerilor locale, chiar cu prețul sănătății proprii și a familiei.

Probabil că ai câștigat un nou mandat. Te-am votat, asemenea unei treimi (creierul tău matematizat spune că e mai puțin, dar să fim îngăduitori) dintre cei care au catadixit să treacă ieri pragul secțiilor de votare. Te-am votat, pentru continuitate. Te-am votat de indignare, când ți-am văzut subordonata și contracandidata la fotoliul de primar cum le cerea oamenilor zece motive pentru care să nu fii primar, fără să fie în stare să spună unul care o recomandă să-ți ia locul. Te-am votat pentru că am văzut ”fake”- uri cu cărți de identitate pe numele tău, încercând să acrediteze tot felul de idei contrare caracterului tău impecabil. Te-am votat, pentru că nu suport să văd oameni despre care am o părere cel puțin bună cum se înghesuie în spatele unor lideri inculți, gălăgioși, cu atitudine de mahala. Cum să vezi viitorul urbei tale în context european, când te înregimentezi într-un partid care proclamă antieuropenismul? Cum să votezi pe cineva care pune lanțuri și afișe pentru a-și îngrădi proprietățile și a interzice accesul public pe acestea, și să crezi că va face altfel pentru orașul tău? Te-am votat, pentru că nu cred că biroul primarului Constanței trebuie să fie școală pentru tot felul de aventurieri, de persoane interesate de experimente fanteziste.

Totuși, dragă Vergile, dacă dorești cu adevărat ceva pentru Constanța, nu juca ”la 0-0” cu ochii pe cronometru, șutând mingea în tribune! Gândește-te că ești la un meci de volei sau de tenis, unde nu există decât un învingător și meciul nu se termină niciodată egal. Dacă tot suntem într-un an olimpic, gândește-te că și mandatul tău este ca al unui sportiv care a câștigat o medalie prin descalificarea adversarilor, dar peste patru ani dorește mai mult. Lasă echipa de PR, trage de fiare, transpiră, folosește-ți inteligența și energia, pentru ca la următoarea ediție să câștigi detașat, pentru că te-ai pregătit cu seriozitate, ți-ai ales o echipă tehnică valoroasă nu prin CV-uri, ci prin dedicarea cu care este dispusă să te urmeze și să te ajute. Și, dacă Dumnezeu ne va ține pe amândoi întregi la minte și la trup, să te pot vota peste patru ani, uitându-mă la ce a rămas în urma ta, și nu la ce nu pot ceilalți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.