Dan MIHĂESCU ■
Fostul președinte ucrainean, Viktor Iușcenko, a acordat un interviu pe 17 august a. c, portalului azer de știri și analiză informațională “Minval Politika”, în care susține că dacă războiul rusesc se termină odată cu eliberarea teritoriului suveran ucrainean, atunci ar fi o sarcină îndeplinită doar pe jumătate.
“Ar fi nedrept să lăsăm partea cea mai grea în sarcina copiilor noștri căci Rusia s-ar regrupa și ar reveni mai agresivă decât astăzi”, a declarat Iușcenko, în interviul acordat canalului de știri din Azerbaidjan.
În continuarea materialului filmat, fostul lider al revoluției portocalii ucrainene a opinat că peste 40% din bugetul Rusiei merge acum către război iar fondul național de asistență socială, constituit pe parcursul a aproximativ 12 ani, e aproape epuizat. În aproximativ cinci regiuni rusești, în ultima lună și jumătate prețurile la energie aproape s-au dublat.
Iușcenko mai afirmă că Ucraina va cere un tribunal special pentru făptașii acestui război și despăgubiri pentru daunele care datează din 2014. Zelenskyy a prezentat acum aproximativ un an un plan specific, în 10 puncte, „iar acesta fiind conceptul nostru real pentru încheierea războiului”. În esență, avem foarte puțin spațiu pentru compromisuri. Înainte să devină prim-ministru al Israelului, Golda Meir, care s-a născut la Kiev, a spus simplu: «Ei vor să ne omoare, noi vrem să trăim. Ce compromis poate exista în asta?».
Putin este susținut de 140 de milioane de “mici Putinei”, ruși obișnuiți, în mare parte obișnuiți să nu pună întrebări, deși unele voci încep acum să spună NU războiului.
Paralelele dintre războiul Azerbaidjanului și cel al Ucrainei încep și se termină cu un singur cuvânt: Moscova. Karabahul avea propriul său organism diplomatic care a prelungit războiul ani de zile. A mai fost numit și grupul Minsk. Uitați-vă la paradele de Ziua Victoriei din Rusia din ultimii zece ani.
Tancurile T-34 ale Armatei Roșii sunt inscripționate, pe blindaj, cu: „La Varșovia”, „La Berlin”, „La Viena”, „La București”, „La Budapesta”. Asta e mentalitatea lor de zi cu zi, mereu vor să fie în război cu cineva.
Mă bucur că Europa și-a regândit profund politica în ultimii doi-trei ani și că abordarea din epocile Schroder și Merkel, care permisese putinismului să se înrădăcineze și care l-a alimentat efectiv, nu mai e populară în Europa și nu are viitor. Priviți harta Rusiei de la Kolyma până la insulele Solovki. Acel pământ este presărat cu oase ucrainene. Este corect să numim Rusia o închisoare a națiunilor, care adăpostește 160 de popoare indigene în interiorul ei.
În Rusia nu există presă liberă sau competiție politică. Partidul Yabloko a fost retras de pe buletinul de vot cu doar două zile înainte de acest interviu, deoarece singura condiție pentru a candida este Rusia Unită sau unul dintre sateliții săi. Cele 160 de popoare indigene ale Rusiei, bașchiri, tătari, zeci de altele, fiecare are propria sa limbă, religie și cultură, cu proprii eroi. Și atunci, oamenii ăia de ce ar trebui să fie obligați să-i onoreze doar pe: Pavlik Morozov, Ulyanov și Stalin, care nici măcar nu au trecut pe acolo? Sau pe Lenin?
֍֍֍
Transcrierea integrală a interviului:
- Domnule Iușcenko, vă mulțumesc pentru timpul acordat astăzi și pentru că ne-ați acceptat pentru un interviu. Sunteți familiarizat cu Familia Aliyev de mai bine de 20 de ani. Despre ce s-a vorbit astăzi la Baku și ce s-a schimbat fundamental în timpul pauzei de două decenii din relațiile azerbaidjan-ucrainene, în opinia dumneavoastră?
Cred că în relațiile noastre de astăzi este deosebit de interesant faptul că Azerbaidjanul a finalizat restaurarea teritoriului său în integritate, iar Ucraina de astăzi, sunt convins, depune eforturi finale pentru a-și restabili suveranitatea teritorială deplină și restituirea tuturor terenurilor ucrainene. Pentru ca nimeni să nu aibă îndoieli, Ucraina va face tot posibilul pentru a restitui fiecare bucată de pământ ucrainean. Această întrebare nici măcar nu este discutată cu noi. Acesta obiectivul nostru. Îl cunoaștem pe Ilham Heydarovici de mai bine de 20 de ani. În același timp, aș dori să spun că suntem o cunoștință foarte apropiată cu Heydar Aliyevych din 1989 și împreună am făcut primii pași mari în beneficiul Azerbaidjanului independent.
Când a devenit președinte și a făcut prima sa vizită în țara noastră, ca parte a acestei călătorii, am petrecut aproape toată ziua împreună la fabrica de bancnote a Băncii Naționale. Am păstrat multe fotografii despre cum Heydar Aliyevych privea cu un oarecare interes moneda națională ucraineană. A studiat obligațiunile de hârtie ale pieței comerciale ucrainene, primele ordine și medalii bătute de Banca Națională. Într-un cuvânt, am ajuns la un nivel de cooperare și sprijin național reciproc și sunt foarte mulțumit că Ilham Heydarovici a continuat această cultură a relațiilor și în perioada în care am fost președinte și astăzi. Vorbesc despre asta pentru a sublinia că între popoarele noastre există în mod tradițional relații strategice bune și profunde. Astăzi, când Ucraina va fi în curând eliberată de jugul Moscovei, iar Azerbaidjanul e deja liber, cred că principala problemă în relațiile noastre este formarea unui parteneriat strategic între Ucraina și Azerbaidjan, relații care să acopere securitatea, economia și comerțul. Avem un destin comun, așa că astăzi avem șansa de a crea un tandem strategic puternic, care va fi important nu numai pentru relațiile noastre bilaterale, ci și pentru politica regională europeană din Caucaz.
- Domnule Iușcenko, Azerbaidjanul susține suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și oferă, de asemenea, ajutor umanitar Kievului, cum vede Ucraina poziția partenerului de la Baku?
În primul rând, vă mulțumim. În primul rând, îi mulțumim lui Ilham Heydarovici pentru înțelegerea și politica pe care Azerbaidjanul și poporul azer au dus-o în raport cu Ucraina. Suntem foarte recunoscători pentru proiectele umanitare, începând cu reabilitarea copiilor și terminând cu ajutorul în recuperarea personalului militar Pentru noi, acesta este un sprijin foarte sensibil, sincer și profund din partea țării dumneavoastră. Am vorbit timp de mulți ani despre cât de mult ar fi util și profitabil pentru Ucraina și Azerbaidjan să lanseze noi proiecte comune în domenii precum energia, rafinarea petrolului, producția de polimeri, industria chimică. De asemenea, este important pentru mine să dezvolt cooperarea în domeniul umanitar. Când te urci într-un avion ce zboară la Baku, în mod tradițional, jumătate dintre pasageri sunt ucraineni, jumătate sunt azeri, deoarece interesele oamenilor obișnuiți sunt foarte strâns legate: medicină, educație, proiecte economice specifice. Astăzi, sunt extrem de bucuros că relația noastră a atins o asemenea profunzime la un nivel politic înalt, începând din perioada mea, și terminând cu simple conexiuni umane. De exemplu, am fost foarte mișcat de povestea unui azer care m-a abordat în avion. A spus că a venit în Ucraina acum 20 de ani, s-a îndrăgostit de o fată ucraineană care s-a căsătorit cu el și locuiește în Ucraina de 20 de ani. Dar vine în Azerbaidjan la fiecare câteva săptămâni pentru a-și vedea familia. Am lacrimi în ochi când îmi amintesc. El a spus: „Acestea sunt cele două familii ale mele”. A fost foarte emoționant. Oamenii m-au abordat în avion, au făcut poze. Asta indică faptul că avem o relație foarte profundă, atât familial cât și la nivel național și la nivelul guvernelor și președinților. Acest lucru este foarte îmbucurător. Familie, nivel național …
- Timp de 30 de ani, Azerbaidjan însuși s-a confruntat cu consecințele conflictului și cu pierderea propriei integrități teritoriale. Există paralele între ceea ce a experimentat Azerbaidjanul și ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina și unde se termină aceste paralele?
Aș spune că toate astea încep și se termină cu un singur cuvânt: Moscova. Este politica Moscovei. Așadar, nu toată lumea a putut înțelege imediat cine este autorul acestui război, cine îl finanțează și ce forțe se află de fapt în spatele lui.
Timp de mulți ani, în jurul conflictului din Karabah s-a desfășurat o diplomație complet oarbă și nepromițătoare, care nu a făcut decât să prelungească războiul. Azerbaidjanul a arătat un exemplu despre cum diplomația încetează să funcționeze într-o astfel de situație. Apropo, în conflictul din Karabah același grup a fost activ, ca și în cazul războiului ruso-ucrainean. El a fost numit și Minsk. Acest grup, care a stat ani de zile, nu a adăugat nimic la soluționarea conflictului, ci doar a înăsprit ego-ul. Și Azerbaidjanul a demonstrat pentru prima dată că, dacă diplomația nu funcționează într-o astfel de situație, este necesar să se folosească alte metode de soluționare. Aceasta este, de asemenea, o lecție evidentă pentru noi. Când vorbim despre războiul rusesc, trebuie să ne amintim că Ucraina a semnat cu Rusia înțelegeri și tot ce a semnat Moscova, s-a dovedit a fi inutil. Cred că în secolul XXI o astfel de politică nu are dreptul să existe deloc pe scena mondială. Aceasta este o politică împotriva tuturor. Nicio națiune nu se poate simți în siguranță atâta timp cât Rusia lui Putin există. Rusia ignoră toate formulele de securitate și toate standardele dreptului internațional, începând cu integritatea teritorială a fiecărei țări și terminând cu cea politică, de suveranitate. Pentru ea, acestea sunt norme pe care nu le respectă absolut deloc. Ea poartă război insidios. Amintiți-vă totuși paradele din Piața Roșie din ultimii 10 ani. Care erau inscripțiile și sloganurile afișate pe tancurile rusești T-34? Către: Varșovia, Berlin, Viena, București, Budapesta. Vor să lupte cu cineva în fiecare zi. Karabahul este un război în spatele căruia se află Moscova. Osetia de Sud – Moscova. Abhazia – Moscova. Crimeea – Moscova. Transnistria – Moscova. Donbas – Moscova.
Nu vorbesc despre războaiele din Myanmar, Republica Centrafricană, Siria și alte locuri. Nu sunt suficiente degete pe mâini. Și această țară este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Dacă acest lucru continuă, atunci fie Consiliul de Securitate trebuie redenumit Consiliul de Insecuritate, pentru că Rusia se află acolo, fie îi va lăsa fără dreptul de vot. Politica rusă, în forma sa actuală, nu cultivă niciodată libertatea și voința oamenilor. Cei care trăiesc sub protecția Rusiei nu cunosc nici măcar o singură zi de libertate adevărată, de la naștere până la moarte. Nu au alegeri libere, nici jurnalism liber, nici facțiune politică liberă în parlament.
De exemplu alaltăieri, Partidul Iabloko a fost eliminat literalmente din alegerile parlamentare pentru că la Moscova există o singură condiție: doar Rusia Unită și sateliții săi de diferite mărimi trebuie să conducă federația. Și haideți să răspundem împreună, poate cel puțin o națiune sau o țară să trăiască pașnic în lume într-o astfel de paradigmă politică? Nu. De aceea Rusia este un pericol. Rusia este rasismul. Rusia este fascismul secolului XXI. Și nu este nevoie să te întrebi pentru cine bat clopotele? Dăngătul lor e pentru toți. Pentru polonezi, lituanieni, portughezi…toți! Sunt convins că nicio națiune politică a lumii, indiferent de distanța care o separă de Moscova, sau de continentul pe care se află, nu poate avea încredere să-și planifice un viitor fericit, luminos și stabil cât timp Rusia lui Putin există. Victoria, așa cum o înțelegem noi, nu este doar eliberarea teritoriilor suverane. Acesta este doar jumătate din răspuns. A doua parte este de a face tot ce este necesar pentru ca un astfel de sistem politic, de structură politică, un astfel de regim, care se numește “Putinism”, să nu mai existe. Altfel nu va exista pace pentru nimeni. Aceasta nu este o sarcină mică, este uriașă! Mă bucur că Europa, mai ales în ultimii 2-3 ani, a regândit profund politica externă. Politica lui Schröder și Merkel, care în multe privințe au permis consolidarea putinismului. Azi, a fost alimentată, nu mai este populară în Europa de astăzi și nu are perspective. Europa își transformă propria politică de securitate. Sunt convins că Azerbaidjanul, Ucraina și Georgia vor ocupa mult în acest nou sistem poziții avantajoase, deoarece națiunile noastre sunt capabile să aducă mult la formarea spațiului european de securitate și apărare. De aceea sunt optimist astăzi.
După lungi transformări, Europa, Europa de Est și Caucazul au ajuns la astfel de schimbări care necesită o nouă înțelegere a strategiei. În acest context, Azerbaidjanul și Ucraina vor ocupa un loc foarte important. Exact asta i-am spus lui Ilham Heydarovych. Indiferent cât de dificile ar părea vremurile prezente, se deschid oportunități unice atât pentru Azerbaidjan, cât și pentru Ucraina. Prin urmare, voi repeta încă o dată: Sunt un mare susținător al cooperării noastre, Ucraina și Azerbaidjanul au avut relații strategice în toate dimensiunile. Acest lucru va ajuta cele două țări să se alăture noilor formate de coaliție din arhitectura europeană.
- Cum evaluați situația actuală din Ucraina? Credeți că există premise pentru o soluționare rapidă a conflictului sau, dimpotrivă, poate dura încă câțiva ani?
Eu cred că suntem cel mai aproape de soluționare prin victorie. Pentru că atunci când cineva vorbește despre pace, îmi amintesc: „Pacea vine mai târziu după capitulare sau după victorie.” Dar, să clarificăm, suntem pentru prima dintre soluțiile pentru pace, la care m-am referit? Ei bine, nu; suntem pentru a doua. Avem nevoie doar de victorie. Pentru a câștiga, trebuie să slăbim complet potențialul militar al Rusiei. Regimul ego-ului se bazează în principal pe veniturile energetice. Aceasta reprezintă aproximativ 2/3 din buget: Taxe interne și plăți externe pentru petrol, gaze naturale lichefiate și gaze naturale.
Astăzi, Kremlinul a risipit practic resursele de aur și valută pe care le avea. Iar fondul național de asistență socială, care a fost creat în urmă cu aproximativ 12 ani, este aproape epuizat. Peste 40% din bugetul Rusiei este alocat războiului. Asta reprezintă o presiune insuportabilă asupra finanțelor rusești și o uriașă cupolă de presiune asupra inflației. Cred că, în timp ce vorbim și pe măsură ce acest interviu este difuzat, e posibil să vedeți noi surprize pe piața valutară și pe cursul de schimb al rublei.
Poate că vor apărea noi date despre inflație. Deja astăzi, în aproximativ cinci regiuni ale Rusiei, costurile energiei sunt aproape de două ori mai mari decât erau cu o lună și jumătate în urmă pentru aceeași benzină, motorină și așa mai departe. Rusia se îndreaptă spre eșec. Acest lucru este evident. Nici măcar nu trebuie să fii economist ca să înțelegi că economia nu este capabilă să poarte război cu intensitatea actuală pentru o lungă perioadă de timp. Resursele sale sunt epuizate. Doamne ferește să vină vreo catastrofă naturală. Starea națiunii și situația nivelului de trai a ajuns în sfârșit să-i conștientizeze pe cetățenii ruși, deoarece Putin este susținut, relativ vorbind, de 140 de milioane de “Mici Putinei”. Și până acum întregul proces s-a dovedit în mare parte nechibzuit iar vocile oamenilor care spun: „Fără război” și susțin pacea apar deja în peisaj. Un partid politic îndrăznește să declare: „Fără război” și a fost eliminat din alegeri, pentru asta. Putin se teme de pace, pentru că pentru el pacea este moarte politică și poate nu doar atât.
Prin urmare, de fapt, ne aflăm în etapa finală. Desigur, există diferite scenarii despre cum se poate termina totul, dar există și resurse pentru a continua. Nu a mai existat un război cu o asemenea tensiune și intensitate în Rusia. Acest lucru este evident.
- Și, domnule Iușcenko, cum credeți că va trebui să arate pacea? Unde considerați că există o linie fină între concesii, ce pot alimenta în viitor un nou război, și compromisuri? Și cum vedeți Rusia după război?
Nu vom face compromisuri mari, pentru că nu vom face compromisuri. Așa cum a spus Golda Meir, o mare prietenă a Ucrainei: “Avem foarte puțin loc pentru compromisuri. Ei vor să ne omoare și noi vrem să trăim. Ce fel de compromis poate exista?”. Apropo, ea s-a născut și a locuit la Kiev și mai târziu a devenit prim-ministru al Israelului.
Desigur, luptăm pentru suveranitatea politică deplină a națiunii noastre. Desigur, nu vom ceda în fața păstrării integrității teritoriale a Ucrainei. Desigur că vom insista asupra procesului criminalilor acestui război. Ucraina va cere toate despăgubirile pentru daunele cauzate de războiul rusesc din anul 2014. Mai întâi hibrid, apoi la scară largă. Există o serie de alte condiții. Acestea au fost formulate acum aproximativ un an într-o declarație separată a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenskii.
Sunt 10 puncte necesare pentru a pune capăt acestui război. Acesta este conceptul ucrainean de a pune capăt conflictului. Aș spune că acești parametri sunt evident, formulați cu mult timp în urmă și, sunt sigur, nu ar trebui să existe o discuție aprinsă în jurul lor, deoarece acesta este un război nedrept. Mai mult, acesta este un război genocidal. Putin ne distruge în același mod în care ucrainenii au fost distruși de diferiți oameni de-a lungul istoriei, forme ale puterii rusești: albă, roșie, imperială, țaristă. Dacă vă uitați la harta Rusiei de la Kolyma la Solovki, acest pământ este plin de oase ucrainene.
Poporul ucrainean a experimentat această presiune din vremea lui Petru I până în prezent.
Prin urmare, pe bună dreptate Rusia este numită închisoarea națiunilor. Nu este o rușine să trăiești lângă imperiul în care 160 de popoare se află în această închisoare de oameni? Mulți dintre ei au fost cuceriți în diferite momente, acum 200, 300-400 de ani, chiar și din vremea lui Ivan al II-lea în cursul unor războaie de agresiune. Toate imperiile își încheie existența în același mod. Se dezintegrează. Rusia este ultimul imperiu al Europei. Nu va exista un al doilea imperiu în Europa. De ce ar trebui astăzi să ne gândim la o soluție modificată care să amâne prăbușirea Rusiei pentru încă 100 de ani? Dacă încheiem acest război doar cu eliberarea teritoriilor ucrainene și restabilirea suveranității politice și teritoriale a Ucrainei, vom finaliza doar jumătate din muncă. Ar fi nedrept pentru că am lăsa cele mai dificile sarcini copiilor noștri. În timp, Rusia se va consolida și va începe să se comporte și mai agresiv decât astăzi. Prin urmare, când vorbim despre victorie, nu vorbim doar despre restabilirea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și nu doar despre acele zece puncte. Vorbim despre distrugerea actualului regim politic al Rusiei. Amintiți-vă de acele 160 de popoare indigene, bașkiri, tătari etc. Zeci de alte națiuni care au propriile limbi, religii, cultură, obiceiuri și tradiții. Fiecare dintre ei, desigur, are propriii eroi. De ce ar trebui să citească doar Pavlyk Morozov, Ulianov și Stalin? Stalin nu a fost niciodată acolo. De ce ar trebui onorat egoul lor? Sau Lenin? Uită-te la Azerbaidjan. Cum i-au rupt istoria și cu ce eforturi, în ultimii 200 de ani, s-a întors la rădăcinile sale și începe, în sfârșit, să înțeleagă cine e. Cine au fost bunicii și străbunicii tăi? Începi să-i respecți.
De asemenea, fiecare națiune ar trebui să aibă un sentiment de respect, în primul rând, pentru strămoșii săi și nu pentru Chapaev și lideri comuniști sălbatici. Prin urmare, mi se pare că ne apropiem de un punct foarte critic, dar în același timp fericit, către triumful valorilor umane, democratice și liberale în Europa și în lume.
Cred că vom fi martorii dezintegrării Rusiei. Aceasta este a doua parte a victoriei pentru care visez, pentru care mă rog și pentru care fac tot ce depinde de mine.
- Domnule Iușcenko, Azerbaidjanul și Armenia se află acum în etapa finală a soluționării a yunui vechi conflict, urmăriți procesul de pace din Caucazul de Sud? Ce credeți, poate Ucraina să învețe din asta?
Da, da, mă uit la ceea ce se întâmplă în relațiile voastre cu Armenia, atât la nivel înalt, cât și la nivelul societății, și sunt evenimente care cred că vor fi studiate în manuale, ca unul dintre numeroase și demonstrative exemple a ceea ce a putut realiza diplomația în secolul XXI. De asemenea, doar cu semnul opus în istoria diplomației, există un exemplu rușinos al Acordului de la München.
O pată neagră în istoria diplomației europene. Acesta este un exemplu al modului în care inacțiunea duce la o abordare superficială, la o înțelegere slabă a provocărilor iar diplomația e pe un drum greșit. Acordul de la München din 1938 a fost încheiat, iar după câteva luni suplimentare de iluzorie pare lumea s-a trezit implicată într-un război sângeros fără precedent ca amploare – al Doilea Război Mondial. Falsa diplomație s-a pictat ca o iluzie frumoasă, care în final a dus la rușine. Și ceea ce s-a întâmplat între Azerbaidjan și Armenia după mulți ani, aș spune, chiar de diplomație goală, a dus la acest final care, din punct de vedere al principiilor, pare clar și corect.
Aplaud ambele popoare, pentru că pentru aceasta a fost necesar să găsească în ele însele capacitatea de înțelegere reciprocă, să înțeleagă bine istoria, conceptele, de ce totul s-a întâmplat exact așa și când au fost puse rădăcinile acestui conflict. Și principalul lucru este să recunoaștem că rezoluția la care s-a ajuns e de fapt singura corectă. Pentru asta, a fost nevoie să depășim multe, nu numai pentru politicieni, ci și pentru oamenii obișnuiți. Sentimente și prejudecăți care poate chiar acum 7 ani împiedicau pe cineva să spună adevărul cu voce tare, astăzi trebuie să regândim și să acceptăm o nouă realitate atât cu partea armeană, cât și cu partea azeră. Prin urmare, sunt foarte bucuros de acest eveniment. I-am spus lui Ilham Heydarovici despre asta. Este un eveniment genial, atât pentru politica Azerbaidjanului, cât și pentru întregul Caucaz. Poate că aceasta este cheia finală, un factor care aduce Azerbaidjanul la nivelul de conducere regională fundamentală. Acest lucru este foarte îmbucurător. E un cadou generos oferit umanității.
- Vă mulțumesc foarte mult, domnule Iușcenko, pentru că ați răspuns la întrebările noastre atât de detaliat. Și cred că publicul nostru va fi foarte, foarte interesant să citească și să urmărească acest interviu. Încă o dată, vă mulțumesc foarte mult. Vă mulțumesc pentru răbdare.
֍֍֍
Viktor Iușcenko s-a născut în 1954 într-o familie de învățători. În 1975 a terminat Institutul tehnico-financiar din Ternopil după care a lucrat două luni în contabilitate într-un IAS din oblastul Ivano-Frankivsk. După terminarea serviciului militar, Iușcenko a lucrat într-o filială a Băncii Naționale a Ucrainei din Uljanivka, în oblastul său de origine, mai întâi ca economist de departament, iar din 1977 ca șef de departament. Între 1985 și 1987 a fost șef adjunct de departament la Banca Națională din Kiev pentru probleme de agricultură cum ar fi credite și finanțare pentru IAS-uri. La sfârșitul lui 1987 s-a transferat la centrala națională a Agroprombank a Uniunii Sovietice. Din 1990 a fost șef adjunct de departament la banca agricolă Ukraina din Kiev. Lui i se datorează introducerea monedei ucrainene („grivna”) și evitarea hiperinflației datorită crizei financiare din Rusia în 1998, cât timp el a condus Banca Națională Ucraineană. În ianuarie 1993 a devenit mai întâi șef de departament, apoi (1997) director al Băncii Naționale. În 1998 a apărut dizertația sa la tema Dezvoltarea Ofertei și Cererii de Bani în Ucraina. În decembrie 1999, președintele ucrainean Leonid Kucima l-a nominalizat pe neașteptate pe Iușcenko în funcția de prim-ministru, după ce parlamentul a eșuat la un vot în a-l ratifica pe candidatul anterior, Valeri Pustovoitenko. Economia Ucrainei s-a îmbunătățit în timpul mandatului său dar viceprim-ministrul Iulia Timoșenko, a fost implicată într-o confruntare cu lideri influenți din industria minieră a cărbunelui și a gazelor naturale. Conflictul a dus la un vot de neîncredere din partea parlamentului la 26 aprilie 2001, orchestrat de Partidul Comunist din Ucraina, care se opunea politicilor economice ale lui Iușcenko, și de grupuri centriste asociate cu puternicii „oligarhi” ai țării. Votul a fost adoptat cu 263 de voturi la 187 și a dus la demiterea lui Iușcenko din funcție. Succesorul lui Iușcenko în guvern a fost Anatoli Kinach din Mikolajev (Partidul Industriașilor și Antreprenorilor din Ucraina). Din mai 2002 Iușcenko a fost deputat și președinte al partidului de opoziție Ucraina Noastră. Iușcenko avea relații apropiate cu președintele Georgiei, Mihail Saakașvili, și cu partidul acestuia, Mișcarea Națională - Democrații. Viktor Iușcenko este căsătorit cu americanca Katerina Iușcenko-Ciumatșenko (pentru a doua oară) și are din ambele căsătorii trei fiice și doi fii, precum și două fiice vitrege. Cel mai tânăr fiu s-a născut la 25 martie 2004. În septembrie 2004 Iușcenko a fost afectat de o boală care i-a afectat organele interne fiind la un pas de moarte. Fața i-a fost desfigurată. El a fost tratat într-o clinică din Viena și a lipsit patru săptămâni din campania electorală. Motivele apariției bolii au fost puse de susținătorii săi pe seama otrăvirii cu dioxină, iar bănuielile au căzut pe FSB (KGB), în încercarea de a bloca Revoluţia Oranj, deşi afirmaţiile respective nu au putut fi dovedite vreodată. Iușcenko s-a îmbolnăvit grav la începutul lunii septembrie 2004. A fost transportat cu avionul la Clinica Rudolfinerhaus din Viena pentru tratament și a fost diagnosticat cu pancreatită acută, însoțită de anomalii edematoase interstițiale, din cauza unei infecții virale grave și a substanțelor chimice care nu se găsesc în mod normal în produsele alimentare. Iușcenko a susținut că a fost otrăvit de agenți guvernamentali. După boală, fața sa a prezentat semne de cloracnee. Toxicologul britanic, profesorul John Henry de la Spitalul St Mary din Londra, a declarat că anomaliile de pe fața lui Iușcenko se datorau cloracneei, care rezultă din intoxicația cu dioxină. Toxicologul olandez Bram Brouwer a declarat, de asemenea, că anomaliile sale de aspect au fost rezultatul cloracneei și a constatat niveluri de dioxină în sângele lui Iușcenko de 6.000 de ori peste normal. Pe 11 decembrie, Michael Zimpfer de la Clinica Rudolfinerhaus a declarat că Iușcenko a ingerat dioxină TCDD și avea o concentrație de 1.000 de ori mai mare decât cea obișnuită în corpul său. Cu toate acestea, dr. Lothar Wicke de la același institut, care a fost implicat direct în tratamentul lui Iușcenko, a refuzat inițial să „speculeze” cu privire la otrăvirea lui Iușcenko. Pe 11 decembrie 2004, însă, dr. Michael Zimpfer, directorul Clinicii Rudolfinerhaus, a declarat că testele de sânge ale lui Iușcenko au confirmat că fusese otrăvit cu dioxină. Mulți au legat otrăvirea lui Iușcenko de o cină cu un grup de înalți oficiali ucraineni (inclusiv Volodymyr Satsyuk) care a avut loc pe 5 septembrie. Din 2005, Iușcenko a fost tratat de o echipă de medici condusă de profesorul Jean Saurat la Spitalul Universitar din Geneva. Analiza fluidelor și țesuturilor corporale ale lui Iușcenko a furnizat informații utile despre toxicocinetica umană a TCDD și a metaboliților săi. Însuși Iușcenko l-a implicat pe Davyd Zhvania, nașul unuia dintre copiii săi, în otrăvirea sa cu dioxină. În august 2009, The Lancet a publicat o lucrare științifică realizată de cercetători elvețieni și ucraineni privind monitorizarea, forma, distribuția și eliminarea 2,3,7,8-tetraclorodibenzodioxinei (TCDD) la Iușcenko, în legătură cu otrăvirea sa severă. Nivelurile de TCDD din serul sanguin al lui Iușcenko din 2004 au fost de 50.000 de ori mai mari decât cele din populația generală. Acest nou studiu a concluzionat, de asemenea, că dioxina „era atât de pură încât a fost cu siguranță produsă într-un laborator”. Pe 27 septembrie 2009, Iușcenko a declarat într-un interviu difuzat pe Canalul 1+1 că mărturia a trei bărbați care au participat la o cină în 2004, la care crede că a fost otrăvit, este crucială pentru finalizarea anchetei și a susținut că acești bărbați se aflau în Rusia. Procurorii ucraineni au declarat că Rusia a refuzat să-l extrădeze pe unul dintre bărbați, fostul șef adjunct al serviciului de securitate al Ucrainei, Volodimir Sațiuk, deoarece acesta deținea și cetățenie rusă. Sațiuk s-a întors în Ucraina în 2012 și a încercat să-și relanseze cariera politică, dar nu a reușit. Revoluţia Oranj, pe de altă parte, a fost înfrântă politic, căţiva ani mai târziu, de către scandalul iscat între Viktor Iuşcenko şi fosta sa aliată politic, Iulia Timoşenko, care a acţionat asemenea lui Călin Popescu Tăriceanu în România. Viktor Iușcenko a fost al treilea președinte al Ucrainei, între 2005 și 2010.[/responsivevoice]
