Sebastian MANOLE ■
Tulburările de Spectru Autist (TSA) au devenit în ultimele decenii un motiv semnificativ de îngrijorare pentru părinții ai căror copii manifestă absența comportamentelor specifice vârstei lor biologice sau prezența unor comportamente deficitare. O analiză epidemiologică recentă a tulburărilor din spectrul autist a concluzionat că 1 din 68 de copii are un diagnostic de autism, acest lucru traducându-se într-o prevalență globală de 1%, afectând mai mult băieții decât fetele (Yenkoyan et al., 2017 apud Greydanus, D. E. et al., 2021).
Prezentul acest articol servește ca notă de informare despre TSA și criteriile comune după care o astfel de tulburare poate fi suspectată și nu trebuie folosit ca unealtă de diagnosticare, datorită varietății gradului de afectare al diferitelor forme de TSA. În cazul suspectării TSA, cea mai bună metodă de a acționa este obținerea unei evaluări din partea unui psihiatru, pentru diagnostic, sau psiholog clinician, pentru psihodiagnostic. Aceștia pot oferi informații personalizate cazului și direcții viitoare de urmat.
Acestea fiind spuse, ce este mai exact Autismul? Autismul, redenumit din 2013 ca și Tulburări de Spectru Autist, reprezintă o gamă largă de deficite de comunicare socială și comportamente senzorio-motorii repetitive care apar timpuriu și sunt asociate cu o componentă genetică puternică, precum și alte cauze (Lord, C., Elsabbagh, M., Baird, G., Veenstra-Vanderweele, J., 2018). Simptomele specifice TSA apar în general în jurul vârstei de 2 ani în cazurile mai pronunțate, iar în cele cu forme mai ușoare cum ar fi autismul înalt funcțional (numit și Sindromul Asperger) ele devin observabile la 6 ani. Acest lucru se datorează faptului că simptomele pot varia de la ușoare la severe și adesea se modifică de-a lungul timpului și pot fi mascate de mecanisme compensatorii complexe.
Dezvoltând punctul anterior menționat, referitor la deficitele de comunicare socială, vom discuta în cele ce urmează despre unii factori comun regăsiți ca fiind markeri ai suspectării TSA. Cel mai frecvent este cel de lipsă a contactului vizual și/sau absența reacției la stimuli vizuali. Copiii cu aceste caracteristici nu oferă un răspuns atunci când sunt strigați după nume sau îl oferă cu o întârziere mare, creând impresia că nu aud. De asemenea, mișcarea ușoară sau rapidă a unor obiecte de slab/mediu interes prin fața copilului, chiar dacă oferă un stimul vizual și auditiv ridicat, sunt întâlnite cu aceeași nonreacție ca și la strigarea numelui.
Atenția împărtășită este deseori dificilă pentru copiii cu TSA. Aceasta se referă la dezvoltarea unor abilități specifice ce permit distribuirea atenției cu ceilalți prin arătarea și coordonarea privirilor între obiecte și oameni (Zwaigenbaum, L. et al, 2015). Aceste abilități au de-a face cu dezvoltarea limbajului și nefiind făcută legătura între arătarea și privirea unui obiect dorit urmată de focusarea ochilor asupra persoanei care îi poate da acel lucru, problemele de comunicare socială devin aparente și pot duce la întârzierea limbajului.
Vorbind de limbaj, absența sau regresia abilităților de comunicare verbală specifică vârstei este un alt specificator TSA, aparținând de grupa deficitelor de comunicare socială. În aceste circumstanțe, deși vorbitul pare să se dezvolte normal se oprește brusc sau regresează. În unele cazuri poate apărea ecolalia, unde copilul repetă ce aude anterior, fără o clară funcționalitate de a transmite un mesaj unic.
În cadrul copiilor cu TSA, apar des comportamente senzorio-motorii repetitive. Acestea sunt numite stereotipii comportamentale și au ca funcție stimularea unuia sau mai multor sisteme senzoriale precum cel vizual, auditiv, tactil, vestibular, proprioceptiv etc. Ele se pot manifesta cu sau fără obiecte. Exemple ale acestor stereotipii fără obiect sunt fluturarea mâinilor sau dispunerea degetelor într-o manieră anormală, ambele fiind constante în comportamentul copilului. O stereotipie cu un obiect poate fi reprezentată de utilizarea atipică a obiectelor, cum ar fi rotirea, alinierea și, în special, explorarea vizuală a obiectelor într-un mod repetitiv. Amplasarea mai multor mașinuțe de jucărie într-un șir exact de către copil, care face acest lucru în același fel de fiecare dată când mașinile sunt strânse de către părinte, este un exemplu clasic al acestui tip de stereotipie.
Un mare factor care are legătură cu aceste comportamente senzorio-motorii ale copiilor cu TSA este diferența în ceea ce privește reactivitatea la stimuli. Astfel, unii copii pot fi hiper-reactivi la stimuli în timp ce alții sunt hipo-reactivi. Primii dintre aceștia au o suprareactivitate care este caracterizată prin evitare sau răspuns negativ extrem la stimuli senzoriali, cum ar fi medii zgomotoase sau stimulatoare din punct de vedere vizual, zgomote puternice bruște, cusături în îmbrăcăminte sau atingere neașteptată. Aproximativ 56-70% din copiii cu TSA manifestă acest tip de reactivitate senzorială (Green, S. A. et al., 2013). La polul opus se află cei hipo-reactivi care nu reacționează la durere într-un mod adecvat. Aceștia sunt nemișcați atunci când se lovesc și chiar dacă percep o senzație dureroasă nu o pot arăta corespunzător pe corp.
Având în vedere cele prezentate, trebuie reținut faptul că autismul se manifestă de-a lungul unui spectru cu diferite grade de afectivitate și, astfel, trebuie evaluat de la caz la caz de către o persoană calificată în servicii de sănătate mintală. Cu toate acestea, simptomele enumerate anterior pot servi spre conștientizarea unei posibile probleme de neurodezvoltare în cadrul copilăriei timpurii, iar prin depistarea cât mai rapidă a existenței diagnosticului de TSA se pot lua măsuri corespunzătoare de terapie prin care copilul să fie recuperat conform stadiului de afectare al acestuia.
Surse:
- Green, S. A., Rudie, J. D., Colich, N. L., Wood, J. J., Shirinyan, D., Hernandez, L., … & Bookheimer, S. Y. (2013). Overreactive brain responses to sensory stimuli in youth with autism spectrum disorders. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 52(11), 1158-1172.
- Greydanus, D. E., Patel, D. R., & Rowland, D. C. (2021). Autism Spectrum Disorder.
- Lord, C., Elsabbagh, M., Baird, G., & Veenstra-Vanderweele, J. (2018). Autism spectrum disorder. The lancet, 392(10146), 508-520.
- Zwaigenbaum, L., Bauman, M. L., Stone, W. L., Yirmiya, N., Estes, A., Hansen, R. L., … & Wetherby, A. (2015). Early identification of autism spectrum disorder: recommendations for practice and research. Pediatrics, 136(Supplement_1), S10-S40.
