Manuel VLĂDUȚ ■
O lume întreagă a urmărit cu sufletul la gură alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Controversele legate de posibila victorie a Camalei Harris se accentuează pe măsură ce detalii inedite pot fi o parte din motivele pentru care democrații americani au pierdut alegerile.
Unul dintre aspectele importante ce privesc eșecul democraților, este lipsa unor deprinderi esențiale ale tinerilor americani care au căpătat dreptul de vot după împlinirea majoratului; aceștia fac parte din așa-numita generație Z.
Potrivit siteului www.businessinsider.com, pe măsură ce tot mai multe școli încetează să predea scrierea de mână cursivă, mai puțini tineri au semnături distincte – iar asta ar putea afecta alegătorii generației Z să-și exercite votul.
Secretarul de stat din Statul Nevada, Francisco Aguilar, a declarat în urmă cu o săptămână că un număr relativ mare de buletine de vot prin corespondență, au fost respinse în comitatele Clark și Washoe, două dintre cele mai populate comitate din statul Nevada, din cauza problemelor de (ne)potrivire a semnăturilor.
„În mare parte problema este faptul că tinerii nu au semnături proprii și valabile în ziua de azi…”, a declarat Aguilar pentru The New York Times. „Când s-au înregistrat pentru a vota electronic prin procesul de înregistrare automată a alegătorilor, au semnat un bloc digital la înscriere, iar aceasta a devenit semnătura lor valabilă”.
Statele din SUA solicită semnătura unui alegător pe buletinele de vot prin corespondență celor care nu sunt fizic prezenți, iar mai multe state necesită verificări suplimentare, inclusiv compararea acelei semnături cu semnătura alegătorului înregistrată din dosar. Aproximativ două treimi dintre state posedă un sistem de „corectare” pentru a notifica alegătorii că buletinele lor de vot nu au fost numărate și le permite să remedieze greșeala, care poate dura câteva zile și poate prelungi procesul de numărare a voturilor, potrivit Conferinței Naționale de Stat.
Buletinele de vot fără semnături verificabile nu sunt numărate în statele fără un sistem de corectare a unor astfel de “greșeli”.
În ajunul zilei alegerilor, peste 11.300 de buletine de vot prin corespondență au avut nevoie de semnături corectate în comitatul Clark, iar peste 1.800 au avut nevoie de remedieri în comitatul Washoe, a declarat secretarul de stat din Nevada. Pe măsură ce statul continuă să proceseze buletinele de vot prin corespondență în această săptămână, se așteaptă ca acele cifre – care sunt deja mai mari decât în 2020 și 2022 – să crească.
„Când începi să te uiți la date și începi să realizezi cât de mare e procentajul, te face nervos pentru că, din nou, aceste diferențe sunt atât de apropiate, marjele sunt atât de subțiri, încât nu vreau să mă uit la cifre în seara asta și să știți că trebuie să așteptăm, ca buletinele de vot să fie remediate”, a declarat Aguilar, marți, pentru ziarul Times.
Într-un alt comunicat de presă, Aguilar a spus că problemele cu semnăturile nu sunt limitate numai la tineri, ci includ „alegătorii în vârstă care își pot semna numele diferit de-a lungul vieții, alegătorii care s-au căsătorit recent, dar nu și-au actualizat numele lor pe înregistrarea alegătorilor și da, tinerii care ar putea să nu aibă încă o semnătură aleasă și stabilă.”
Inconsecvențele din buletinul de vot nu sunt unice pentru alegerile de marți. Sute de mii de buletine de vot prin corespondență, sau aproximativ 1%, au fost respinse în întreaga țară în timpul alegerilor intermediare din 2022.
Dar, pe măsură ce votul prin corespondență devine din ce în ce mai obișnuit și alegătorii mai tineri continuă să se lupte cu scrisul de mână, problema va persista probabil.
Debra Cleaver, fondatorul Vote America și Vote.Org, a fost mult timp un susținător al renunțării la potrivirea semnăturilor și al înlocuirii acesteia cu un identificator unic și verificabil, cum ar fi un ID sau o combinație de zi de naștere și număr parțial de securitate socială.
„Problema fundamentală aici este că o semnătură nu este un identificator unic”, a spus Cleaver. „Problema secundară este că în școli nu se mai predă scrierea cursivă”.
Din 2010, multe state au renunțat la abilitățile din curricula lor, ca parte a trecerii pe scară largă la standardele de stat de bază comune pentru limba engleză, care nu includeau în mod explicit predarea scrisului cursiv.
Drept urmare, mulțioameniacum la sfârșituladolescențeiși la începutulanilor2020 au avutpuținesaudelocinstruireînscriereacursivășipuțineoportunități de aexersadezvoltareasemnăturii lor unice.
„Nu poțiaveatoțiaceștioameni care nu au semnăturișisăcrezică nu sunt probleme”, a spus Cleaver. „Va deveni o problemă din ce în ce mai mare”.
În ultimii ani, însă, mai multe state, inclusiv California și Louisiana, au adoptat o legislație pentru a reintroduce abilitățile de scriere în sălile de clasă.
Astfel de cazuri de renunțare la scrisul de mână, au existat și în Europa. Finlanda a renunțat la scrierea cursivă încă din anul 2016, ignorând faptul că astfel de abilități ajută copiii în dezvoltarea gândirii, a perspicacității și a creativității. Iată ce preciza Susanna Huhta, vicepresedintele Asociatiei Profesorilor de Limba Materna. „Pentru majoritatea profesorilor este suficient ca elevii sa distinga literele mici de majuscule”. Cu toate acestea, Huhta subliniaza ca scrisul de mana ii ajuta pe copii sa dezvolte abilitati motorii fine si sa isi antreneze functionarea creierului si sugereaza ca lectiile de caligrafie sa fie inlocuite cu cele de desen si lucru manual.
Cu toate acestea, sunt țări care s-au reîntors la scrisul de mână, nu demult! Suedia se numără printre țările care sunt fruntașe la digitalizare. Însă ei au mers și mai departe cu digitalizarea, iar în loc de manuale, copiii învață și scriu la școală pe tablete. Deci scris pe tastatură, nu pe hârtie, de mână.Acum, Suedia este țara din Europa în care elevii renunță la tablete și se întorc la cărți și scrisul de mână.
Specialiștii din educație au observat că deși elevii de clasa a patra au înregistrat rezultate peste media europeană la abilitatea de citire (într-o evaluare internațională a nivelurilor de lectură din clasa a patra), totuși s-a evidențiat apariția unui declin între anii 2016 și 2021.
Se dovedește astfel, că scrisul la calculator nu va fi niciodată suficient în procesul educațional. Ca să nu mai vorbim despre haosul care s-ar crea în cazul unei pene majore de electricitate!
Cum ar fi să nu mai fim în stare să scriem, dacă nu o cerere de angajare sau demisie, măcar un bilețel de dragoste? Iată deci, cum Era Digitală, în afara beneficiilor incontestabile pe care le aduce îndeosebi în domeniul comunicării interumane la un click distanță, poate aduce și catastrofale deservicii în detrimentul educației și dezvoltării personale, mărind îngrijorător de mult numărul analfabeților funcțional, la scară planetară!
Cum la fel de catastrofal ar fi – în cazul unui anume candidat la președinția Americii – să constate că acele numeroase voturi anulate din cauza lipsei unei semnături unice a alegătorului – i-a adus iremediabila înfrângere!