Efectele războiului de eliberare dus de ucraineni, asupra României

Dan MIHĂESCU ■

Un război adevărat, cu ample confruntări militare directe, numeroase victime (de ordinul sutelor de mii), morți, răniți, mutilați, dispăruți, refugiați, pribegi, ocupări teritoriale, amenințări de escaladare, noi riscuri și amenințări la adresa terților, utilizări masive de tehnică și tehnologii militare etc. se desfășoară deja de doi ani în imediata vecinătate estică a României, cu efecte directe și indirecte nu doar asupra Ucrainei (inclusiv asupra vieții câtorva sute de mii de etnici români din Ucraina), țintă și victimă directă a acestei agresiuni, ci și asupra securității României, securității regiunii Mării Negre, securității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, asupra vieții noastre în general.

Acest război ne-a schimbat deja. Ne-a amintit propriile noastre războaie; războaiele părinților și bunicilor noștri. Ne-a amintit că pacea și liniștea nu sunt eterne. Că libertatea trebuie dublată de securitate. Că avem nevoie de investiții și infrastructuri strategice în apărare și securitate. Că trebuie reclădită fidelitatea pentru România – a noastră și a noilor generații; o fidelitate atrofiată în prezent, care ne poate costa foarte mult în caz de război. Că propriile teme de casă în domeniul apărării și securității nu mai pot fi amânate, ratate. Că nimeni nu rezolvă aceste teme în numele nostru. Că ai nevoie de prieteni și aliați puternici. Că acești prieteni și aliați sunt în NATO. Că (și) noi suntem NATO.

Acest război ne-a învățat că nu avem certitudini pentru totdeauna. Nici garanții permanente ale păcii, ale libertății, ale integrității teritoriale. Acest război ne testează credințele și valorile, ne testează disponibilitatea noastră de a le apăra.  Acest război ne-a obișnuit cu “apocalipsele” zilnice ale frontului. Ne-a obligat să fim “la zi” cu înțelegerea războiului. Ne-a învățat să reacționăm mai bine (sau cel puțin mai atent) la dezastre. Acest război a creat în România o comunitate de refugiați ucraineni din care o parte se va permanentiza aici. A pus în valoare partea bună din noi în fața refugiului lor, în fața bejeniei lor tragice. A schimbat percepții tradiționale despre „celălalt”, în această parte a lumii.

Acest război va continua mult, foarte mult. El este nu doar un război de agresiune al Rusiei, ci și unul hegemonic, cu bătaie mult mai lungă decât Ucraina. “În menu” este și Republica Moldova, pentru care trebuie să construim, de acum, funcțional și creativ, soluții de sprijin și de securitate. “În menu” este tot litoralul ucrainean la Marea Neagră, inclusiv regiunea Odesa, în care trăiește o puternică și frumoasă comunitate românească. “În menu” sunt și libertățile noastre, felul nostru de a trăi. Este un război prin care Moscova vrea să schimbe hărți, frontiere, mentalități, raporturi de putere în lume. Este un război cu miză mare, strategică și globală.

Rusia vrea (cu acest război) o lume în care să respire mai amplu și utilizează guri de tun spre a se strădui (spre a ne “convinge”) că “o merită”. Cei care nu se lasă convinși sfârșesc în închisori, în gulaguri, în Siberii. Bunicii noștri cunosc potecile de acolo. Știm cum curg “laptele și mierea” în “lumea rusă”. 

Un război care va redefini lumea în care trăim. Un război care poate fi preambul al altora. Un război cu riscuri permanente de a se extinde. Un război care “alunecă” tot mai aproape de noi.

Suntem pregătiți pentru acest război? Suntem pregătiți pentru unul mai mare? Suntem pregătiți pentru unul “al nostru” – al României, al Europei?

I. Cronici albe [1]

• Pentru următoarele luni, se prefigurează menținerea războiului pozițional în estul și sudul Ucrainei, coroborat/simultan cu menținerea inițiativei tactice a armatei ruse și cu înaintări teritoriale lente corelate ale acesteia, în special în estul Ucrainei. Cele mai probabile direcții de înaintare a forțelor armate ruse le reprezintă Avdiivka, Kupiansk și Liman. Nu se exclude posibilitatea unei tentative rusești de organizare a unei ofensive de amploare pe una din direcțiile stabilite de comanda politică și militară a Moscovei, în partea de est. Cel mai probabil, obiectivul tactic al armatei ruse pe front în următoarele luni îl reprezintă ocuparea orașelor Kramatorsk și Slaviansk (regiunea Donețk) și, respectiv, ocuparea în întregime a acestei regiuni. O slăbire considerabilă a capacității de rezistență a armatei ucrainene ar încuraja Kremlinul în stabilirea unui obiectiv mai ambițios pentru actuala etapă activă a invaziei (d.e. lărgirea culoarului teritorial prin noi ocupări în regiunile Nikolaev și Herson).
• Kremlinul visează zone sanitare la frontiera cu Ucraina. Presa rusă obedientă de la Kremlin alimentează permanent obsesiile hegemonice pantagruelice ale liderilor ruși. Vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, joacă în continuare rolul insistent de a fixa repere pe noile hărți mentale pe care Kremlinul le rostogolește în plan intern, pentru a obișnui populația cu obiectivele de ocupație teritorială. Potrivit alegațiilor recente ale acestuia, Kievul este “oraș rusesc”, iar Odesa “se va întoarce acasă”; armata rusă va institui o zonă-cordon, o zonă sanitară, o zonă demilitarizată, pe teritoriul Ucrainei, pentru “neutralizarea atacurilor ucrainene asupra teritoriului Rusiei” (obiectiv enunțat în 2023 de către președintele Vladimir Putin). Formatul acestei zone este neclar, fiind prrezentat confuz în mediile analitice și de presă din Federația Rusă. O analiză propagandistică pe tema zonei-sanitare a prezentat-o recent publicația Pravda[2], cu obiectivul de a consolida, în societatea rusă, percepția necesității creării acestei zone.
• Crește geografia amenințărilor rusești; se enunță ritos, la Moscova, noi ținte și noi linii ale frontierelor pe care armata rusă vrea să le traseze cu tancurile. Dmitri Medvedev reia recent teoria potrivit căreia Kievul ar fi un ,,oraș rusesc”.Fostul președinte al Rusiei afirmă astfel că armata rusă trebuie să cucerească capitala ucraineană din două motive: 1) este un oraș rusesc; 2) reprezintă o amenințare existențială pentru Federația Rusă. Cu o retorică tot mai agresivă, Medvedev reconfirmă că obiectivele regimului de la Kremlin nu au nici o legătură cu ,,denazificarea Ucrainei”. Moscova folosește ca pretext trecutul imperial și sovietic al Rusiei pentru a construi în continuare noi justificări ale anexărilor teritoriale (actuale și viitoare) și pentru a transmite Occidentului că este gata să lupte „până la ultimul soldat” pentru a-și îndeplini obiectivele de politică externă. Rusia își ,,amintește” în crescendo că tot mai multe teritorii ucrainene ar fi rusești din punct de vedere istoric. Medvedev a vorbit și despre posibilitatea ca rușii să înainte spre Gurile Dunării. ,,Odesa, vino acasă! Te așteptăm să fii parte a Rusiei”, a declarat acesta recent. Rusia este percepută a fi, în momentul de față, mult mai periculoasă decât era percepută în plan internațional la izbucnirea războiului pe scară largă din Ucraina (februarie 2022); cel mai probabil, blocul transatlantic UE-SUA va depune pe termen mediu și lung eforturi sporite pentru a-și consolida potențialul militar în încercarea de a contracara pericolul rusesc; în acest context, șansele de negociere a păcii dintre Kiev și Moscova conform aspirațiilor legitime ale Ucrainei (și în termenii acesteia) vor deveni și mai incerte. Este greu de crezut că ambele ținte enunțate (Kievul și Odesa) ar fi prezente în scenariul ocupărilor teritoriale al Kremlinului. Cel mai probabil, Kievul este introdus în narațiunile belicoase pentru a se menține la nivel ridicat panica în rândul populației ucrainene; Kremlinul speră că această panică va genera noi presiuni interne și noi clivaje în Ucraina.
• Relansarea sprijinului comunității internaționale față de Ucraina prin politica de sanțiuni, sprijin financiar, ajutor și asistență tehnico-militară. Marcarea a doi ani de la invazia rusă pe scară largă împotriva Ucrainei a recalibrat sprijinul comunității internaționale față de Ucraina. La 24 februarie a.c., în semn de solidaritate, au fost prezenți la Kiev premierii Italiei, Canadei și Belgiei, precum și președintele Comisiei Europene. În capitala Ucrainei s-a desfășurat o videoconferință G7. UE, SUA, Canada, Australia, precum și alte state, au anunțat noi pachete de sancțiuni împotriva Rusiei. Suedia și Marea Britanie au enunțat noi pachete de sprijin financiar pentru Ucraina. Au fost enunțate în acest context mai multe măsuri de sprijin ale principalelor state occidentale. Uniunea Europeană (care a adoptat în acest sens cel de-al 13-lea pachet de sancțiuni) și țările membre G7 au enunțat noi sancțiuni împotriva Federației Ruse. Un amplu pachet de sancțiuni a fost anunțat și de SUA. O tendință actuală este cea a includerii pe listele de sancțiuni a firmelor și companiilor din state terțe care sprijină Moscova în a eluda actualele sancțiuni occidentale și internaționale. Această tendință va continua și în perioada următoare. Un alt domeniu de sprijin îl reprezintă refacerea și modernizarea infrastructurii ucrainene. Noi angajamente în acest sens au fost formulate de membrii G7, în principal Japonia[3]. G7 și-a declarat totodată intenția de a acționa politic pentru a constrânge Federația Rusă să susțină efortul financiar de reconstrucție post-conflict a Ucrainei și să compenseze financiar, post-conflict, pierderile economice ale Ucrainei rezultate în acest război. O amplă declarație de sprijin multidimensional pentru Ucraina (securitate, reconstrucție, sprijin tehnico-militar, promovarea formulei păcii enunțate de președintele ucrainean, facilitarea exporturilor ucrainene, influență economică asupra Moscovei, prelungirea și extinderea sancțiunilor etc.)[4] a fost adoptată la video-conferința G7, organizată de președinția italiană a Grupului[5]. Prezentă la Kiev, Ursula von der Leyen a declarat că sprijinul financiar și tehnico-militar al UE pentru Ucraina va continua în ritm susținut, inclusiv prin instruirea trupelor, investiții în industria de apărare a Europei și a Ucrainei, producția și livrarea de muniții, armamente, mijloace de apărare antiaeriană, livrări de rachete etc.
• Moscova continuă efortul propagantistic de accentuare a clivajelor transatlantice. Principalul mesaj al acestei campanii îl reprezintă faptul că SUA, prin continuarea sprijinului militar pentru Ucraina, ar ignora opiniile cetățenilor din Ucraina și din țările UE privind necesitatea opririi războiului. Federația Rusă ar construi în prezent, prin mijloace diplomatice, o „majoritate globală pentru pace”, în timp ce „SUA sunt interesate de prelungirea conflictului”, nefiind atente la nevoile UE și ale cetățenilor Uniunii[6].
• Sudul Global rămâne confuz, interesat și complice. Vocile Sudului Global se manifestă în continuare în favoarea unei soluții politice de finalizare a războiului, cu ignorarea intereselor legitime ale Ucrainei de a se apăra. Noi chemări la identificarea unei soluții pașnice a conflictului, în contextul marcării a doi ani de la declanșarea invaziei pe scară largă, au fost consemnate în Argentina, unde guvernul cere ambelor părți (Moscova și Kievul) să treacă la dialog și dezescaladare; totodată, MAE argentinian condamnă acțiunile în forță ale Federației Ruse (potrivit MAE argentinian, deși responsabilitatea declanșării războiului îi revine Moscovei, responsabilitatea păcii ar reveni ambelor părți – se solicită acestora o “interacțiune constructivă”, sic![7]). Moscova a continuat și în această săptămână “interacțiunea constructivă” de a bombarda Ucraina și de a-i ocupa teritoriul.
• SUA și Ucraina convin un „plan al victoriei”, indiferent de costuri și resurse. Marcarea a doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a relansat la Washington și în marile capitale europene discuțiile despre victoria Ucrainei. Conducerea politică ucraineană continuă să solicite conducerii militare “un plan al victoriei”, indiferent de costuri și resurse. Comemorarea invaziei a reactualizat criticile și nemulțumirile privind tergiversarea adoptării, în SUA, a noului pachet de sprijin  pentru Ucraina (60 miliarde de dolari), precum și diminuarea consistentă a livrărilor occidentale de muniție. Potrivit ministrului ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, numai SUA pot furniza Ucrainei, în parametri corespunzători, armamentele și muniția necesare pe front. Kievul nu are un plan B pentru eventuala diminuare substanțială a sprijinului american, însă demersurile pentru multiplicarea contractelor tehnico-militare cu alte state pentru producția și importul de armamente și muniții continuă în ritm susținut.
• Noi eforturi ucrainene pentru sprijinul financiar american. Oficialii ucraineni continuă eforturile de presiune și lobby, în SUA, pentru aprobarea pachetului de sprijin suplimentar în valoare de cca 60 de miliarde de dolari, în absența căruia capacitatea de rezistență a armatei Ucrainei s-ar diminua substanțial. Președintele Zelenski a evidențiat recent că SUA, prin acest ajutor, contribuie de facto la securitatea globală, iar ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat că prin tergiversarea sprijinului respectiv au de suferit cetățenii americani. Oficialii ucraineni duc ample negocieri cu ambele tabere politice din SUA. Campania electorală din Statele Unite, în special cea din zona republicană, provoacă în continuare greutăți demersului Kievului de a-și securiza acest sprijin. Ne menținem predicția negativă privind posibilitatea aprobării acestui sprijin în Camera Reprezentanților.
• Putin caută o nouă surpriză strategică. Nu este exclus ca președintele Putin să organizeze, în perioada următoare, o nouă „lovitură strategică”. Transformarea frontului în “război pozițional” pe termen scurt și mediu nu răspunde ambițiilor acestuia. O rupere strategică a frontului nu este posibilă în termeni militari. În acest context, Putin este în căutarea unei noi “lovituri strategice” (hibride/politice/non-militare) de anvergură. Unii analiști apreciază că “scenariul Transnistria” (acceptarea unei noi prezumtive solicitări a autorităților separatiste din Tiraspol de alipire la Federația Rusă a raioanelor transnistrene necontrolate de autoritățile constituționale de la Chișinău sau, respectiv, reiterarea solicitărilor mai vechi) ar răspunde acestei nevoi. Potrivit evaluărilor noastre, “scenariul Transnistria” nu se va aplica în perioada următoare, însă interesul Kremlinului de a căuta și produce noi “lovituri strategice” în actualul proiect hegemonic este cert și nu se limitează la nevoia strict electorală actuală, conexă “alegerilor” prezidențiale din martie a.c.
• Se multiplică arhitectura și angajamentele de sprijin pentru Ucraina în domeniul securității. Canada și Italia s-au adăugat țărilor care au încheiat acorduri bilaterale în domeniul securității cu Ucraina. Acordul bilateral între Ucraina și Canada în domeniul securității[8] a fost semnat la 24 februarie a.c., la Kiev, de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul canadian Justin Trudeau. Potrivit acestuia, Canada va acorda Ucrainei în 2024 un sprijin macrofinanciar și în domeniul apărării în valoare de cca 2,2 miliarde de dolari SUA. Din această sumă, cca 320 milioane dolari SUA vor fi acordate pentru cheltuieli militare, iar 75 milioane dolari SUA – pentru deminare și intelligence. Acordul bilateral între Ucraina și Italia a fost semnat în aceeași zi, la Kiev, de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul italian Giorgia Meloni. Acordul respectiv[9] implică extinderea cooperării în domeniul militar și al apărării, sprijin pentru capabilitățile militare viitoare ale Ucrainei, colaborarea în domeniul industriei militare, sprijin în antrenamentul și instruirea militarilor ucraineni în Italia, sprijinul pentru reforma sectorului de apărare și securitate, cooperarea în domeniul securității cibernetice și informaționale, parteneriat economic, cooperarea în domeniul energetic, sprijin pentru reconstrucția post-conflict a Ucrainei etc. Până în prezent, acorduri bilaterale privind colaborarea în domeniul securității au fost semnate de Ucraina cu Marea Britanie, Germania, Danemarca, Franța, Canada și Italia, iar numeroase alte acorduri similare sunt în curs de negociere cu mai multe state, inclusiv România.
• Uniunea Europeană își consolidează apărarea. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, urmează să prezinte curând[10] o strategie comună pentru industria de apărare a Uniunii Europene, strategie care va include și propunerea de înființare a unui post de comisar european pentru Apărare. Unele state membre au o atitudine mai sceptică privind strategia menționată, altele doresc să introducă în document anumite condiții preferențiale. Franța se pronunță pentru achiziționarea de armamente produse de companiile europene. Cel mai probabil, dacă Ursula von der Leyen va mai obține un mandat de președinte al Comisiei, aceasta va reuși înființarea poziției de comisar european pentru apărare (noul comisar va primi un portofoliu de Apărare, domeniu ale cărui competențe sunt împărțite în prezent între Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Comisarul pentru Piața Internă).
• Centrul rusesc de cercetare a opiniei publice recidivează propagandistic. Potrivit rezultatelor unei noi “cercetări sociologice”[11] a Centrului rusesc de cercetare a opiniei publice / VȚIOM, 65% dintre cetățenii ruși apreciază că așa-numita „operațiune militară specială” rusă în Ucraina ar fi una de succes, în timp ce numai 15% ar contesta presupusul succes al acesteia (în martie 2022, 70% dintre cetățenii ruși ar fi apreciat că “operațiunea militară specială” s-ar desfășura cu succes, iar în februarie 2023 – 59%). Desfășurarea “operațiunii” ar fi sprijinită (“mai degrabă sprijinită”) de 68% dintre cetățenii ruși (la momentul declanșării invaziei – de 65%, iar în ianuarie 2023 – de 68%). Cetățenii ruși apreciază că sarcinile prioritare ale războiului ar fi apărarea Rusiei, dezarmarea Ucrainei și prevenirea creării unor baze militare NATO pe teritoriul Ucrainei (43%), apărarea/protejarea populației din cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal de Federația Rusă (Donețk, Lugansk, Zaporojie, Herson) – 20%, modificarea cursului politicii externe a Ucrainei și „curățirea ei de naziști” – 15% (la începutul războiului, 19%), precum și “ocuparea Ucrainei și alipirea ei la Rusia” – 6% (la începutul războiului, 19%). Cca 72% apreciază că fiecare cetățean trebuie să contribuie la succesul operațiunii (19% mai degrabă nu sprijină această idee), iar 64% cred că cetățenii ruși trebuie să acționeze după principiul “Totul pentru front, totul pentru victorie” (nu sunt de acord: 28%). Concluzia propagandistică a Centrului: “operațiunea militară specială din Ucraina a jucat un rol semnificativ în consolidarea societății rusești”. În completarea imaginii idilice promovate de centrele sociologice de casă ale Kremlinului, chiar și Centrul rus Levada estima recent[12] că 82% din cetățenii ruși apreciază activitatea lui Vladimir Putin în funcția de președinte al Federației Ruse[13].
• 10 planuri de pace pentru Ucraina. Potrivit ministrului elvețian al afacerilor externe (șeful Departamentului Federal pentru Afaceri Externe) Ignazio Cassis, Elveția desfășoară ample eforturi diplomatice pentru a găzdui o primă Conferință internațională privind pacea în Ucraina. La această conferință este puțin probabilă, conform oficialului, participarea Rusiei, însă, ulterior, este necesar ca Rusia să fie inclusă în proiectul de soluționare pașnică a conflictului. Ignazio Cassis a declarat că în momentul de față ar exista cca 10 planuri de pace privind Ucraina, dintre care cel mai proeminent este planul de pace în 10 puncte al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. În afara acestuia ar mai exista alte planuri de pace care se discută în plan internațional, dintre care 6-7 au fost enunțate public, iar altele ar fi secrete. Oficialul elvețian a confirmat interesul SUA pentru această conferință, iar participarea țărilor BRICS la eveniment ar reprezenta o valoare adăugată. Conferința va avea loc doar în condițiile unei largi participări internaționale[14]. Recent, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Elveția nu mai poate fi un mediator de încredere pentru Rusia, din cauza politicii ei partizane (pro-Occident).
• Se amplifică deficitul actual de muniție al armatei ucrainene pe front. Actualul deficit de muniție riscă să se adâncească. Principala mențiune publică a autorităților ucrainene în contextul marcării primilor doi ani de la invazie a fost nevoia imperativă a rezolvării actualului deficit. Există riscul ca un deficit cronic să se producă în domeniul apărării antirachetă. Conform oficialilor ucraineni, rata de succes a lovirii dronelor rusești de către forțele ucrainene de apărare antiaeriană ar fi scăzut la 33% în ultimele zece săptămâni, urmare a actualului deficit cu muniție al mijloacelor ucrainene de apărare antiaeriană.
• Relațiile Serbiei cu Rusia ar putea fi afectate de decesul lui Alexei Navalnîi. Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat că a fost ,,șocat de știrea privind decesul lui Navalnîi”. A fost prima dată când liderul sârb[15] a abordat acest subiect. Ne așteptăm ca, pe termen scurt și mediu, Serbia să promoveze o atitudine mai sceptică și mai prudentă față de acțiunile ostile ale Rusiei în plan extern (acțiuni care izolează de facto Rusia de comunitatea internațională – cel puțin de dimensiunea occidentală/liberală a acesteia), dar rămân reduse șansele ca Belgradul să se alăture sancțiunilor occidentale împotriva regimului de la Kremlin. Diplomația sârbă “luptă” pentru a nu distruge relațiile tradiționale cu Moscova. La rândul ei, Rusia depune eforturi considerabile pentru a ține Serbia în zona relațiilor „prietenoase”. Oficialii de la Kremlin îl sprijină pe Vučić, care își demonizează permanent adversarii politici după strategii patentate la Moscova. Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare din Serbia[16], ziarul belgrădean Informer, considerat afiliat lui Vučić, titra că ,,ambasadele străine occidentale se află în spatele opoziției mincinoase”; „dezvăluirile” despre adversarii politici ai liderului sârb proveneau de la ediția sârbă a Russia Today. În ciuda acestei „fraternități” istorice, Serbia va continua consolidarea conexiunilor cu Occidentul – la momentul actual, două treimi din schimburile ei comerciale se realizează cu UE, iar majoritatea investițiilor străine provin din țările Uniunii.
• Moscova nu crede în parcursul european al Ucrainei. Presa rusă aservită Kremlinului apreciază/”vede” în amânarea stabilirii ,,cadrului de negociere” pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană o presupusă dovadă a incapacității Ucrainei de a atinge țintele de etapă stabilite de Bruxelles. Comisia Europeană urmează să prezinte la ,,începutul verii”, după alegerile europene din 6-9 iunie a.c., ,,cadrul de negociere” pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană[17].Deși Kievul are șansa de a demonstra că „ține pasul” cu agenda primită de la UE, nu ne putem aștepta, în viitorul apropiat, la stabilirea unei calendar concret de aderare, respectiv a datei/țintă la care Ucraina va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii. Procesul de aderare al Ucrainei se confruntă în continuare cu un scepticism considerabil din partea unor state membre ale Uniunii (potrivit narațiunilor apropiaților din Europa ai Rusiei, care susțin și alimentează acest scepticism, orientarea europeană a Ucrainei ar fi conjuncturală și interesată: diplomația ucraineană și-ar orienta eforturile, conform narativelor rusești circulate de “prietenii din Europa” ai Kremlinului, spre a negocia cu Occidentul pentru a primi în continuare sprijin financiar și militar în actualul război).

II. Coduri roșii [18]

• Tema fierbinte a săpămânii a reprezentat-o Transnistria. Se menționează tot mai frecvent “scenariul Transnistria”, respectiv: posibilă adresare a Adunării extraordinare a Deputaților (“Congresului deputaților de toate nivelele”, Congres convocat de liderul transnistrean pentru ziua de 28 februarie a.c., la Tiraspol) către autoritățile Federației Ruse (către președintele rus Vladimir Putin în primul rând) privind alipirea la Federația Rusă a teritoriului controlat de autoritățile din Tiraspol, urmată de o posibilă acceptare a solicitării de către Adunarea Federală a Federației Ruse, la 29 februarie a.c., odată cu adresarea anuală a președintelui rus către Adunare. Acest scenariu a fost frecvent dezbătut și analizat în mass-media din Republica Moldova, România, Ucraina și chiar și Federația Rusă în perioada 22-24 februarie a.c. Evaluare și predicții: Se confirmă evaluările noastre multiple privind războiul hibrid permanent desfășurat de Rusia împotriva Republicii Moldova. Obiectivul imediat este cel de producere a unei destabilizări de impact și de durată a situației din Republica Moldova. Autoritățile de la Tiraspol, care manifestă abordări prudente și stratificate, adesea contradictorii, în relația cu Moscova încă de la începutul războiului pe scară largă, nu au o poziție consensuală privind oportunitatea valorificării acestui război în favoarea acțiunii separatiste. Facțiunile actuale din regiune manifestă în continuare abordări opuse în privința măsurilor necesare a fi adoptate în contextul războiului (alipire la Rusia, autonomie prudentă, echilibru pragmatic, evitarea riscurilor etc.). Nu sunt semnale recente din care să rezulte că aceste clivaje interne au fost depășite. Nu sunt semnale recente din care să rezulte o largă susținere locală a reluării acțiunii politice de alipire la Rusia. Măsurile recente curajoase și necesare ale autorităților de la Chișinău privind eliminarea privilegiilor economice și introducerea unei taxe vamale pentru entitățile comerciale și antreprenorii individuali din regiunea transnistreană[19] au creat un context tensionat în care autoritățile de la Tiraspol caută răspunsul adecvat (economic sau politic) la această măsură. Desfășurarea Congresului de la 28 februarie a.c. va decide/oferi acest răspuns. În evaluarea noastră, Congresul va reitera autonomia regiunii transnistrene, va reitera relațiile ei speciale cu Federația Rusă, va evoca posibilitatea unei alianțe cu Rusia, va condamna în termeni duri „războiul economic al Chișinăului” cu regiunea transnistreană și, cel mai probabil, va adopta unele măsuri și decizii privind retragerea din unele acorduri bilaterale cu Chișinăul, chiar retragerea temporară formală din formatul de negocieri 5 plus 2 (suspendarea participării la format). Obiectivul Congresului este acela de a transmite un avertisment politic sever Chișinăului. Autoritățile transnistrene nu sunt însă pregătite pentru reluarea cererii de alipire la Rusia. Contextul regional nu favorizează un astfel de demers riscant chiar pentru arhitecții săi. Liderii transnistreni au fost preveniți în dese rânduri atât de către oficialii de la Chișinău[20], cât și de către oficialii ucraineni[21], cu privire la riscurile reluării agendei alipirii la Rusia. Moscova nu este pregătită politic și militar să susțină o revendicare de acest gen și să adopte o decizie de alipire a Transnistriei la Federația Rusă, neputând asigura sprijinul militar pentru a impune măsura respectivă. Estimăm că “scenariul Transnistria” nu se va produce, în termenii săi maximi (decizie a Rusiei de acceptare a alipirii regiunii transnistrene), în perioada următoare. Este cert însă că tensiunile și conflictele din regiune se vor menține și spori, în condițiile nevoii Chișinăului de reintegrare etapizată a regiunii transnistrene în câmpul constituțional al Republicii Moldova, ale scenariului rusesc care vede în Transnistria platforma ideală de destabilizare a Republicii Moldova și ale tensiunilor economice și politice în creștere din regiune. 
• Crește nevoia asigurării securității Republicii Moldova. Noile evoluții politice din regiunea transnistreană, coroborate cu o recrudescență a agendei politice separatiste a autorităților din UTA Găgăuzia (susținute de agenții ruși de influență de la Centru/Chișinău), precum și acțiunile destabilizatoare constante pregătite de aceștia la Chișinău, confirmă existența Republicii Moldova „în menu-ul” actualului proiect hegemonic al Moscovei. Actuala fază a războiului hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova o reprezintă tentativa de organizare a unei/unor destabilizări de durată, care să recreeze condițiile vasalizării Republicii Moldova. Numai în cazul eșuării acestor tentative, Moscova poate avea în vedere ocupări teritoriale integrale sau parțiale (raioanele transnistrene) ale Republicii Moldova, invocând, în acest sens, în plan internațional, presupuse încălcări ale cetățenilor ruși din raioanele respective, pe baza unui sistem stratificat de narațiuni similare celor care au condus la invaziile din Georgia (2008) și Ucraina (2014, 2022). În acest sens, nu mai este admisibilă o (nouă) “consternare strategică” a Vestului în momentul declanșării unei agresiuni militare directe a Rusiei împotriva Republicii Moldova. Foarte mulți indici actuali clarifică fără echivoc că și Republica Moldova este o țintă directă a actualului proiect hegemonic al Rusiei, iar mijlocul principal de acțiune al Moscovei îl reprezintă menținerea și consolidarea prezenței militare ilegale a Federației Ruse în raioanele transnistrene. Incert este doar formatul intervenției ruse pe termen mediu și lung asupra Republicii Moldova: varianta continuării războiului în format prioritar hibrid este, pe termen scurt și mediu, mai probabilă decât cea a unui scenariu prioritar militar (desant aerian, înaintări terestre etc.); eventuale înaintări terestre (care nu sunt anticipate a fi obținute în 1-2 ani[22]) pe frontul din sud al Ucrainei măresc șansele formatului prioritar militar. Însă, până la momentul respectiv, anticipăm că acțiunea Moscovei va rămâne prioritar hibridă. În aceste condiții, crește nevoia identificării celor mai potrivite, stabile și rapide soluții de creare a unui mecanism colectiv de asigurare a securității Republicii Moldova. Potrivit experților de la Chișinău, un rol prioritar în crearea acestui mecanism l-ar (putea) avea actori statali precum România, Ucraina și Statele Unite ale Americii, încă orice amplificare a prezenței militare și securitare aliate în regiune (semnalele indică un interes în creștere al Franței pentru asigurarea securității și stabilității regiunii) este binevenită.

III. Alerte gri [23]

• Pe termen scurt, alertele de intensitate medie privesc: tensiuni politice și economice de amplitudine în raioanele transnistrene ale Republicii Moldova; acțiuni hibride ale Federației Ruse privind destabilizarea situației politice din unele țări ale regiunii, prioritar Republica Moldova și Armenia; acțiuni hibride ale Federației Ruse privind destabilizarea situației politice din unele țări europene, în contextul electoral pan-european și al creșterii rapide a apetitului contestatar în unele țări membre UE.

IV. Lebede negre [24]

• Convenirea unui acord bipartizan în SUA pe tema noului pachet de sprijin pentru Ucraina.
• Blocarea accesului lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA.
• Ruperea frontului din sudul și estul Ucrainei; preluarea inițiativei strategice de către una din părți.
• Comutarea războiului din Ucraina pe butonul negocieri.
• Alipirea raioanelor transnistrene la Federația Rusă.

---

[1] Conțin decriptarea analitică a evoluțiilor securitare în regiunea extinsă a Mării Negre; vom găsi în Cronici “mai mult decât știri, mai mult decât titluri” – o prelucrare analitică inițială liberă a evoluțiilor factuale, cu accent pe tendințe și predicții.

[2] https://www.pravda.ru/world/1954938-bufer2ua/

[3] Declarații ale premierului nipon la reuniunea G7 de la 24 februarie a.c.

[4] https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2024/02/24/g7-leaders-statement-24-february-2024/, videoconferință G7, 24 februarie a.c.

[5] 24 februarie a.c.

[6] Ambasadorul rus cu însărcinări speciale pentru “crimele regimului ucrainean” Rodion Miroșnik, 24 februarie a.c. Potrivit acestuia, Rusia consideră că „direcția majorității mondiale este promițătoare – acele țări care sunt nemulțumite de hegemonia SUA… Partea rusă este pregătită să convină asupra unei atitudini comune, deschise și de bună credință față de ceea ce se întâmplă pe fostul teritoriu al Ucrainei”.

[7] Declarație MAE argentinian, 24 februarie a.c.: “Guvernul argentinian îndeamnă încă o dată părțile la detensionarea conflictului. Suntem convinși că diplomația și dialogul reprezintă singura modalitate de a evita noi suferințe și de a găsi o soluție justă și de durată. În acest sens, sprijinim eforturile Secretarului General al ONU și ale altora care continuă să lucreze pentru a promova interacțiunea constructivă între părți”.

[8] https://www.president.gov.ua/news/ugoda-pro-spivrobitnictvo-u-sferi-bezpeki-mizh-ukrayinoyu-ta-89233

[9] https://www.president.gov.ua/news/ugoda-pro-spivrobitnictvo-u-sferi-bezpeki-mizh-ukrayinoyu-ta-89245

[10] Îndată ce factorii de decizie din cadrul Comisiei vor finaliza dezbaterea principalelor aspecte juridice și tehnice.

[11] https://wciom.ru/analytical-reviews/analiticheskii-obzor/specialnaja-voennaja-operacija-dva-goda-spustja; datele cercetării au fost prezentate în spațiul public la 24 februarie a.c.

[12] Ianuarie 2024.

[13] https://www.levada.ru/indikatory/odobrenie-organov-vlasti/

[14] Desfășurarea acesteia, în co-organizarea Elveției și Ucrainei, sub forma unui „summit” la nivel înalt pe tema păcii, a fost discutată și convenită la 15 ianuarie a.c., în urma discuției dintre președinții Ucrainei și Elveției, la solicitarea președintelui Zelenski.

[15] Care a fost criticat de mass-media că nu a aplaudat-o pe văduva lui Navalnîi, Iulia Navalnaia, după discursul ei la Conferința de Securitate de la München.

[16] De la 17 decembrie 2023.

[17] Pentru a trece la etapa esențială – deschiderea negocierilor de aderare, decisă la summitul european din decembrie 2023 – Bruxellesul a definit șapte criterii de referință pentru Kiev (în special reforme judiciare și de combatere a corupției).

[18] Conțin identificarea evoluțiilor cu potențial exploziv în regiune.

[19] Măsură care se aplică începând cu 1 ianuarie 2024.

[20] În special, vice-premierul Oleg Serebrian.

[21] Vizita recentă la Tiraspol a lui Paun Rogovei, responsabil de dosarul transnistrean în cadrul MAE al Ucrainei.

[22] Improbabile pentru acest termen.

[23] Alerte de intensitate medie.

[24] Posibile scenarii/evenimente/evoluții cu predictibilitate redusă și impact semnificativ/maxim ce s-ar manifesta în regiune în condițiile coagulării tuturor factorilor favorizanți; deși lebedele negre au caracteristica de a nu putea fi prezise, o anticipare a premiselor ce le pot crea este totuși posibilă, în mediile analitice. Pentru noi, prin Cronici, anticiparea acestora devine chiar asumată, obligatorie.