De ce ne e frică de ruși?

Călin MARINESCU ■

Apar din ce în ce mai multe declarații ale unor ofciali europeni cu privire la posibilitatea unui război între NATO și Rusia.

Amiralul olandez Robert Bauer, președinte al Comitetului Militar NATO, ministrul Apărării din Germania, Ministrul Apărării din Regatul Unit, cu toții au avut în ultima perioadă declarații alarmante (nu alarmiste) în legătură cu posibilitatea că într-un orizont de 5-8 ani să fie declanșat, de ruși bineînțeles, un război cu NATO.

Nu mai pun la socoteală mesajele belicoase ale oficialilor ruși, în frunte cu Dimitri Medvedev, eternul președinte “tura-pană” pentru Putin, care aproape zilnic trăncănește și amenință țările NATO cu folosirea celor mai  sofisticate arme, poate chiar și bombardamente nucleare, care de-ar fi, nu s-ar povesti – zic înțelepții.

Vladimir Putin însă se arată rezervat, nu latră agresiv din dosul gardului precum câinele, prevenitor, dar evident toți purtătorii de voci ai Kremlinului, foc și pară , “prohodesc” ceea ce le transmite în punctajul zilnic Dmitri Peskov.

Interesant că propagandă rusă, cunoscută a fi foarte persuasivă, insidioasă și perfidă, amplificată de declarațiile oficialilor NATO și europeni și-a găsit răsunet în psihologia concetățenilor noștri care au început în mod serios să se gândească la un real război cu Rusia.

Este evident că în ultima perioadă de agonie ce a urmat colapsului Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice (URSS), Moscova a reușit să distrugă Imperiul Țarist, făurit cu atâta trudă și mai ales cu milioane de victime omenești, imperiu care a crescut că ridichea din poveste înghițind ușor, ușor, vecinătățile altor națiuni, inclusiv o imensitate de teritoriu din vechiului Imperiu al Chinei.

Spre cinstea poporului nostru muscalii nu au reușit să anexeze Principetele Române deși au încercat de cel puțin șase ori.

După al Doilea Război Mondial, Stalin a găsit modalitatea de a îngloba, în fapt, țările central Europene prin încartiruirea și menținerea trupelor Armatei Roșii “eliberatoare” pe teritoriile naționale respective. Astfel a preluat controlul vieții politice, economice și sociale folosind ca pârghie partidele comuniste și a impus pedepsirea cu maximă duritate a celor care încercau să se opună ordinii sovietice.

Schimbarea regimurilor în toate țările socialiste din fostul spațiu de influență sovietic, în mod pașnic sau mai contondent și mai ales dispariția acelui conglomerat politic de țări, teritorii și popoare, prin câștigarea independenței republicilor care formau Uniunea Sovietică, a fost o mare lovitură pentru unica națiune beneficiară. “Cel mai groaznic eveniment din istoria Rusiei”, după cum a apreciat chiar Președintele Putin.

Am evocat pe scurt istoria dispariție Uniunii Sovietice ca să înțelegem frustrarea clasei conducătoare a Federației Ruse și mai ales a Președintelui Vladimir Putin, educat la școală naționalistă a KGB, frustrare transmisă prin propagandă întregii populații.

În declarațiile sale Putin a criticat NATO pentru acceptarea ca membere ale alianței a țărilor din Europa Centrală și a cerut de mai multe ori întoarcerea la situația de la sfârșitul anilor ’80, adică reîntoarcerea fostelor țări socialiste în sfera de influență a Federației Ruse.

Din acest punt de vedere ar exista un mobil solid care ar determina Rusia să atace, așa cum se zice, în primul rând țările baltice și apoi țările din vest, Republica Moldova, Polonia, România, Bulgaria etc.

Asta bine înțeles după ce va fi înfrântă rezistența Ucrainei și țara va fi anexată la Federația Rusă.

Cam astea ar fi jaloanele care determină politica de viitor a Federație Ruse și care alimentează propaganda vizibilă și invizibilă a puternicului sistem de influențare a opiniei publice din fiecare țară pe care o țintește.

Este adevărat că țările europene, după terminarea războiului rece, pe care cinstit vorbind lagărul socialist l-a pierdut, au redus la minimum cheltuielile militare, zise de apărare; au trecut la armate de profesioniști, destul de puțini, au redus producația de armament și muniție, stocurile existente după cum s-a dovedit fiind cam subțiri.

Acesta este motivul pentru care din ce în ce mai mulți oficiali din instituțiile de apărare europene trag un semnal de alarmă și solictă guvernelor sumele neesare pentru modernizarea armateilor și mai ales sporirea numărului de militari.

Statele Unite, deși au redus an de an fondurile destinate apărări, au menținut un număr suficient de mare de militari și echipamente,  astfel încât să rămână cea mai puternică armată a lumii.

Ne place sau nu, America a salvat de două ori națiunile europene de la pieire; în primul Război Mondial dar mai ales în al doilea Război Mondial când au avut o contribuție majoră ce a determina soarta conflagrației devastatoare.

Nu spun că a fost în mod total dezinteresat căci după 1946 SUA s-au dezvoltat fantastic, devenind cea mai mare economie din lume.

Tragem concluzia că în cazul unei conflagrații între NATO și Rusia, participarea SUA, fondatoare a NATO, este de importanță capitală.

Totuși statele europene sunt obligate să își îmbunătățească întregul sistem de apărare căci a se baza numai pe ajutorul american, nu este suficient.

Dacă în SUA va fi ales un Președinte de genul lui Donad Trump, a cărui deviză este “Amefica first!” s-ar putea că statele europene să aibă probleme.

Din fericire toate aceste considerații vor fi valabile probabil peste circa 10 ani căci termenul de cinci ani, “prohodit” de unii europeni, mi se par nerealist.

Războiul din Ucraina și mai ales dârzenia armatei ucrainene a dus la decimarea armatei rusești atât din punct de vedere material, al înzestrării, cât și al trupei.

Conform unor specialiștila finalul războiului cu Ucraina, indiferent cu ce rezultat se va  încheia, Federației Ruse îi vor trebui cel puțin 10 ani pentru a-și reface Armata și pentru a o dota cu echipamentele distruse de ucraineni.

Noi, trebuie să le mulțumim ucrainenilor pentru că ne asigura un răgaz de 10 ani pentru ca toate statele europene să se trezească din specificul „dolce farniente” să își întărească armatele proprii și să devină o reală forță de descurajare a unei eventuale inițiative revanșarde rusești.

De aceea îi sfătuiesc pe compatrioții care au fost prinși în mrejele propagandei rusești și se tem la modul real de începerea unui război, să stea liniștiți și să reușim împreună să creștem economia țării noastre încât să ne putem permite o armata real descurajantă în fața determinării rusești, bineînțeles alături de celelalte state europene.